Apropos de postul anterior, cred ca totusi ceva-ceva nu fac cum trebuie. A series of unfortunate events mi s-au tot intamplat de saptamana trecuta incoace - incepand de la faptul ca vineri noapte am uitat cheile in usa, pe dinafara, si terminand cu chinurile teribile la care ma supun pe rand in acelasi timp dureri tampite de masele si o gripa rebela - care sper sa nu fie din acelea.
Chiar, ce simptome sunt pentru afurisita aia de gripa ? si in general, dignosticul se pune exclusiv post-analize ? Nu mai descriu ce senzatii fierbinti incerc, nu e amuzant deloc.
Asa ca uite ce am primit de la niste clienti :) La cafenea mi le-au pus in apa, am creat valva la check-in si la controlul de securitate - being a Diva and all that - am starnit invidia stewardeselor si a intregului avion, coborand ultima cu florile in brate. Si ma bucur sa va spun ca si-au revenit superb. Me happy :)
Maine ma duc pan' la Cluj - ceea ce inseamna ca inca de azi dimineata mi-am luat precautia sa ma trezesc speriata sa nu pierd avionul. Stiu ca nu o sa ma pot abtine sa ma culc foarte-foarrrrrrte tarziu, ceea ce inseamna ca ca trezirea va fi un pas mai aproape de infernul personal. Poate ar trebui sa mai lucrez iar la obiective... Partea buna e ca maine pana la 2 voi fi terminat toate treburile legate de deplasare. Partea proasta si respectiv extrem de proasta e ca: 1. mai am foarte multe treburi de birou care musai sa fie prestate maine si 2. avionul de intoarcere e abia la 6 jumate sau asa ceva. Cu putin noroc, o sa pot sta la cafenea, sa-mi verific mailurile si sa-mi termin treburile - de scris verzi si uscate, sau de sunat o gramada de oameni. Si probabil ca maine seara o sa crosetez si partea a 2-a a Calvarului, promisa deja de vreo jumate de an, deja...
Aici, in regiunea fiintei mele Ma dor toate organele, Ziua ma doare soarele Iar noaptea luna si stelele.*
Nu sunt prea sigura care-i "pozitia" mea fata de deochi. Nu stiu daca o fi ochiul rau, sau gandul vrajmas - vrajitorie sau reactie fizica si chimica de raspuns (fiindca sunt sigura ca se poate demonstra ceva dpdv strict biologic). Dar niste lucruri se intampla si se intampla semnificativ. Sau mie mi se intampla, fiind eu mai sensibila (sau antrenata) si cu cele neexprimate de-a dreptul. Am o problema cu spatiul personal, respectiv cu incalcarea lui, simt privirile insistente, si cred ca am avut ceva "diagnostice" de deochi la viata mea, care s-au lasat cu disconfort fizic destul de mare si de durata - in termeni medicali: migrena, vertij, tensiune oculara. Tind sa capat simptome similare si in situatii conflictuale: cand nu ma infurii de-a dreptul, mi se face rau cand ma cert cu lumea. Chiar daca nu e vina mea, dar si mai tare daca e, absob toate energiile rele. Din cauza asa si sunt foarte putin confruntationala, urasc sa ma cert, sa trebuiasca sa-mi argumentez pozitia la nesfarsit sau sa conving pe alticineva ca am eu dreptate. Prefer sa ma retrag din situatiile astea. Doar ca situatiile nu dispar fiindca ma retrag eu din ele. Si vorbele raman la fel de grele si zise si scrise si chiar doar gandite. Ba cateodata nici nu trebuie sa fie vreo situatie conflictuala manifesta. Doar niste ramasite de ganduri nezise de prea mult timp, care ies la suprafata pana la urma. Mi s-a intamplat de cel putin 2 ori in ultima saptamana sa ma loveasca niste vorbe mai ceva ca niste galeti de apa rece. Rau, rau de tot - mai ales pe frigul asta.
Nu pot sa ma abtin sa ma gandesc ca poate le-am meritat. Ceea ce ma face sa ma simt si mai rau...
Ma apuca uneori niste initiative care nu prea cadreaza cu restul circumstantelor vietii si persoanei mele. Si ma apuca din motive total gresite: ca ma iau dupa altii, ca ma fortez sa fac schimbari sau sa incerc ceva nou. Cam cum ii apuca pe unii sa traga o betie strasnica, doar pentru a-si demonstra ca ii mai tine - si tot ce reusesc sa faca e sa se aleaga cu o mahmureala feroce. Ma rog, intelegeti ideea. Nu sunt lucruri nebunesti sau foarte riscante. Deloc. Doar ca nu cadreaza, cum ziceam. Si in plus esueaza intr-un mod aproape spectaculos - si anticipat, de altfel. Adica stiu - STIU - ca nu are cum sa iasa bine, dintr-un milion de motive extrem de bine fundamentate.
Ultimul exemplu dateaza din chiar aceasta seara. Nu mai stiu de unde mi s-a nazarit ca trebuie sa refacem aranjamentul mobilierului in birou - ca sa fie mai eficient, mai mult spatiu, sa nu irosim energiile fizice si cosmice aiurea. Mi s-a nazarit de ceva vreme, de altfel - cred ca sa fie vreo 2 luni de-atunci. Milionul ala de motive bine fundamentate (timp, chef si mai ales instinctul ca n-o sa iasa bine) au amanat miscarea pana acuma. In seara asta, fiindca am niste multe treburi si foarte putin chef si inca si mai putina inspiratie, ce mi-am zis: hai s-o facem si pe-asta ! (adica noi, Rita).
Zis si facut: da-i si trage de birouri, de monitoare, de imprimante, de cabluri, de rollere si in general de tot ce poate fi miscat din loc. In proces se darama niste teacuri de hartii aflate in echilibru precar, imi cad cabina telefonica si autobuzul londonez de pe monitor si ma tarai pe jos sa le recuperez, ma umplu de praf pana in dinti, transpir ingrozitor, fac o dezordine cumplita printre hartiile de pe birou, dupa care le ordonez asa de bine ca nu mai stiu care unde e... si multe altele.
Rezultatul ? nu-mi place ce-a iesit ! Desi am reusit sa optimizez unele lucruri - cum ar fi accesul la imprimante, echilibrul cosmic al biroului e compromis pe vecie. I-am dat Laurei un sms spasit, cu scuze anticipate mai mult in ideea sa nu o loveasca apoplexia maine cand o intra in birou. Saraca, ce stie ea ce-a facut nebuna... Maine seara nu pot, dar probabil ca vineri o sa ma puna sa mut toate alea la loc, cum erau !
Ca doar surubul care mi-a cazut de la scaun, de sunt in pericol la orice miscare mai indrazneata sa cad cu roatele-n sus, la propriu si la figurat, surubul, zic, n-am fost in stare sa-l reglementez de aproape 2 saptamani...
Cine m-o fi pus ?! Stiam - STIAM - ca n-o sa iasa bine...
Ma duceam intr-o vreme la un salon, undeva in Dristor - era o fata simpatica, Andreea, si era si priceputa. Dupa aia s-a mutat la alt salon si m-am dus dupa ea, si chiar si dupa ce m-am mutat eu, tot la ea ma duceam. Pe urma fetele mi-au facut cadou un tratament special la un salon fancy-shmancy si asa l-am gasit pe Felipe. M-am mai dus o vreme la Andreea si pe urma ma parasit-o definitiv pentru Felipe. Felipe e cat un chistoc, mic si slab si pricajit si cu un ciuf blond electrocutat - da' mare mester.
Ma rog, Felipe s-a desfiintat, ca sa zic asa, si o vreme am fost orfana. Pe urma m-a dus o prietena la Adina - scumpaaaaa, scumpa foc ! Si prima data mi-a si ratat frizura - aratam ca asistenta aia a lui Teo - Tanta, sau cum o mai chema.. Dar si-a revenit - vorba aia, am inteles fiecare ce vroia cealalta. Dupa care s-a mutat si Adina - la un salon si mai scump si cu niste fite - vai, doamne ! Toate fetele obisnuite cu cliente vedete, numai una si una, si ca atare cu 'atentii' consistente. Probabil ca sunt doamne si domnite care merg cel putin saptamanal - pentru tuns, frezat, colorat, spalat, apretat si mai stiu eu ce altceva. Asa ca toata lumea arata scoasa din cutie, chiar si cand vin sa se aranjeze. Da, stiu, foarte contraproductiv si in general mai solicitant decat ar fi cazul.
Lasa ca oricum, spre disperarea majoritatii celor care ma cunosc si chiar si a mea, imi spal parul in fiecare dimineata, si in general inainte sa ies din casa. Si mai lasa si ca, in parte din ratiuni de costuri, dar mai ales fiindca nu suport vopselurile de salon, am ajuns sa imi colorez cositele de una singura.
Ce nu mi-e deloc clar e momentul in care am inceput sa imi vopsesc parul inainte sa ma duc la coafor ! Cand anume s-a intamplat de mersul la salon a devenit asa o proba de conformitate sociala, la care trebuie sa ma prezint impecabil ? (drept pentru care imi si dau atata silinta).
Nu mai ramane decat sa ma tund si sa ma coafez inainte sa ma duc la salon ca sa ma tund si sa ma coafez...
Foto prin amabilitatea prietenului Peticel, care m-a scos din casa
Am comis-o din nou, am fost la concert. Dar fiindca roata trebuie sa se intoarca odata si-odata, de data asta a fost bine. Adica - bine ! Ma rog, am aplaudat, m-am ridicat in picioare si am cantat. Cum astea sunt maxim de manifestari de incantare de care sunt capabila in situatii de concert, trebuie sa va dati seama ca mi-a placut cam tare. Ma rog, am o slabiciune de lunga durata pentru piesele lor - am primit vreo 2 albume, din care unul chiar anul trecut, cu autograf. Am si daruit unul sau doua, la radul meu. Acum niste ani am ascultat cele 2 casete pe care le aveam atat de mult, incat si acum stiu instinctiv ordinea pieselor. Si chiar daca nu mai am la ce sa le ascult, casetele inca le am :)
Stiu, au aproape numai piese amoroase si versuri kinda cheesy, si acorduri usor de retinut si reprodus, dar mie imi plac. In plus, mi se pare ca au reusit sa aiba succes in industria asta, fara sa se "prostitueze" si fara sa devieze. Si inca un plus, cand il aud cum canta, l-as lua acasa pe Cristi Enache :D
Ladies and maybe gents, too, I give you Directia 5 !
In afara de faptul ca muzica a fost pe placul urechilor mele, nu am absolut nicio plangere de ordin organizatoric. N-am fost de prea multe ori acolo, dar intotdeauna mi-a placut Sala Palatului - sonorizare buna, vizibilitate la scena excelenta, multe usi :). Mai prost cu locurile de parcare in zona, dar nu cred ca-i asa un capat de tara.
Ce mi-a mai placut la concert sau mi s-a parut interesant: au avut spectatori pe scena, foarte aproape de muzicieni; trupa a fost completata de un percutionist si un flautist care si-au facut treba la modul excelent; l-au avut ca invitat pe Toni Seicarescu, solist pe vremea lui "Seductiei" si mi s-a parut foarte fain ca vocile s-au asortat asa bine (a facut backing vocals tot concertul); au cantat un bis destul de lung, aproape la fel de lung cu ce fusese concertul pana atunci, chiar daca anuntasera 3 piese.
Ce sa mai, am ajuns acasa incarcata cu energie pozitiva !
Read more...
Cand aveam vreo 4 ani ai mei au fost intr-un concediu pe la Poiana Brasov - fara mine, deh. Mi-au adus de-acolo un costumas de dansatoare unguroaica - o camasuta alba cu dantele si un fel de sarafan negru cu trandafirasi rosii, acelasi material ca si rochia superba pe care si-a cumparat-o mama. Mi-a placut costumasul ala la nebunie si sora-mea l-a purtat si ea, cand i s-a potrivit. Iar rochita mamei a devenit o rochie foarte apreciata pe care am purtat-o la o petrecere cand eram in clasa a 12-a.
Dar cat pe cat de tare mi-a placut costumasul si cat de incantata eram cand ma imbraca mama, pe atata ma ingrozea camasuta aia. Avea niste dantele, cum va zic, si la gat si la maneci, si se strangeau cu un snur. Iar mama, ca multe alte mame in vremea aia, avea obsesia cu apretatul, mai ales al dantelelor. Iar camasuta mea nu scapa niciodata nescrobita. Atata ce ma zgaria bucatica aia de material, ceva ce n-am mai pomenit ! De fapt, ca sa fim corecti, am mai pomenit. La vreo cativa ani dupa ce n-am mai putut purta costumul unguresc am avut o rochita alba cu vaporase si cu guler si volane rosii. Se incheia cu un nasturas la spate. Doamne, ce-am mai purtat rochita aia. Si dupa ce n-a mai fost buna de oras, am purtat-0 prin ograda bunicilor pana nu s-a mai putut. Ei, cu asta, aceeasi poveste - apret, apret, apret. Imi aduc aminte si acum odata asa de tare ma deranja nu stiu ce cusatura interioara probabil ingrosata de faimosul apret, ca m-am schimbat si am plecat "in oras, la plimbare" in tricou si pantaloni scurti. Sacrilegiu !
Cele mai chinuitoare chestii din anii de scoala generala n-au fost, cum ar putea crede cineva, matematicile sau fizica - pentru care, doamne, n-aveam nicio atractie sau vreo intelegere. Ci faimoasele gulerase dantelat de impodobit uniforma si niste funde pe care mi le monta mama pe degete. Tanjeam dupa trandafirii cuminti ai colegelor mele. Dar nu, eu aveam funde montate pe degete si apretate asa de tare de puteau sa reziste si 2 saptamani ! Bine, erau si un fel de signature mark, ca nu mai avea nicio alta fata in toata scoala :D
Cand am incetat sa mai port haine cumparate de mama - de fapt, cand am inceput sa mi le cumpar singura - au inceput sa am probleme cu materialele. Chestiile plasticoase de obicei se electrizeaza - unul dintre fenomenele cele mai nesuferite asupra pielii mele. Nu stiu daca ma credeti, dar cu cateva ocazii, chiar am reusit sa generez scantei luminoase. Nu mai spun de "electrocutarile" cu diferite persoane (nu stiu daca se manifesta la fel, dar eu asa le zic). Si in general, am ramas pana in ziua de azi la fel de mofturoasa la materialele si texturile pe care le au hainele mele.
Toata aceasta lunga introducere e ca sa ma minunez inca o data. Mi-am cumparat un pulover de casmir cu agora - o poezie, genul de chestii despre care vaz in filme ca ar costa prea mult. Ceea ce probabil ca e adevarat - a costat prea mult. Si ce sa vezi: ma inteapa !!!
Later edit: Am citit despre anul sabatic laLoredana.
Este ingrozitor si antisocial din partea mea daca vreau doar sa stau in casa, la adapost de intemperii, cocotata in varful patului, cu ceva bun si cald de baut si sa ma uit la tv ? Tot timpul !
Si dimineata, destul de tarziu, cand reusesc sa ma trezesc si sa ma misc la serviciu. Si la pranz, cand dupa masa imi vine sa ies la plimbare, in loc sa ma apuc de mailuri din nou. Si seara, cand task-urile nu se mai termina. Si chiar noaptea, cand sunt acasa si mai am diverse treburi cu iz gospodaresc de infaptuit.
Imi vine sa intru intr-o greva fara termen. Si profesionala si sociala.
Era o vreme cand n-as fi conceput sa stau un moment degeaba. Imi aduc aminte ca i-am zis unui fost sef de-al meu ca eu ma plictisesc la job si ca sa faca bine sa-mi dea ceva de facut, sau sa ma lase sa ma duc in treaba mea. Si vorba reclamei, acum as da orice pentru un moment de ragaz. Unul mai lung, daca s-ar putea, asa cam la jumatate de an.
Zicea cineva zilele trecute de o idee a cuiva sa se instaureze anul sabatic si la munca. Sa muncim 7 ani, dupa care sa avem cate un an pauza. Pentru odihna si pentru invatare permanenta si pentru orice mai vrea sufletelul nostru chinuit. Cum am sarit de 9 ani vechime, consider ca merit anul ala, cu prisosinta inca, fiindca ultimii 4 ani ar putea cu usurinta sa conteze ca 6 sau 7.
Dar de, e ora 3 dimineata, si la ora asta in afara de cantatul cocosilor se mai intampla si inflorirea utopiilor...
*Pacaleala - nu era despre situatia sociala nationala la ordinea zilei :P
Postări
