Blog Widget by LinkWithin

Chestii enervante

luni, 19 mai 2008

Cheile si telecomanda - de la TV. Frecventa cu care le ratacesc, in casa, intr-o singura camera, intr-un spatiu mai mult decat vizibil, sau pe birou, sau chiar in geanta - ma scoate din minti !

Asa mi-as dori sa le pot fluiera si raspunda... Sau macar sa le pot suna de pe mobil ! Fiindca da, si telefonul mi-l ratacesc, fix in aceleasi areale, dar pot sa sun - si ciripitorul se tradeaza singur.

Dar astea - nu ! si fireste, cheile se gasesc sa se piarda cand trebuie sa plec din casa, sau din birou..
Iar telecomanda... well, cateodata nici nu mai am senzatia ca e un alt obiect, ci in prelungirea degetelor mele. Asa ca imaginati-va senzatia acuta de lipsa cand n-o pot gasi, si mai ales cand n-o pot folosi. Care inseamna fireste ca sunt prizoniera pe un canal. Brrr, ingrozitor ! Despre dependente pe care le-am dezvoltat si cultivat cu grija - alta data.

19 comentarii:

Lucian 19 mai, 2008 07:08  

telecomanda nu o pierd niciodata, o am la vedere intotdeauna, nu stiu cum poti rataci un obiect atat de important :). telefonul si cheile sunt neinsemnate pe langa telecomanda :)

comanu 19 mai, 2008 10:07  

ai uitat de cheile la gat?
pe principiul asta functioneaza si telecomanda la gat...
functioneaza.

ritchiu 19 mai, 2008 11:16  

se poate şi mai rău. eu mă panichez când nu îmi găsesc câte un telefon şi după ce îl caut prin toate buzunarele îmi dau seama că îl am în mână şi vorbesc la el :D

Rita 19 mai, 2008 11:23  

Lucian: pai de, se mai intampla... fiindca adorm cu tv-ul deschis in 11 cazuri din 10, de obicei pierd telecomanda prin pat... sa vezi panica dimineta, si nervi, inainte de a ma trezi de-a binelea...

Comanu: dupa principiul asta, ar trebui sa-mi car toata viata de gat.. io incerc sa ma dezvat, si tu...

Ritchiu: cum am zis, eu sun ca sa depistez telefonul. Ceea ce este posibil fiindca am 2 numere si 2 aparate. Cum insa ambele numere suna pe acelasi aparat - redirectionat, ca sa nu car totul dupa mine - situatia devine tragi-comica si la mine cateodata :D

Maria Coman 19 mai, 2008 12:36  

cheile si telefonul desigur.....odata am cautat telefonul cam la vreo ora, nu l-am gasit. ce sa fac, ce sa fac...am intrat pe mess, am rugat pe cineva sa ma sune, m-a sunat, telefonul era sub canapea. final fericit, dar ce panica....

Rita 19 mai, 2008 12:48  

Vezi, Maria, ce prizonieri am devenit - ale obisnuintelor si/sau obiectelor... Sau, de ce sa vorbesc aiurea, eu una cel putin am devenit.
Slava cerului pentru internet si pentru mess :D

Maria Coman 19 mai, 2008 13:13  

clar am devenit. imi dau seama cind mi se descarca bateria la telefon prin oras. si evident, panica tip "daca ma suna cineva cu o urgenta..."

comanu 19 mai, 2008 15:13  

telefoanele descarcate sunt cei mai buni prieteni ai omului.
sa moara toate bateriile.

Lucian 19 mai, 2008 17:59  

suntem dependenti de telefon, dar ce faine sunt zilele telephone free, cand esti pe-un varf de munte unde nu e semnal :)

Rita 19 mai, 2008 18:05  

Hehe, io prefer sa am semnal, si baterie si tot - in caz ca am nevoie - dar sa nu-mi trebuiasca :D Si-asa nu-s eu cine stie ce fan al vorbitului la telefon..

Lucian 19 mai, 2008 20:02  

mie imi place mult mai mult sa vorbesc la telefon decat sa pierd vremea pe mess, de exemplu :)

Rita 19 mai, 2008 20:06  

Mie nu - pe mess mai pot sa ignor lumea, sau pot sa mai fac inca niste alte operatiuni in acelasi timp, carevasazica - nu chiar pied timpul :P Plus ca pe mess, omul poate sa vb si singur in legea lui (celalalt om, de preferinta) si eu sa recuperez peste 2 minute. Dar la telefon...
Ei, cu siguranta putem aduce multe argumente pro si contra :)

Lucian 19 mai, 2008 22:25  

la tel e scurt, pe mess trebuie sa tot astepti si n-am rabdare. asta a fost pro :)

Elena 21 mai, 2008 00:11  

M-ai lovit la fix cu postul asta:)) ca iar nu gasesc telecomanda si iar am de rascolit paturi, perne:))) Iar si iar:P

miki 21 mai, 2008 23:54  

ati innebunit toti cu chestiile enervante. lasati naibii televizorul. computerul le suplineste pe toate! desi... si eu m-am gandit adesea la solutia cu fluieratul. stii ca inainte erau niste breloace ca raspuneau la fluierat, tare utile mai erau!

Elena 23 mai, 2008 00:09  

Rita, cum e la Brussel??? Vreau si euuuuu!:) Hai da un semn, ceva acolo:)) sa mananci praline si pentru noi!

Rita 23 mai, 2008 11:16  

Miki: daaaa, fluierate vreau si eu !! Dar sa stii ca nu, computerulnu-i suficient, intreaba-l si pe Lucian :P

Elena: deocamdata, ca n-am avut decat ziua de sedinte, n-am vazut decat drumul de la aeroport pana in centru. Si am dormit, fara presiunea treburilor de acasa, ceea ce a fost o mare realizare !
Dar ce-am vazut mi-a placut suficient cat sa nu mai vreau sa ma intorc acasa !! Probabil ca o sa scriu mai multe cum ma intorc acasa (mda, totusi)..

Elena 23 mai, 2008 11:58  

Si nu uita de praline, da?:) Si de berea aia de cirese, am uitat cum se numeste pe limba lor:P

Lucian 23 mai, 2008 23:54  

miki, join the club, ca stiu ca si pe tine te enerveaza o gramada de chestiuni si chestiute :)
mai, televizorul trebuie sa mearga, chiar daca e in gol si nu-l bag in seama. pt mine e un fel de pet, doar ca nu trebuie sa-l hranesc si sa-l mangai :)
rita, de fiecare data cand merg in vest nu mai vreau sa ma intorc, cred ca e o chestie valabila pt majoritatea dintre noi

  © Blogger template Leaving by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP