Blog Widget by LinkWithin

Moving along

duminică, 20 martie 2011

Pai da, de jale ca nu mai scriu aici prea mult - ca sa nu zic "deloc" - am zis sa ma mut, ca poate se schimba Karma si poate dincolo oi avea mai mult chef. Plus ca-s tot intr-o schimbare in perioada asta> dar despre asta, poate, mai aflati daca ma vizitati la Cafenea ;)

Read more...

Money, money

joi, 25 noiembrie 2010

Am o relatie libertina cu banii mei - eu ii las in plata domnului si ei ma lasa de izbeliste. Nu prea stiu de unde mi se trage, dar nu nu sunt genul care economiseste, sau care isi calculeaza ultimul leu.
Am grija, bineinteles, sa imi platesc darile lunare, dar in afara de asta, Dumnezeu cu mila.

Sa nu se inteleaga gresit, nu sunt o risipitoare si nici nu fac cumparaturi din impuls. De exemplu, hainele, pantofii si alte accesorii  sunt parte dintr-un sistem complex, organizat dupa principiile asortarii culorilor, materialelor si ocaziilor. Ce cumpar se asorteaza cu ce am deja, si toate sunt asa de la locul lor ca pot fi purtate imediat (si chiar sunt, n-am inteles niciodata oamenii care isi cumpara haine si le tin in sifonier). Cartile si muzica sunt in sisteme mai putin riguroase, dar sunt reguli si acolo.

Oricum, de obicei "vanez" diferitele achizitii pe perioade mai mari sau mai mici, in functie de "valoarea investitiei".
Si da, investitiile pot avea si valori destul de mari - prefer sa dau mai multi bani pe un lucru de calitate si care sa reziste - cum era aia ? suntem prea saraci ca sa ne permitem lucruri ieftine ? Nu mai bine dau mai multi bani la chirie, dar cel putin imi place casa in care stau ? Nu mai bine merg cu taxiul in toate partile, chiar daca ma costa nerezonabil de mult ? Si tot asa. Cumpar confort, dupa cum cred ca am mai scris in alt post.

Mai pe scurt: banii sunt pentru mine un mijloc, nu un scop. Asa ca desi de regula, dupa cum ziceam, eu si banii ne ignoram reciproc, in momentul in care ma impiedica sa ajung la confortul ala de care ziceam, incep sa ma enervez.

Am facut ditamai introducerea asta ca sa impartasesc speranta mea necontenita catre bugete de calatorii nelimitate, sau cu limite foarte largi. Vreau sa stau in camera cu baie, hotelul sa fie in centrul orasului sau langa plaja, dupa caz, sa ma duc in tot felul de excursii, sa imi iau un ghid - da, da, sa fiu un turist rasfatat si fara grijile cotidiene de acasa ! La naiba, cine se duce in vacanta sa gateasca si sa spele vase ? Not me ! Nu vreau sa imi planific zborul low-cost cu nu stiu cate luni inainte, sa imi fac milioane de calcule si variante, sa consult milioane de optiuni si cate si mai cate.
Vreau, foarte tare, sa se ocupe altcineva de toate deciziile astea ! Ma rog, probabil ca din cauza ca ma ocup in mod curent cu luatul de tot fel de alte decizii, la serviciu, pentru preocuparile mele personale vreau ca totul sa mearga altfel, mult mai usor,

Acestea fiind zise, dupa ce-am trecut prin furcile caudine ale planificarii calatoriei, ma duc la Londra - una din cele sau chiar cea mai scumpa metropola din lume.
Stimate buget, be afraid, be very afraid !

Read more...

Gaudeamus, igitur

luni, 22 noiembrie 2010

Daca bruma de latina care m-a chinuit in liceu ma mai tine inca, cele de mai sus inseamna "sa ne bucuram, deci".
Ma bucur deci corespunzator de vizita pe care am facut-o azi [ieri, duminica, fiindca scriu in creierii noptii] la Gaudeamus. Sigur, ceata cat cuprinde, destul de frig si conform asteptarilor de aglomerat - dar bine, nesperat de bine. Am bifat anul asta amandoua targurile mari de carte, desi n-am mai fost la unul de cand eram in facultate.

M-am dus azi fiindca m-am surprins joi citind in cateva ore +350 de pagini ale vol 2 din prima parte a trilogiei Millenium/ Stieg Larsson. Zic ca m-am suprins nu fiindca n-as fi in stare de asa performante (da, is si modesta :P) ci fiindca dupa cum incepuse, nici "thrillerul", nici "economicul" nu prea ma atrageau. Dar m-a prins pana la urma, si am incheiat lectura in ritm alert chiar. Asa ca m-am hotarat, inclusiv la instigarile entuziaste ale prietenilor twitteristi, sa imi procur si celelalte 2 parti ale trilogiei. Pretul insa, in jur de 8-900.000 de lei vechi, pentru fiecare volum, m-a cam speriat.
Cum ii spuneam si prietenei mele, daca as fi gasit redus macar pana la 600 de mii si tot as fi fost mai multumita. Asa ca in spiritul bucuriei, cand am reusit sa le cumpar pe amandoua cu 800 de mii mi-a cam venit sa topai :D

Si de asa incantare, desi nu chiar intentionam asta, am cam dat iama in buget: mi-am luat 2 Rodici (de fapt o singura carte in 2 volume), o carte care se cheama "Londra e cel mai frumos oras din America", "The World by Clarkson" ("Top Gear" Clarkson).

Achizitia zilei, total neasteptata, a fost "Agatha Christie - Jurnalul secret". Mai auzisem de carte, dar cred ca am tot confundat-o cu autobiografia, care nu ma atragea foarte tare. Dar am descoperit ca sunt de fapt notele Agathei, carnetele de notite pentru multe dintre cartile ei, descoperite acum cativa ani. Ce sa va spun, am facut ochii cat cepele cand am vazut. Abia astept sa vad despre ce e vorba, ABIA ASTEPT. Ma rog, va trebui sa mai astept un pic, fiindca i-am imprumutat-o prietenei mele.

Oricum, nu e ca si cum n-as avea ce citi :D Cum ziceam, sa ne bucuram, deci !

Read more...

It's not personal

duminică, 21 noiembrie 2010

 ... it's businesss.

The hell it isn't, the hell it is ! Aproape ca as incerca o expresie si mai violenta, asa de tare nu-s de acord. Nu stiu cine a inventat asta - Nasul, scenaristul, Mario Puzo himself - habar n-au de nimic niciunul !

Toata lumea nu stie sa zica altceva decat sa nu te mai implici atata, sa nu mai pui atata la suflet, sa nu te mai enervezi sa nu ti mai pese - pentru ca e "just a job", nu ?
Cum sa nu fie personal, cum sa nu-ti pese, cum sa nu acorzi multa, foarte multa importanta cand petreci majoritatea timpului din ziua ta de 24 de ore la serviciu, muncind, cu colegii sau cu clientii .
Cum crezi ca poti tine distanta cand te implici in ceva atat de mult, in sensul de atat de mult timp.
Cum poti sa nu te intereseze daca la sfarsitul zilei sau al lunii sau al anului dupa toate orele alea pe care le ai investit in urma ta nu ramane nimic, sau nu mare lucru, in orice caz.
Sa fim intelesi, nu e vorba aici ca, vezi doamne, n-ai contribuit la profitul companiei si prin urmare buzunarul tau e mai gol, deci nu te duci in vacanta in Hawaii, ci doar in Halkidiki, sau la Hamangia - si de asta chiar te ustura sufletul. Nu, deloc nu e vorba de asta !

Dar te-ai intrebat vreodata cati dintre clientii tai ti-au semnat contractul fiindca ai vorbit si te-ai purtat frumos cu ei ? Ca in afara de specificatiile tehnice, i-ai intrebat ce le mai fac copii, ce-au facut in week-end sau unde pleaca in vacanta ? Poate pentru ca si ei sunt oameni, nu doar joburi sau contracte ?
Sau te-ai intrebat vreodata de ce ai ramas cu un gust amar, chiar daca firma ti-a dat bonusul trimestrial, in timp ce seful tau, desi a autorizat zisul bonus, nu a avut 1 minut sa iti spuna multumesc pentru ca o luna intreaga ai stat peste program ? De ce, chiar daca tot cu ei iti petreci 8 ore pe zi, abia astepti sa iesi la o bere cu colegii ? Poate pentru ca si tu esti om, nu doar o fisa de post sau un responsabil de target ?

Zi ca nu e personal - mai zi acum ca nu e personal si ca nu te afecteaza in cel mai inalt grad. Ca nu iti vezi familia si nu comunici cu prietenii atat cat relationezi cu colegii si clientii tai.
Atunci cum sa nu vrei sa iti iasa lucrurile bine, sa ai satisfactia ca ai facut ceva - bine, foarte bine ! - si nu doar aia ca ai bagat niste bani (mai multi sau chiar mult mai multi) in buzunar. Cum sa nu iti faca placere sa te respecte ceilalti, sa te aprecieze, sa puna pret pe cuvantul si parerea ta - si cum sa nu vrei sa fii tratat mereu asa, din ce in ce mai bine.

Si cum sa nu te apuce spumele - sau depresia - cand proiectul in care ai investit multe ganduri nu ti-a iesit sau a picat in ultimul moment.
Daca esti convins ca te-ai protejat, daca nimic din ce se intampla la munca nu te atinge, daca nu te-ai enervat niciodata, daca nu te-ai dat niciodata peste cap ca sa iti iasa ceva sau daca doar ti-a fost frica sa nu pierzi jobul sau banii, atunci esti un mercenar. Si e foarte ok daca poti trai asa, fara ca lucrurile sa te afecteze.

Eu una nu pot. It's all effing personal to me !

Read more...

The little things

joi, 11 noiembrie 2010

Ca de obicei, scriu din deplasari. Azi, de la Iasi, mai mult decat in trecere (am decolat de pe Otopeni la 11:35, voi ateriza inapoi la 20:00).
Ca aproape niciodata, am avut un vecin de loc super-simpatic.
O varianta mai tanara - si mai bruneta - a lui Richard Hammond (<3, daca stiti ce vreau sa zic) - zambet si puppy-dog eyes incluse. Si aranjat asa, cam la 3 ace si jumatate, suficient cat sa fie foarte pus la punct, dar nu intr-un mod groaznic de pedant.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu una sunt degraba-judecatoare de oameni, dupa micile manifestari ale atitudinii si personalitatii lor. Adica - daca nu esti in stare sa ai grija de propria ta persoana, cum ai putea sa te comporti bine cu alte lucruri/ alti oameni de care nu esti asa interesat.
Am descalificat scurt si fara drept de apel, din diferite situatii sau circumstante, barbati si femei deopotriva cu deficiente de igiena personala sau de tinuta - nu intru in detalii, ca nu vreau sa sperii pe nimeni.
Femeile par sa se descurce mai bine la capitolul asta - cred ca natura ne-a dotat cu al 6-lea simt al privitului atent in oglinda cand iesim din casa. Asa ca am vazut mai rar, desi cu exceptii notabile si cu efecte devastatoare, femei care sa iasa in lume cu aparitii neigienice, cu haine de culori alandala sau materiale nepotrivite ocaziei, cu pantofi nepotriviti sau neingrijiti. [Desi am ras mult timp si cu rautate, chiar daca pe ascuns, de o doamna cu rochie de satin alb si pantofi si ciorapi negri, la o sindrofie care nu era nunta ei, in toiul iernii.]
Am vazut in schimb, si inca in cercuri cu destule pretentii, barbati imbracati la patru ace cu unghiile netaiate sau cu pete de sos pe cravata de la ultima cina fastuoasa la care participasera. Stiti cum e efectul la asa o imagine ? Ca si cum te duci in audienta la Regina, executi ca la carte toate miscarile protocolare si cand esti in fata ei, gata sa ii saruti mana (ma rog, tehnic, mana nu se saruta...) te apuci sa o injuri de mama si de 7 spite de rubedenii in spate.
Cred ca tocmai din cauza ca modele (cu accent pe o) feminine sunt mai variate, ele sunt si mai ingaduitoare, iar greselile de stil la masculin apar cu mai multa gravitate si stirbesc mult mai mult din prestanta gafeurului.

Ei, ce sa va zic, nu era cazul cu vecinul meu de zbor de azi. A fost simpatic cum si-a slabit nodul de la cravata si si-a desfacut primul nasture cand ne pregateam sa decolam - si cum a avut grija sa refaca integritatea tinutei inainte sa aterizam :)
Plus ca a avut prezenta de spirit sa faca si conversatie (alta premiera, cred) - inca avea si o voce foarte placuta...

Ah, the little things that matter most ! :x

Read more...

  © Blogger template Leaving by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP