Blog Widget by LinkWithin

The laaast melon...*

joi, 31 decembrie 2009

Oh, Doamne, e ultima zi a anului ! N-o sa zic "vai, cand s-a dus, nici nu mi-am dat seama" fiindca nu-i asa. A fost lung si pe alocuri dureros - la propriu.

Am facut destul de multe lucruri anul asta - mai ales in prima jumatate, si am ratat cel putin la fel de multe - mai ales in a doua jumatate. Poate ca pana la urma ies pe zero, desi am ceva indoieli. Fiindca lucrurile, actiunile, deciziile mai putin inspirate au fost in jumatatea a doua, am cam ramas cu senzatia de "ne-inspirat" pe sfarsit de an.

Mai ales in ultima parte lucrurile au mers destul de prost pentru mine. In plina criza - nu neaparat economica, cum e asta in care ne scaldam toti, oricum, mai degraba fizica, si pe alocuri de identitate.

Am muncit peste masura, si am lenevit ingrozitor, am tras tare si am obosit si mai tare.
Asa ca iata, inchei anul cu o pauza lunga, mai lunga poate decat mi-as permite, si o leneveala pe masura. E suficient sa zic ca n-am fost in stare sa cos un nasture in toate zilele astea in care am stat acasa (in casa ?).

Surprinzator pana si pentru mine, singurele chestii pe care le-am miscat din loc au fost legate de "vastele apartamente" si de gospodarie in general - dar nici alea prea tare. Am facut un pic de curatenie si un pic de ordine, si am bucatarit un pic. Ah, da, si am citit un pic, si m-am vazut un pic cu niste prieteni. Un pic mic.

Deci nu ar trebui sa mire pe nimeni ca ultima zi a anului ma prinde cu o tona de lucruri de facut -desigur tot din capitolul gospodareala. In afara de fabuloasa friptura, care a avut un succes teribil, am de gand sa fac placinta cu branza (un fel de traditie de familie de anul nou) si negresa (un fel de moft de-al meu).

In afara de asta, trebuie sa-mi colorez intr-o incantatoare nuanta de saten auriu radacinile albe - invizibile pentru ochiul normal, dar vizibile din avion pentru ochiul meu de vultur. Sa fac o baie lunga si odihnitoare. Sa imi pictez unghiile in rosu turbat, sa imi caut bluza pentru diseara si sa ghicesc pe unde am ratacit sandalele negre de lac.

Ha ! nici nu sunt multe de facut. Poate daca as reusi sa dau macar putin timpul inapoi...

Gata, am fugit in bucatarie !

*Pasarile Dodo, in Ice Age 1

Read more...

Christmas dinner

duminică, 27 decembrie 2009

Stiu ca e tarziu, dar simt nevoia sa ma laud: friptura de porc la tava, cu portocale. Tinuta la marinat 1 zi intreaga. Pozele sunt inainte si dupa statul la cuptor. Numai sa nu salivati pe monitor :D
Cum ziceam, de revelion, daca reusesc sa stau in picioare, am de gand sa fac placinta.

PS. Vad ca tind sa ma transform in blog culinar. O sa se termine odata cu vacanta.

Read more...

Draga cititorule

joi, 24 decembrie 2009

M-am gandit o gramada - cam juma' de ora - daca si ce sa scriu cu ocazia fabulosului Craciun. Nu prea mi-a venit inspiratia. Asa ca o sa zic doar o urare isteata, dintr-un film siropos, unul dintre multele la care ma uit in aceasta perioada a anului, dupa obicei.
Asadar, draga cititorule, de sarbatori iti doresc ca de fiecare data cand sari, sa poti zbura. Atat.

Read more...

Bad day, really bad

luni, 21 decembrie 2009

Ma doare capul rau - in parte fiindca n-am mancat decat 1 baton si 2 banane toata ziua, in parte din cauza traumelor de la dentist - fara anestezie, ca n-ar fi prins.
Am jumatate de fata umflata si ma doare cu tot cu creier, iar in partea celalta ma doare maseaua. Ma simt rau - si inca nu pot sa mananc. O sa iau antibiotice o saptamana, de trei ori pe zi - din alea tari, impreuna cu care tre' sa mai iau niste pastile ca sa nu imi faca si mai rau. Cat sa nu pot bea si eu un pahar de vin. Am o noua programare la dentist in Ajun, si doctorul mi-a zis sa pastrez radiografiile, in caz ca e nevoie sa ma duc de sarbatori la urgenta, la spitalul universitar.
I hate these holidays ! I really do...

Read more...

Experimente chimice

duminică, 20 decembrie 2009

In ciuda faptului ca eram aproape o tocilara - simpatica, dar tot tocilara - in liceu, prin clasa a 10-a, am luat un ditamai 4 la chimie care mai-mai sa-mi strice media. Slava cerului ca dintr-a 11-a n-am mai facut chimie, ca altfel cine stie ce-mi mai patea sufletul...

Ei, data fiind lipsa totala a aplecarii, ce sa mai vorbim de talent, intr-ale chimiei, combinata cu o lipsa de interes, sper ca temporara, pentru bucatareala, nu stiu ce m-a apucat sa pun muraturi. Va aud cum protestati ! Ca nu nicio chimie, ca nu stiu ce ! Chiar va rog sa ma convingeti ca la mijloc e altceva decat o solutie salina, intr-un grad de saturatie oarecare...

Cu toate astea, gandul la varza murata din casa parinteasca, la care probail ca nu mai ajung - nici la varza, nici la casa, plus lipsa unor produse similare de incredere din magazin, m-au facut sa ma pun pe treaba. Asa ca ieri m-am dus la cumparaturi si am venit incarcata cu diverse: morcovi, pere, ardei grasi rosii, gutui, o sfecla rosie si o ditamai telina de 1 kil jumate, plus niste patrunjel, ca leustean si frunze de telina n-am gasit. Plus 2 mere pe care le aveam acasa.

Toate astea, dupa o minima "prelucrare" aratau asa:



Iar dupa ce am facut si saramura si am scos din cotloane borcanele care au gazduit masline si mai stiu eu ce, si am pus toate alea frumos in fiecare borcan, cu grija sa pun de toate, aratau cam asa:


Acuma nu mai ramane decat sa stam cuminti - si eu, si borcanele, pana se petrece reactia chimica in mod corespunzator. Poate nu pana la Craciun, dar pana la anul or sa fie gata, cu siguranta. Tineti-mi pumnii !

Dupa care prevad ca se va petrece si ceva proces digestiv... Pana atunci, le supraveghez parinteste, de cate ori pun piciorul in bucatarie :D

Later edit: Sor'mea zice ca daca ar vedea mama pozele i-ar creste inima cat casa :)))

Read more...

And the "Weird Crush of the Year Award" goes to...

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Cateodata am senzatia ca n-am avut niciodata 14 ani - n-am copiat la lucrari, n-am chiulit de la ore, nu m-am certat cu prietena cea mai buna din cauza unui baiat, nu m-am uitat prea mult la tv si numai la tampenii, nu m-am amorezat de staruri. La partea cu uitatul la tv cred ca am compensat in ultimii ani, ba chiar am si depasit limitele admise fie si pentru un licean tocilar :P

La celelalte capitole e cam tarziu sa mai recuperez, din motive de limite de varsta sau de principii. Ma rog, cu o exceptie, poate :)

Asadar:

  • e mic de statura - dap, paradoxal, conform cu "fisa postului" la mine se primesc puncte suplimentare pentru asta
  • are "puppy dog eyes" - trasatura universal recunoscuta de sexul frumos ca fiind induiosatoare (ceea ce si este :P)
  • are o multitudine de grimase care mai de care mai amuzante si mai simpatice, iar spranceana dreapta ridicata este seducatoare
  • are un accent absolut adorabil
  • are o nevasta urata si doi copii frumosi - da, si pentru asta se primesc puncte suplimentare :)
  • a supravietuit unui accident oribil, la 480km/h, si s-a refacut complet dupa brain damage
  • a castigat cateva premii de popularitate, dintre care "Weird Crush", "Best Hairstyle on Televison", dar si cateva premii mai serioase dintre care ultimul, de acum 2 saptamani, este un BAFTA
  • canta la chitara bass si ii place sa deseneze
  • e pasionat de masini, motoare, constructii, experimente si in general chestii care au de-a face cu stiinta - desi are studii umaniste (din nou, foarte multe puncte suplimentare)
  • conform Wikipedia este: "Author, writer, voiceover artist, journalist, talk and game show host, radio DJ/television presenter, media personality".
Si in plus, astazi face 40 de ani, moment marcat in mod solemn prin acest post :) daca nu v-ati prins deja, e vorba de Richard Hammond.
Am mai scris de cateva ori pe parcursul ultimului an despre Hamster si TopGear si bineinteles ca m-am zgariat pe ochi fiindca n-am reusit sa ii prind cand au venit in Romania. Oricum pe lista mea de lucruri de facut, pana nu e prea tarziu, e sa merg la filmari pentru emisiune - m-am interesat, este posibil.

Fiindca am o colectie absolut impresionanta de linkuri si clipuri de pe Youtube cu o multitudine de scene si secvente din cele 13 sezoane si jumatate de pana acum ale emisiunii, m-am chinuit o gramada sa aleg ceva pentru ilustrarea postului. Chiar si dupa cea mai riguroasa selectie de care am fost in stare, tot au ramas 3 clipuri, care chiar sunt prea multe.

Informatie de background: masina probabil all-times-favorite a lui Richard e Zonda - cel putin din categoria super-cars.

Asa ca va invit sa vedeti un fragment dint-o emisiune din 2007, daca nu ma insel, in care vorbeste despre Zonda F - e mai degraba in latura comica a lucrurilor, lucru foarte apreciat. De mine, cel putin.




Daca vi se pare ca nu e suficient, un fragment foarte recent, despre pasiune si Zonda Cinque, cel mai recent model al marcii. Da, cele doua merg de minune impreuna.

Si pentru amuzament, sectiunea Cool Wall din ultima serie. Se vorbeste si acolo putin de Zonda, dar nu asta e ideea.

Si ca sa inchidem cercul, un fan video, pe "Don't stop me now"/Queen.

Din nou, conform "fisei postului", calificativul este aproape de "ideal" :) QED.

Read more...

We're going red

miercuri, 16 decembrie 2009

In caz ca nu v-ati prins, am imbracat blogul in rosu. Ca sa fim in ton cu sarbatorile si ca sa ne mai incalzim un pic. Mi-am schimbat si poza, cu una mai "calduroasa", cu bereta si fular. Nicio grija, nu ramane asa ;)

Read more...

"MIE" (dictionar de dimineata)

"miefoame, miefrig, miesomn". Bonus "vreauacasa". Nu neaparat in aceasta ordine.
Acestea sunt aproape fara exceptie primele cuvinte pe care le zic dimineata, spre pranz, cand intru in birou.

Read more...

Invitatie la HotChoco ChristmasParty @ RaidExtrem

marți, 15 decembrie 2009

Prietenii mei de la RaidExtrem (ii stiti) fac HotChoco ChristmasParty @ RaidExtrem Shop - Piata Natiunile Unite nr. 3 -5. Se intampla vinerea asta, 18 decembrie, de la 5 dupa-amiaza.

Fiindca sunt de gasca (ei, nu io), m-au lasat sa fac invitatia si aici pe "globul" meu, asa ca asta este shameless promotion !
Ne invita sa petrecem impreuna o seara frumoasa si sa savuram ciocolata calda, deserturi traditionale si multe idei de cadouri. Daca va suna bine o iesire la ski sau snowboard - puteti schimba impresii si planifica iesirile.

Si cel mai important: daca va face cu ochiul ceva din magazin, pentru voi sau in chip de cadou, ca doar e sezon, pe durata petrecerii puteti cumpara cu reducere de 25%. Doar v-am zis ca-s de gasca ! (tot ei) :D

Bineinteles, ne vedem pe-acolo. Dar fiti "gratiosi" si faceti o confirmare, de preferat pe telefon, ca sa se pregateasca oamenii corespunzator.

Read more...

Examen

duminică, 13 decembrie 2009

Ia te uita, fix la masa din mijloc e un baiat cu fata de copil - da' copil rau. Si-a lasat pleata si cioc, si sta incruntat, asa ca acuma isi inchipuie ca arata ca un barbat. Pana la urma se va dovedi suficient de copil incat sa predea lucrarea ultimul, dupa ce l-am amenintat ca plec si-l las acolo.

O fata are unghiile alea rosu corai turbat, desi nu are niciun stop de fard si poarta blugi si adidasi. Da, are petrecere in seara asta, dar nu cred ca asta e motivul. Probabil vrea sa fie o mica diva, iar unghiile colorate turbat sunt modalitatea cea mai usoara. Stiu, ca si eu fac la fel :) chiar daca nu port adidasi.

Undeva in spate de tot sunt 2 la o masa. Unul glumet, smecheras - ar fi in stare sa ma intrebe direct raspunsurile; ba chiar a facut glume despre copiat pe hol, fara sa-si dea seama ca eram si eu acolo, ceea ce s-a lasat cu hohote de ras nestapanite ale colegilor. Si celalalt - timid, care se tot uita in spate, parca ar vrea sa verifice daca mai e acolo. E genul care se uita aiurea pe pereti si pe geam, si se trezeste dat afara din examen fiindca proful crede ca a copiat. Stiu asta pentru ca de fiecare data cand intoarce capul aiurea, miscarea imi atrage atentia, ma uit la el, si el se trezeste ca e observat, deci se uita repede in alta parte. Timp de o ora, s-a intamplat de 10-15 ori.

In coltul din stanga e un tip cu freza cu tepi, putin adusi pe fata si cu o camasa alba mult prea larga, cu un inel verigheta pe aratatorul drept. Arata aproape creepy, desi bietul de el probabil ca se crede culmea elegantei sau vreun Don Juan. Sau poate ca nu, fiindca e trist, deprimat de-a binelea si pare chiar timorat. La naiba, nu se poate ca intrebarile sa fie chiar asa de grele, nu ? Desi eu n-as avea de unde sti :)

Din 16 cati sunt in sala, 2 stau cu spatele la mine cu totul, iar unul e ascuns de tot dupa stalpul din mijlocul incaperii. Nu le vad fetele, evident, doar mainile si, prea putin, postura.

E o fata cu parul negru si ochi frumosi - sta la masa cu cea cu oja corai. Am schimbat doua vorbe cu ea pe hol, in timp ce asteptam sa se elibereze sala. E genul ala nesuferit, aproape enervant - si isteata si draguta si in general stapana pe ea, poate chiar putin cinica. Doar ca acuma dintr-un motiv care-mi scapa e foarte rosie la fata si isi cam chinuieste ciorna cu pixul. La sfarsit aflu ca a reusit cumva sa marcheze gresit mai multe raspunsuri - adica sa le copieze gresit de pe ciorna. Daca nu le-as fi zis sa fie atenti...

Si chiar in fata mea un tip normal, average cum ar veni. Are un ceas mare, urias, cu curea foarte lata, care acuma nu atrage atentia cu nimic (si cu el am schimbat cateva vorbe inainte de examen). Mint - atrage atentia, fiindca una-doua se uita la mine, parca sa verifice daca-s pe faza cand se uita in hartiile colegului. Guess what :D - sunt !

Restul sunt anonimi. I-am vazut prea putin pe fiecare. Sa mai zic si ca examenul s-a dat in sala de mese a unei firme, si ca desi au fost niste anunturi pe cele doua usi, s-au tot perindat prin sala mai multi oameni cu diverse treburi.
A fost distractiv, ce sa zic :D

Read more...

Patratelul mov

joi, 10 decembrie 2009

Din ciclul "cand o sa ma fac mare, o sa fiu scriitoare, dar pana atunci exersez cat pot", astazi va povestesc despre Cenusa de trandafir.

Poate ati observat patratelul mov din stanga, care e acolo de ceva vreme si care zice "Scriu pe Cenusa de trandafir" - un site pentru noi, fetele, besides make-up and stereotypes.

Pai da, chiar am reusit pana la urma sa scriu textul ala care ma chinuia acum 2 nopti. E despre cum reactionam la micile mari confruntari din fiecare zi - convingem sau ne lasam convinsi ? Puteti citi aici textul "Plastilina sau ciocan ?" .
Poftiti de comentati direct acolo - presimt ca se vor naste discutii aprinse :)

Si ca sa spun chiar totul - primul text pentru Cenusa a fost cam acum o luna - Life by proxy - sau cum tindem sa traim viata la mana a doua.

Read more...

Chinurile creatiei

marți, 8 decembrie 2009

De vreo doua ceasuri ma tot chinuiesc sa "crosetez" la niste texte noi. Si nu merge - nu merge deloc. Am rescris si introducerea si diferite alte parti de cateva ori si pur si simplu nu se leaga.

Am incercat sa scriu de mana - si pe carnetul mare si pe cel mic (uneori miscarea mainii are ceva influente asupra firului gandurilor - posibil sa fie si ceva studii la mijloc care sa zica asta) si direct pe computer, dar pagina aia alba e si mai intimidanta decat cea de hartie. Ce n-am incercat, nu pentru postul celalalt, fiindca n-aveam cum, dar am incercat pentru asta si a amers, a fost sa scriu direct in interfata de administrare a blogului. Mici manii artistice, deh :D

O explicatie trebuie sa existe: ori subiectul nu e bun, ori abordarea, ori nu e momentul chiar acuma. Ori, desi cu alte ocazii n-a fost asa o problema, pur si simplu faptul ca ma uit la tv in timp ce incerc sa scriu nu e de prea mare folos.

Ma rog, mai incercam si maine. Adica azi.

Read more...

Miroase a Craciun

duminică, 6 decembrie 2009

Da, la mine in frigider si in bucatarie, de la niste muschi de porc, pus la marinat cu vin si ulei si ierburi si mai ales usturoi :)
Miroase ca in bucatarie la bunica-mea, pe vremuri, cand se faceau carnatii, din ultimul porc sacrificat. Parca ma astept sa aud si lemnele trosnind in soba si sa vad ferestrele inghetate !

Later edit: O fi fost nasul meu deranjat, dar cat am mers cateva cvartale la amiaza, prin alta zona, mi-a tot mirosit a fripturi ! Ei na, acuma miroase si la mine in bucatarie si in toata casa, for that matter.

Read more...

Cealalta Irina

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Ieri seara am fost la Cealalta Irina - ii multumesc Cristinei Bazavan, de la Tabu, pentru invitatie.
Stiti expresia aia cu "viata bate filmul" si variatiile aferente. Ei, de data asta filmul e fix ca viata, asa de fix ca ar fi putut fi documentar. (Se si specifica, de altfel, ca e facut dupa o intamplare adevarata.) Atatea imagini, si situatii, si gesturi, si vorbe care atat de tare ne caracterizeaza pe toti. Daca iei pe oricine din cercul de prieteni - ce zic eu, oricine de pe strada - o sa-si recunoasca secvente intregi din viata proprie, sau cel putin din viata cuiva cunoscut.
E fix ca imaginea bucatariei traditionale contemporane, daca pot sa-i zic asa, vazuta in Decat o revista (click in banda de jos pe pag. 10-11) care aproape m-a socat de cat de veridica e.
In ciuda unor rasete razlete si oarecum justificate din sala, atmosfera filmului a fost asa de grea, apasatoare ca imi doream sa se ispraveasca odata. Noroc ca era frig afara cand am iesit si m-am scuturat de senzatiile alea.
Concluzie: daca aveti moralul blindat fata de "realitatea romaneasca", duceti-va sa-l vedeti - Andi Vasluianu joaca bine, mai ca nu am vazut actorul de personaj.

Read more...

Home Is Where the Heart Is

joi, 3 decembrie 2009

Daca nu treceti de prea multa vreme pe la blogul meu, n-aveti de unde sti: din martie anul asta am dezvoltat o obsesie cu Londra. Am vrut sa plec de cel putin 3 ori, pentru un week-end. Si in vacanta. Si intr-un week-end prelungit la inceputul lui noiembrie. N-a fost sa fie, dar obsesia a ramas :)
Si ca sa nu se iroseasca de-a dreptul, la invitatia Loredanei , careia ii si multumesc cu aceasta ocazie, am si scris despre asta: aici.
Daca ma mai invita, si mai scriu - va mai zic :)

Read more...

Lungul drum al Ritei catre iarna

marți, 1 decembrie 2009

Sunt friguroasa - in modul acela cu turturi de gheata pe sira spinarii. Ferestrele date de perete si aerul conditionat ma imbolnavesc mai tare decat mi-ar placea si decat suporta nrvii celor din jur. Imi ingheata mainile si picioarele una-doua, si cateodata nasul mi-e rece - da, circulatie periferica proasta.
Imi place ninsoarea, o iubesc - mai ales cand ma uit la ea de la balcon. Toata lumea stie ca fulgii de zapada sunt draguti si un spectacol in sine. Si ploaia imi place, am mai zis, dar tot de la geam, fiindca cu cat e mai rece cu atat e mai uda.
N-mi plac anotimpurile reci: ploaia, vantul, zapada - tot atatea motive de disconfort termic, pe langa frigul in sine. Haine suplimentare, groase si incomode, nopti prea lungi si zile fara soare, raceli peste raceli.

In seara asta, ca si vineri seara, cand am iesit de la birou, mi s-a lipit de creier mirosul de rece si ceata. Printre copacii de langa cladirea noastra care au inca toate frunzele, pe intuneric si cu mirosul rece de ceata si fum, mi s-a parut ca-s inapoi in curtea bunicilor in care s-a lasat gerul.

Doar ca uite, si sambata si duminica a fost cald si frumos, si maine -adica azi - la parada o sa fie la fel. Desi e prima zi de iarna, Nelu a anuntat 18 grade. Nu ploua, ba chiar e soare, iar garderoba mea e data peste cap - nu stiu daca sa scot din dulap tricouri sau pulovere, port fusta si inca ma incalt cu pantofii albastri.

Ah, toate astea sunt o pacaleala, o diversiune. Nu numai ca gerul asta care sta la panda noptile are sa vie, cu varf si indesat, dar o sa si rontaie din zilele care ar trebui sa fie de primavara. Ceea ce, dati-mi voie sa va zic, nu-mi convine deloc, asa ca zic ce n-as fi crezut ca o sa zic prea curand: vreau sa vina iarna !

Read more...

Legile din tara sosetelor

vineri, 27 noiembrie 2009

Orice soseta mai lunga de 3 centimetri si care se respecta nu va sta intinsa, la locul sau, ci de indata ce posesorul este in mijlocul drumului, se va undui incet in jos, ghemuindu-se la glezna mai jos de marginea ghetelor sau dupa caz atarnand dizgratios peste pantof.

Orice soseta cu simt civic isi va imparti culorile cu toate suratele sale, in mod nediscriminat si fara nicio preocupare artistica.

Orice soseta cu stima de sine va incerca permanent sa se piarda de perechea ei, ascuzandu-se in cuva masinii de spalat, pe fotoliu in teancul de rufe de calcat, sub pat sau chiar in cosul de gunoi.

Orice soseta cu principii se va rupe la momentul cel mai putin potrivit, lasand la iveala, dupa caz, o unghie vopsita sau un calcai aspru, spre umilirea definitiva a purtatorului.

Cica sa nu le calci in picioare !

Read more...

Time (running) out

Aveam de gand sa scriu altceva. Ba chiar postul e inceput de ieri noapte. Doar ca sunt oribil de obosita si simt nevoia sa trec pe "complaining mode".
Saptamana asta - poate si cea trecuta, nu-mi mai aduc aminte - n-am plecat inainte de 10 jumate - 11 noaptea de la birou. Si prin urmare n-am adormit inainte de 3 dimineata.
De obicei, daca trebuie sa ma trezesc - si ma setez in acest sens de cu seara - ma trezesc, mort-copt, uneori ca prin farmec, de cele mai multe ori super-obosita, dar ma trezesc la timp ca sa ajung la timp unde trebuie. Ei, in afara de luni, saptamana asta n-am mai reusit sa ma trezesc. Alarma a sunat, ca de obicei, de 3 ori, la 7 minute distanta, chiar si cu cateva snooze -mie nici ca mi-a pasat ! Am dormit inca o ora peste timpul programat - de obicei, mai pierd inca 20-30 de minute in pat, dar la modul controlabil.
Timpul de iesit din casa - igiena, cosmetica, tv, mofturi - a variat de la 35 de minute azi, la 2 ore - nici nu mai stiu cand, miercuri parca. Fara sa mananc, doamne-fere, si fara macar sa-mi beau cafeaua (sacrilegiu !) pana la ore cam prea tarzii si care se apropiau periculos de pranz.
Cum ar veni, am ajuns la birou, dupa escale pe la diverse evenimente, in starea de agregare a unui zombie, la care azi s-a adaugat o crunta durere de cap. Probabil ca orele de somn in minus, totalizand 9 numai pana azi, au decis sa-si faca simtita absenta.
Ziua mananc oarecum haotic - si dau o gramada de bani pe asta (de fapt despre asta vroiam sa scriu), iar seara numai tampenii pe care le mai gasesc prin frigider. De exemplu, toata saptamana am "lucrat" la un borcan urias masline verzi umplute cu gogosar...
Am pierdut toate serialele - incepand cu Grey's (ma rog, am vazut doar jumate) si culminand cu House in seara asta. A, si ieri seara mi s-a stricat televizorul - s-a stins pur si simplu si n-a mai vrut sa porneasca. Noroc ca aveam unul de rezerva...
N-am spalat vasele, n-am dus gunoiul, n-am curatat frigiderul.
N-am scris pe blogul meu, nu mi-am scris nici guest-posturile, n-am mai comentat pe nicaieri.
Si sunt epuizata, suparata, nervoasa.
Am nevoie de o pauza - ba chiar de o vacanta ! Ce zic eu, ar fi buna si ziua aia de 30 noiembrie libera - fiindca 1 e liber, na !
Dar probabil ca nu merit, fiindca da, nu mi-am terminat treburile si in niciun caz la timp...

Read more...

Senzatii tari

luni, 23 noiembrie 2009

Stau in scaun si am senzatia ca am iar 10-12 ani si-mi executa cineva niste proceduri complicate - extractii, nervi, plombe, aparat, mulaje si alte asemenea. Cred ca am ramas si cu ceva traume psihice in afara de consecintele dezastruoase asupra dentitiei mele, pe termen lung sau chiar pentru totdeauna.

Doctorul asta e bland si imi zice intr-una "stam asa un pic", desi e clar ca el nu sta deloc.

Corpul imi e incordat la maxim - mana stanga e inclestat pe manerul scaunului, iar cu dreapta mototolesc doua servetele.
Toate sistemele vitale sunt in alerta - imi simt exact inima in corp, toti nervii sunt sensibili, desi ignora orice stimul care nu e amenintator. Genunchiul stang imi mai zvacneste din cand in cand - imi dau seama de asta fiindca vad varful ghetei miscandu-se, cand n-ar trebui.

Muschii spatelui sunt intepeniti - scaunul e pentru oameni mai inalti si mie imi ajunge crestetul unde altii isi sprijina gatul.

Freza aia, doamne, ma ucide. O fi zgomotul sau poate mirosul de dinte pilit, ars. Zvarrrrrrrrr, pana in creier. Sunt incordata ca un arc, dar slava cerului, anestezia e ca un balsam - pana sa-mi puna plomba la celalalt dinte aproape ca mi-a amortit si nasul. Chiar daca din cauza zgomotului si al mirosului am impresia ca simt fiecare pilitura - de fapt nu simt nimic.
Am praf si de resturi de plomba pe mine si miroase in continuare a ars. Imi tin respiratia in timp ce freza imi gaureste creierii, ca sa nu mai simt mirosul si sa nu ma apuce panica. Dar cum gura mi-e blocata si incerc sa nu inspir prea tare, ca sa nu ma inec si sa-i tusesc doctorului in figura - sau chiar sa il musc de mana.

Cand clatesc - ugh, un lichid pe care papilele mele amortite il ghicesc acru, desi ma indoiesc foarte tare ca e asa - ma uit mecanic pe geam, care da in piata Sf. Vineri. E mai multa agitatie (joia trecuta era mai pasnic). Se vede si o vesta fosforescenta, deci probabil ca e un politist in intersectie. Vremea e urata si cred ca o sa ploua. Dupa-amiaza probabil ca o sa sufar un pic, dupa ce-mi trece anestezia si nervul dintelui o sa tremure de frustrare ca nu si-a putut face de cap si mai tare.
Dar sunt aproape fericita fiindca n-am simtit nimic si ca mi-a trecut durerea. Asa ca indraznesc sa-mi fac programare si pentru saptamana viitoare.

Read more...

Electorala

duminică, 22 noiembrie 2009

Vreau sa zic asa: am stat 3 ore jumate la coada ca sa votez. Nu in afara Romaniei, nu la 8 seara - in Bucuresti, de la 2 jumate.
De la 5 trebuia sa ma duc la un "eveniment social&monden" si pe la 4 jumate, prietenii cu care trebuia sa ma vad acolo m-au sfatuit calduros sa ma duc acasa, ca n-o sa conteze fix votul meu.
Stiam si eu, stiu ca probabil n-a contat - decat poate pentru cei foarte multi care au ramas in urma mea la coada, cei 500 care mai erau la coada la Drept la ora 6, si cei de la Leu in fata carora s-a inchis sectia de votare. Si mi-a fost si frig - destul de rau cat sa imi pierd vocea iar.
Dar n-am plecat acasa, inclusiv fiindca sunt incapatanata.

Si acuma vad ca estimarile privind prezenta la vot sunt pe la 53%.

Stiu ca pentru rezultatul alegerilor, faptul ca eu am stat la coada n-a insemnat nimic. A iesit pe dos cam tot ce-am votat. Putin, foarte putin, ma bucur ca ne-am dus mai multi sa votam. Inclusiv - sau mai ales - tineri.
Pacat inca ca ne trezim asa greu - da, inclusiv eu.

Read more...

Femeie cu capul pe umeri caut barbat gentilom asemenea*

miercuri, 18 noiembrie 2009

Nu-s deloc o persoana "confruntationala". Nu-mi place sa ma cert, cu oricine - fie si cu vanzatorii in piata; nu-mi place sa ma contrazic, inevitabil nu-mi place sa fiu contrazisa, iar daca e musai sa se intample, atunci sa se intample la modul "we agree to disagree".

Nu-mi place sa folosesc cuvinte tari -am un prieten care isi incearca talentele persuasive pe mine ca sa ma faca sa injur "barbateste" - sa fim seriosi, Dane, n-o sa se mai repete :P. Vorbele murdare si violente tradeaza ganduri murdare si violente. Chiar daca la prima vedere e mai "subtire" sa folosesti invective decat sa scuipi oameni in fata sau sa ii calci in picioare, granita dintre vorbe si faptele astea e tare subtire si usor de trecut. Limbajul este o conventie si in spatele lui e ceva concret - iar in cazul de fata, ceva concret si neplacut.
Eu nu l-am auzit pe tata injurand decat de papuci si rar de tot, la furii teribile, de dumnezei. Nu s-a pomenit la noi in casa exprimare cu "pu" si cu "pi" si toate rautatile care-mi trec mai des prin cap acuma le-am auzit in camin in primul an de facultate. Iar eu sunt fiica tatalui meu, deci nu.

Intr-o ordine de idei apropiata, nu-mi plac oamenii care nu stiu sa se exprime. Daca-ti ies cuvintele pe gura alandala, musai si in cap tot asa dezordine e; sau gol. Sa incurci sensurile, sa nu stapanesti gramatica, sa n-ai habar despre ce vorbesti si sa vorbesti totusi ca o moara stricata - pacate capitale, mii de buline negre.

Poti totusi sa nu fii cel mai destept din lume - nu-i necesar sa stii fizica cuantica sau mecanismele de reproducere la nevertebrate, dar ai face bine sa stii pe cine sa intrebi daca-ti trebuie sa afli.

Orice-ar zice altii, si oricat de pavat ar fi deja drumul spre iad, intentiile bune conteaza pana la Al de sus si inapoi - "thou shalt not harm" e combinatia mea personala intre porunca a 6-a si Juramantul hipocratic si mi-ar placea daca mai multa lume s-ar lua dupa litera si spiritul ei.
Si asa toti dam cu oistea in gard invariabil si sistematic - cu intentie sau fara, unii mai mult de la natura. Macar cele cu intentie sa incercam sa le mai limitam, pana nu apar consecinte ireparabile.

Ca femeie care sunt, pun si mare pret pe "aparitii" - nu pe aparente, am zis bine. Nu e musai sa ai ochi albastri, nici nu conteaza daca ai plete si nici nu trebuie sa pui cravata rosie la camasa alba - dar daca totusi pui, ai grija macar sa-ti stea cum trebuie. Pentru mine conteaza si ambalajul, design-ul. Daca maine mi-as lua o masina, as avea grija sa-mi placa caroseria si sa aiba o culoare faina. Da, as intreba cu siguranta pe cineva de chestiile tehnice la care nu ma pricep - adica majoritatea - dar as avea grija sa-mi placa masina aia cand ma uit la ea.

Cu politica acuma. Am pretentia ca e ceva de capul meu, dar la asta chiar nu ma pricep - si nici nu pretind ca ar fi altfel. Ca si cu fizica cuantica -desi habar n-am ce-i aia, stiu ca daca chiar mi-as pune mintea, as scoate-o la capat; doar nu vad vreun interes sau folos imediat ca sa ma apuc eu de asta.
Tot asa si cu politica. Chiar cred ca as scoate-o la capat - doar ca nu vad un interes sau un folos imediat in chestiunea asta. Doctrine, strategii, programe, directii, curente - plus diverse interese de moment, de grup, de culise. Plus politici economice, fiscale si mai stiu eu de care. Sunt departe de a le inventaria si inca si mai departe de a le intelege si accepta in halul in care se gasesc in peisajul politic autohton.
Ca sa fiu si foarte sincera, nu stiu daca democratia - in sensul ei adevarat, de puterea poporului - e chiar lucrul de care avem nevoie. Ce stie el, poporul ? ce poate el sa faca cu puterea asta care zices-se ca-i a lui ? Macar de-ar fi mai multi asa constienti ca mine ca nu au habar de prea multe lucruri. Dar nu sunt - se cred chiar foarte capabili si foarte indreptatiti sa-si dea in petec cu dreptul de vot. Cine l-o mai fi nascocit si pe asta...
Nu, chiar nu cred ca toata lumea ar trebui sa aiba drept de vot - si nu ma refer doar la cazurile flagrate de cazier penal sau de dunga rosie in buletin. Nici sa fie dat unor "alesi" pe baza de finante personale, dar nici asa, aproape la discretie.
Sa fie, domnule, un examen de baza - ca la carnetul de sofer. Ce, daca n-ai habar sa circuli cu masina poti sa omori oameni - cati, 10-20 deodata, doamne-fere. Dar daca eu si inca altii multi ca mine - poate un milion, poate 2 milioane - o dam in bara cu votul, fiindca nu stim pe ce lume suntem - atunci o dam in bara pentru tot restul de 20 de milioane.

Bine. Sa lasam expertiza politica la o parte - prea putini o au si dintre cei care o au, prea putin o folosesc la ce trebuie. Rezulta ca ne aflam o mare de oameni care nu pot sa ia o decizie rationala, din lipsa de informatii. Si oarecum si din lipsa de optiuni reale - ca doar de-aia vorbeste toata lumea de "alegerea cea mai putin rea". Deci avem decizie emotionala, pe baza de impresie artistica.

De unde rezulta eu si multi altii ca mine suntem zilele astea in plin proces de jurizare. Cin' sa fie alesul - cine ? Si dupa ce impresii artistice il alegem ? Si ce ne facem, ca unii evolueaza destul, in timp ce pe altii ii vedem prea mult. Si ce ne mai facem ca mai e o asistenta tare zgomotoasa pe margine care nu lasa pretendentii sa se prezinte cum trebuie, mai ales fiindca ei stiu ca eu o sa aleg emotional, drept pentru care incearca sa ma emotioneze.
Si eu stiu ca ei stiu, asa ca mi-am luat precautii sa rationalizez cu alegerea emotionala - sa fac niste critezii, sa zic ce e important pentru alegerea mea emotionala. Adica exact ce povesteam la inceptul postului.

Doar ca daca trag linie si adun, intrebarea capitala tot nu si-a gasit raspuns. Cum care intrebare ?! "Eu cu cine votez?"

*"Barbat" e o conventie - atat de dragul cheii matrimoniale in care am scris prima parte a postului, cat si ca sa reflecte realitatea candidatilor la Presedintia Romaniei, Anno Domini 2009.

Read more...

Culoarea durerii

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

House patruleaza prin casa in mars chinuit si fara directie si se intinde dupa injectia cu calmant [are necroza musculara].
Un episod mai inainte, Foreman se zvarcoleste in pat cu dureri oribile in tot corpul si urla sa ii faca biopsie [are o bacterie in creier].

In timpul asta, in cutia mea de chibrituri, as da orice sa ma taie careva, chiar si pe viu - cumva, am impresia ca m-ar durea mai putin. Nu, faptul ca ii vad pe astia zvarcolindu-se nu ma ajuta cu nimic. Odata cu maseaua ma doar si jumatate de cap, si dintele din fata, si urechea si in curand o sa ma doara si in gat de la amigdalele enervate. Nu mai pot sa gandesc, nu sunt sigura ca imi tin echilibrul vertical in toiul turelor de casa pe care le dau - si ma lovesc de usi, de altfel, dar nu simt nimic, fiindca maseaua ma doare mai tare decat orice altceva. Nici de vazut nu prea mai vad bine - e o ora tarzie din noapte, ochii imi sunt impaienjeniti din somnul in care ar fi trebuit sa fiu, si toate cele au conturiri neclare. Poate de-aia ma si lovesc de usi. Am luat 2 pastile diferite, deci doza dubla de substanta antiinflamatoare, dar nu ajuta la nimic. Oricum in ultima saptamana am luat o folie intreaga, asa ca probabil ca nu mai au niciun efect.

Am trecut prin toate stadiile: un zvac, un bazait, un zumzet constant, tacanit continuu si urlet in padure. Am ajuns la nivelul ala in care as fi urlat in padure. De fapt am si urlat - la mine, in cutia mea de chibrituri.
Curent electric si lovituria puternica si arsura si taietura adanca. N-am patit nimic critic sau prea "accidentator" toata copilaria mea - in afara de o arsura rea si urata care a lasat semne - dar cumva am o idee destul de precisa despre cum se simt toate astea la un loc.

Am vazut un film odata, un fel de SF, in care era vorba despre un colan scarabeu care, odata purtat, prindea viata si punea stapanire asupra victimei. Si leacul pentru salvarea fetei celei frumoase, care inevitabil a primit colanul, era sa-si imagineze ca raul iese din ea. Era ca o ceata rosie care se ridica din pieptul fetei, mai deasa si mai rosie pe masura ce iesea raul.

Cand ma dor cumplit dintii - si m-au durut ceva la viata mea - imi imaginez asa, ca un cui rosu gros si lung e infipt in gingie, in locul dintelui. Si ca sa ma conving ca nu mor de durere, imi imaginez ca iese cuiul, incet si greu ca un surub, din care varful se agata infinit de dinte, de gingie... de creierul meu ! si nu mai iese odata de tot !

Citeam undeva ca durerile de dinti sunt pe locul 2, dupa cele de rinichi, dar inaintea durerilor nasterii. Of, mi-e groaza...

La un moment dat am inceput sa caut cabinete non-stop - dar mi-a fost groaza sa petrec 2 ore in creierii noptii pe drumuri si pe scaunul dentistului. Niste tampoane cu spirt, si dupa ce s-a terminat, cu whisky, mai incolo, amortita, dar tot cu tinte rosii in creier, am adormit chinuita.

Read more...

Si totusi...

marți, 10 noiembrie 2009

Apropos de postul anterior, cred ca totusi ceva-ceva nu fac cum trebuie. A series of unfortunate events mi s-au tot intamplat de saptamana trecuta incoace - incepand de la faptul ca vineri noapte am uitat cheile in usa, pe dinafara, si terminand cu chinurile teribile la care ma supun pe rand in acelasi timp dureri tampite de masele si o gripa rebela - care sper sa nu fie din acelea.

Chiar, ce simptome sunt pentru afurisita aia de gripa ? si in general, dignosticul se pune exclusiv post-analize ? Nu mai descriu ce senzatii fierbinti incerc, nu e amuzant deloc.

Pe scurt, nu-mi merge prea bine...

Read more...

Am fost cuminte

vineri, 6 noiembrie 2009

Asa ca uite ce am primit de la niste clienti :) La cafenea mi le-au pus in apa, am creat valva la check-in si la controlul de securitate - being a Diva and all that - am starnit invidia stewardeselor si a intregului avion, coborand ultima cu florile in brate.
Si ma bucur sa va spun ca si-au revenit superb. Me happy :)

Read more...

Ioi !

miercuri, 4 noiembrie 2009

Maine ma duc pan' la Cluj - ceea ce inseamna ca inca de azi dimineata mi-am luat precautia sa ma trezesc speriata sa nu pierd avionul.
Stiu ca nu o sa ma pot abtine sa ma culc foarte-foarrrrrrte tarziu, ceea ce inseamna ca ca trezirea va fi un pas mai aproape de infernul personal. Poate ar trebui sa mai lucrez iar la obiective...
Partea buna e ca maine pana la 2 voi fi terminat toate treburile legate de deplasare. Partea proasta si respectiv extrem de proasta e ca: 1. mai am foarte multe treburi de birou care musai sa fie prestate maine si 2. avionul de intoarcere e abia la 6 jumate sau asa ceva. Cu putin noroc, o sa pot sta la cafenea, sa-mi verific mailurile si sa-mi termin treburile - de scris verzi si uscate, sau de sunat o gramada de oameni.
Si probabil ca maine seara o sa crosetez si partea a 2-a a Calvarului, promisa deja de vreo jumate de an, deja...

Read more...

Doctore, simt ceva mortal

marți, 3 noiembrie 2009

Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.*

Nu sunt prea sigura care-i "pozitia" mea fata de deochi. Nu stiu daca o fi ochiul rau, sau gandul vrajmas - vrajitorie sau reactie fizica si chimica de raspuns (fiindca sunt sigura ca se poate demonstra ceva dpdv strict biologic).
Dar niste lucruri se intampla si se intampla semnificativ. Sau mie mi se intampla, fiind eu mai sensibila (sau antrenata) si cu cele neexprimate de-a dreptul. Am o problema cu spatiul personal, respectiv cu incalcarea lui, simt privirile insistente, si cred ca am avut ceva "diagnostice" de deochi la viata mea, care s-au lasat cu disconfort fizic destul de mare si de durata - in termeni medicali: migrena, vertij, tensiune oculara.
Tind sa capat simptome similare si in situatii conflictuale: cand nu ma infurii de-a dreptul, mi se face rau cand ma cert cu lumea. Chiar daca nu e vina mea, dar si mai tare daca e, absob toate energiile rele. Din cauza asa si sunt foarte putin confruntationala, urasc sa ma cert, sa trebuiasca sa-mi argumentez pozitia la nesfarsit sau sa conving pe alticineva ca am eu dreptate. Prefer sa ma retrag din situatiile astea.
Doar ca situatiile nu dispar fiindca ma retrag eu din ele. Si vorbele raman la fel de grele si zise si scrise si chiar doar gandite. Ba cateodata nici nu trebuie sa fie vreo situatie conflictuala manifesta. Doar niste ramasite de ganduri nezise de prea mult timp, care ies la suprafata pana la urma.
Mi s-a intamplat de cel putin 2 ori in ultima saptamana sa ma loveasca niste vorbe mai ceva ca niste galeti de apa rece. Rau, rau de tot - mai ales pe frigul asta.

Nu pot sa ma abtin sa ma gandesc ca poate le-am meritat. Ceea ce ma face sa ma simt si mai rau...

*Marin Sorescu - Boala

Read more...

Madlena

luni, 2 noiembrie 2009

Azi am imbracat prima data paltonul in sezonul asta, iar in buzunar am gasit o lira si 65 de pence. Din alte vremuri.

Ah, as fi putut pleca sambata, ar fi fost cadoul perfect. Dar muncesc, n-a fost sa fie :-<

Read more...

Against my better judgement !

miercuri, 28 octombrie 2009

Ma apuca uneori niste initiative care nu prea cadreaza cu restul circumstantelor vietii si persoanei mele. Si ma apuca din motive total gresite: ca ma iau dupa altii, ca ma fortez sa fac schimbari sau sa incerc ceva nou. Cam cum ii apuca pe unii sa traga o betie strasnica, doar pentru a-si demonstra ca ii mai tine - si tot ce reusesc sa faca e sa se aleaga cu o mahmureala feroce. Ma rog, intelegeti ideea.
Nu sunt lucruri nebunesti sau foarte riscante. Deloc. Doar ca nu cadreaza, cum ziceam. Si in plus esueaza intr-un mod aproape spectaculos - si anticipat, de altfel. Adica stiu - STIU - ca nu are cum sa iasa bine, dintr-un milion de motive extrem de bine fundamentate.

Ultimul exemplu dateaza din chiar aceasta seara. Nu mai stiu de unde mi s-a nazarit ca trebuie sa refacem aranjamentul mobilierului in birou - ca sa fie mai eficient, mai mult spatiu, sa nu irosim energiile fizice si cosmice aiurea. Mi s-a nazarit de ceva vreme, de altfel - cred ca sa fie vreo 2 luni de-atunci. Milionul ala de motive bine fundamentate (timp, chef si mai ales instinctul ca n-o sa iasa bine) au amanat miscarea pana acuma.
In seara asta, fiindca am niste multe treburi si foarte putin chef si inca si mai putina inspiratie, ce mi-am zis: hai s-o facem si pe-asta ! (adica noi, Rita).

Zis si facut: da-i si trage de birouri, de monitoare, de imprimante, de cabluri, de rollere si in general de tot ce poate fi miscat din loc.
In proces se darama niste teacuri de hartii aflate in echilibru precar, imi cad cabina telefonica si autobuzul londonez de pe monitor si ma tarai pe jos sa le recuperez, ma umplu de praf pana in dinti, transpir ingrozitor, fac o dezordine cumplita printre hartiile de pe birou, dupa care le ordonez asa de bine ca nu mai stiu care unde e... si multe altele.

Rezultatul ? nu-mi place ce-a iesit ! Desi am reusit sa optimizez unele lucruri - cum ar fi accesul la imprimante, echilibrul cosmic al biroului e compromis pe vecie. I-am dat Laurei un sms spasit, cu scuze anticipate mai mult in ideea sa nu o loveasca apoplexia maine cand o intra in birou. Saraca, ce stie ea ce-a facut nebuna... Maine seara nu pot, dar probabil ca vineri o sa ma puna sa mut toate alea la loc, cum erau !

Ca doar surubul care mi-a cazut de la scaun, de sunt in pericol la orice miscare mai indrazneata sa cad cu roatele-n sus, la propriu si la figurat, surubul, zic, n-am fost in stare sa-l reglementez de aproape 2 saptamani...

Cine m-o fi pus ?! Stiam - STIAM - ca n-o sa iasa bine...

Read more...

Cum am ajuns... ?

marți, 27 octombrie 2009

Ma duceam intr-o vreme la un salon, undeva in Dristor - era o fata simpatica, Andreea, si era si priceputa. Dupa aia s-a mutat la alt salon si m-am dus dupa ea, si chiar si dupa ce m-am mutat eu, tot la ea ma duceam. Pe urma fetele mi-au facut cadou un tratament special la un salon fancy-shmancy si asa l-am gasit pe Felipe. M-am mai dus o vreme la Andreea si pe urma ma parasit-o definitiv pentru Felipe. Felipe e cat un chistoc, mic si slab si pricajit si cu un ciuf blond electrocutat - da' mare mester.

Ma rog, Felipe s-a desfiintat, ca sa zic asa, si o vreme am fost orfana. Pe urma m-a dus o prietena la Adina - scumpaaaaa, scumpa foc ! Si prima data mi-a si ratat frizura - aratam ca asistenta aia a lui Teo - Tanta, sau cum o mai chema.. Dar si-a revenit - vorba aia, am inteles fiecare ce vroia cealalta.
Dupa care s-a mutat si Adina - la un salon si mai scump si cu niste fite - vai, doamne ! Toate fetele obisnuite cu cliente vedete, numai una si una, si ca atare cu 'atentii' consistente. Probabil ca sunt doamne si domnite care merg cel putin saptamanal - pentru tuns, frezat, colorat, spalat, apretat si mai stiu eu ce altceva. Asa ca toata lumea arata scoasa din cutie, chiar si cand vin sa se aranjeze. Da, stiu, foarte contraproductiv si in general mai solicitant decat ar fi cazul.

Lasa ca oricum, spre disperarea majoritatii celor care ma cunosc si chiar si a mea, imi spal parul in fiecare dimineata, si in general inainte sa ies din casa. Si mai lasa si ca, in parte din ratiuni de costuri, dar mai ales fiindca nu suport vopselurile de salon, am ajuns sa imi colorez cositele de una singura.

Ce nu mi-e deloc clar e momentul in care am inceput sa imi vopsesc parul inainte sa ma duc la coafor ! Cand anume s-a intamplat de mersul la salon a devenit asa o proba de conformitate sociala, la care trebuie sa ma prezint impecabil ? (drept pentru care imi si dau atata silinta).

Nu mai ramane decat sa ma tund si sa ma coafez inainte sa ma duc la salon ca sa ma tund si sa ma coafez...

Read more...

In Directia asta

vineri, 23 octombrie 2009

Foto prin amabilitatea prietenului Peticel, care m-a scos din casa
Am comis-o din nou, am fost la concert. Dar fiindca roata trebuie sa se intoarca odata si-odata, de data asta a fost bine. Adica - bine ! Ma rog, am aplaudat, m-am ridicat in picioare si am cantat. Cum astea sunt maxim de manifestari de incantare de care sunt capabila in situatii de concert, trebuie sa va dati seama ca mi-a placut cam tare.
Ma rog, am o slabiciune de lunga durata pentru piesele lor - am primit vreo 2 albume, din care unul chiar anul trecut, cu autograf. Am si daruit unul sau doua, la radul meu. Acum niste ani am ascultat cele 2 casete pe care le aveam atat de mult, incat si acum stiu instinctiv ordinea pieselor. Si chiar daca nu mai am la ce sa le ascult, casetele inca le am :)

Stiu, au aproape numai piese amoroase si versuri kinda cheesy, si acorduri usor de retinut si reprodus, dar mie imi plac. In plus, mi se pare ca au reusit sa aiba succes in industria asta, fara sa se "prostitueze" si fara sa devieze.
Si inca un plus, cand il aud cum canta, l-as lua acasa pe Cristi Enache :D

Ladies and maybe gents, too, I give you Directia 5 !




In afara de faptul ca muzica a fost pe placul urechilor mele, nu am absolut nicio plangere de ordin organizatoric. N-am fost de prea multe ori acolo, dar intotdeauna mi-a placut Sala Palatului - sonorizare buna, vizibilitate la scena excelenta, multe usi :). Mai prost cu locurile de parcare in zona, dar nu cred ca-i asa un capat de tara.

Ce mi-a mai placut la concert sau mi s-a parut interesant: au avut spectatori pe scena, foarte aproape de muzicieni; trupa a fost completata de un percutionist si un flautist care si-au facut treba la modul excelent; l-au avut ca invitat pe Toni Seicarescu, solist pe vremea lui "Seductiei" si mi s-a parut foarte fain ca vocile s-au asortat asa bine (a facut backing vocals tot concertul); au cantat un bis destul de lung, aproape la fel de lung cu ce fusese concertul pana atunci, chiar daca anuntasera 3 piese.

Ce sa mai, am ajuns acasa incarcata cu energie pozitiva !

Read more...

Printesa Bob de mazare

luni, 19 octombrie 2009

Cand aveam vreo 4 ani ai mei au fost intr-un concediu pe la Poiana Brasov - fara mine, deh. Mi-au adus de-acolo un costumas de dansatoare unguroaica - o camasuta alba cu dantele si un fel de sarafan negru cu trandafirasi rosii, acelasi material ca si rochia superba pe care si-a cumparat-o mama. Mi-a placut costumasul ala la nebunie si sora-mea l-a purtat si ea, cand i s-a potrivit. Iar rochita mamei a devenit o rochie foarte apreciata pe care am purtat-o la o petrecere cand eram in clasa a 12-a.

Dar cat pe cat de tare mi-a placut costumasul si cat de incantata eram cand ma imbraca mama, pe atata ma ingrozea camasuta aia. Avea niste dantele, cum va zic, si la gat si la maneci, si se strangeau cu un snur. Iar mama, ca multe alte mame in vremea aia, avea obsesia cu apretatul, mai ales al dantelelor. Iar camasuta mea nu scapa niciodata nescrobita. Atata ce ma zgaria bucatica aia de material, ceva ce n-am mai pomenit !
De fapt, ca sa fim corecti, am mai pomenit. La vreo cativa ani dupa ce n-am mai putut purta costumul unguresc am avut o rochita alba cu vaporase si cu guler si volane rosii. Se incheia cu un nasturas la spate. Doamne, ce-am mai purtat rochita aia. Si dupa ce n-a mai fost buna de oras, am purtat-0 prin ograda bunicilor pana nu s-a mai putut. Ei, cu asta, aceeasi poveste - apret, apret, apret. Imi aduc aminte si acum odata asa de tare ma deranja nu stiu ce cusatura interioara probabil ingrosata de faimosul apret, ca m-am schimbat si am plecat "in oras, la plimbare" in tricou si pantaloni scurti. Sacrilegiu !

Cele mai chinuitoare chestii din anii de scoala generala n-au fost, cum ar putea crede cineva, matematicile sau fizica - pentru care, doamne, n-aveam nicio atractie sau vreo intelegere. Ci faimoasele gulerase dantelat de impodobit uniforma si niste funde pe care mi le monta mama pe degete. Tanjeam dupa trandafirii cuminti ai colegelor mele. Dar nu, eu aveam funde montate pe degete si apretate asa de tare de puteau sa reziste si 2 saptamani ! Bine, erau si un fel de signature mark, ca nu mai avea nicio alta fata in toata scoala :D

Cand am incetat sa mai port haine cumparate de mama - de fapt, cand am inceput sa mi le cumpar singura - au inceput sa am probleme cu materialele. Chestiile plasticoase de obicei se electrizeaza - unul dintre fenomenele cele mai nesuferite asupra pielii mele. Nu stiu daca ma credeti, dar cu cateva ocazii, chiar am reusit sa generez scantei luminoase. Nu mai spun de "electrocutarile" cu diferite persoane (nu stiu daca se manifesta la fel, dar eu asa le zic).
Si in general, am ramas pana in ziua de azi la fel de mofturoasa la materialele si texturile pe care le au hainele mele.

Toata aceasta lunga introducere e ca sa ma minunez inca o data. Mi-am cumparat un pulover de casmir cu agora - o poezie, genul de chestii despre care vaz in filme ca ar costa prea mult. Ceea ce probabil ca e adevarat - a costat prea mult. Si ce sa vezi: ma inteapa !!!

Read more...

Greva*

marți, 13 octombrie 2009

Later edit: Am citit despre anul sabatic la Loredana.

Este ingrozitor si antisocial din partea mea daca vreau doar sa stau in casa, la adapost de intemperii, cocotata in varful patului, cu ceva bun si cald de baut si sa ma uit la tv ? Tot timpul !

Si dimineata, destul de tarziu, cand reusesc sa ma trezesc si sa ma misc la serviciu. Si la pranz, cand dupa masa imi vine sa ies la plimbare, in loc sa ma apuc de mailuri din nou. Si seara, cand task-urile nu se mai termina. Si chiar noaptea, cand sunt acasa si mai am diverse treburi cu iz gospodaresc de infaptuit.

Imi vine sa intru intr-o greva fara termen. Si profesionala si sociala.

Era o vreme cand n-as fi conceput sa stau un moment degeaba. Imi aduc aminte ca i-am zis unui fost sef de-al meu ca eu ma plictisesc la job si ca sa faca bine sa-mi dea ceva de facut, sau sa ma lase sa ma duc in treaba mea. Si vorba reclamei, acum as da orice pentru un moment de ragaz. Unul mai lung, daca s-ar putea, asa cam la jumatate de an.

Zicea cineva zilele trecute de o idee a cuiva sa se instaureze anul sabatic si la munca. Sa muncim 7 ani, dupa care sa avem cate un an pauza. Pentru odihna si pentru invatare permanenta si pentru orice mai vrea sufletelul nostru chinuit.
Cum am sarit de 9 ani vechime, consider ca merit anul ala, cu prisosinta inca, fiindca ultimii 4 ani ar putea cu usurinta sa conteze ca 6 sau 7.

Dar de, e ora 3 dimineata, si la ora asta in afara de cantatul cocosilor se mai intampla si inflorirea utopiilor...


*Pacaleala - nu era despre situatia sociala nationala la ordinea zilei :P

Read more...

Apucaturi burgheze de sambata dimineata

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Cafea fiarta, cu zahar brun, praf de scortisoara si cuisoare, amestecata cu un plic de capuccino cu rom. Si gofre cu scortisoara si sirop de artar.

Read more...

Subiect vechi cu vehementa noua

Ma uit la Letterman - a nu stiu cata oara ! Mi se trage in primul rand de la faptul ca A3 n-a mai dat show-ul lui Jay Leno - de prin martie cred. Si pe urma de la lipsa cablului peste vara, care m-a lasat cu o varietate restransa de canale de receptionat prin iTV - AXN era unul din preferatele mele pentru diverse seriale, oricum.

Dar nu sunt multumita, deloc ! Dintr-o varietate de motive pe care iacata-le: in primul rand, omul tinde sa fie cam decrepit. Mdea, poarta si el niste costume mesterite de arata ca scos din cutie, doar ca are niste pantofi de toata jena (mocasini cu ciucuri ?! la costum clasic ??!) si ocazional si sosete albe (teama mi-e sa nu fie si flausate, cateodata...). Ma rog, sa zicem, nici Jay nu mai are chiar 40 de ani, dar frate, nici chiar asa !
Chiar si asa, s-au vazut lucruri mai stranii - prezentatori de tv cu inca si mai putin "fashion sense". Sa zicem, deci.

Pe urma, are un ciudat partener de dialog, similar cu Kevin Eubanks, care e antipatic cu onoruri, daca pot sa zic asa. Se simte cum isi citeste replicile, cateodata numai repeta ultimele cuvinte zise de Letterman. Prost, prost di tat !
Nu mai vorbesc de announcer - dar hai, sa zicem, ca ala trebuie doar sa aiba o voce buna, nu trebuie sa si fie simpatic - ceea ce nu e, oricum.
Dar fie, sa zicem, si asta.

Dar afurisitul de show pur si simplu nu e amuzant !!! Ma dispera de cat de putin amuzant e. Monologul lui Letterman cateodata are 3-4 glume pe care le repeta 2 sau 3 seri la rand ! Cat de putin creativi sunt scenaristii aia, cat sa rasneasca aceleasi subiecte la rand ? Bernie Madoff, maimuta stranutatoare, reforma sanatatii, Obama in vacanta la Martha's Vineyard, oamenii si legumele lor, Sarah Palin si multe altele - am auzit glumele alea de le stiam pe de rost. Plus ca una-doua, omul tot aminteste ca e batran, ca s-a insurat de curand cu o tinerica, ca si-a facut operatie pe cord si mai stiu eu ce alte aiureli !

Se simt rasetele false ale publicului - aproape ca vad cum le face cineva semn sau se aprind semnalele luminoase pentru aplauze si rasete.
Eu si asa nu ma hlizesc prea tare si de una singura la TV (Seinfeld este o exceptie notabila) - dar Jay ma face sa rad, uneori cu hohote. La asta nici nu-mi vine sa zambesc, atat e de "trist".

Si dialogul cu invitatii cateodata o ia razna rau de tot - discutia se lungeste un pic si intr-o directie poate neplanificata, si asta schimba subiectul din senin - zbang ! Am vazut o editie cu Tony Blair in care l-a intrebat pe asta cu ce se mai ocupa acuma si omul, de buna credinta, s-a apucat sa ii povesteasca. Cand colo Letterman se trezeste ca au luat-o pe aratura si audienta adoarme si il intrerupe pe Blair in mijlocul frazei - "Anyway, I was thinking, your son Leo..." - what ?! haide frate, te descurci cu discutia sau te pensionezi, ce naiba !
Efectul este cu atat mai devastator cu cat AXN da emisiunile cateodata si la 1 luna de la difuzarea in State, ba chiar le dau de mai multe ori, la distanta de 2 saptamani sau asa ceva. (Nu, nu doar mi se pare ca repeta glumele din cauza reluarilor.)

Am mai zis si mai zic, mai ales acuma ca Jay si-a reluat show-ul pe NBC : vreau sa vie Jay inapoi ! Poate A3 se milostiveste de nervii mei.

Read more...

Stepdown 2009

miercuri, 7 octombrie 2009

Later edit: Intr-un final glorios am reusit sa pun pozele aici.

Am fost in week-end la Sinaia. Ma rog, din cauza ca-s cam dusa cu creierii, am fost doar sambata la Sinaia, ceea ce inseamna ca n-am mai prins concursul care s-a amanat din motive meteo. Fiindca sambata, da, a plouat mult, continuu, mocaneste.

Traseul se cam mocirlise - stiu nu fiindca as fi umblat personal pe el, ci fiindca niste curajosi s-au dus sa verifice situatia la firul ierbii. Ce-a iesit din asta puteti vedea:
Cum ziceam, dupa o sedinta fulger cu raiderii, s-a stabilit ca se amana concursul pentru duminica, cand urma sa se tina in orice conditii. Din cate inteleg, n-a mai fost cazul de orice conditii, fiindca duminica n-a mai plouat - chiar daca terenul nu avea cum sa se usuce. Daca vreti sa stiti ce s-a mai intamplat, aici e un material care s-a dat la Stirile Pro

Uite si doi participanti foarte tineri - unul profesionist deja si altul care a participat doar din brate de la mami deocamdata :) Mai multe poze imediat ce reusesc sa le urc pe Picasa.
A, si mi-a placut casca asta foarte tare:

Read more...

Agora (fobie ?)

joi, 1 octombrie 2009

De ceva vreme, destul de lunga, nu prea mai circul nici cu mijloacele de transport in comun si nici pe jos - ceea ce se traduce cu "ma urc in taxi la scara blocului si cobor unde am nevoie". Da, stiu, sunt si sedentara si snoaba in aceeasi propozitie.
Din cauza asta am contact relativ restrans cu strada si cu oamenii, ceea ce nu e cel mai neplacut lucru din lume si adevarul e ca nici nu prea duc lipsa interactiunilor astora. In cursul procesului mi-am pierdut reflexele de "provinciala in capitala": mers cu nasul in jos ca sa vad pe unde calc, traversat strada aiurea (de fapt, reflexul asta nu cred ca l-am avut vreodata...), tinut geanta strans si cat mai aproape de corp, ca sa nu plece altcineva cu ea. In aceeasi idee, mi-am conservat spatiul personal relativ mare - total nepotrivit intr-un oras aglomerat.
Doar ca uneori n-am de ales si macar 20 de pasi tot trebuie sa fac - macar si ca sa ajung la cel mai apropiat taxi :) Si ma trezesc experimentand niste senzatii...

***
Piata Universitatii - per pedes, ocazional, in week-end-uri, cand esuez la o cafenea aproape cu fetele. In rest o traversez in taxi. Imi place atmosfera cand sunt pe jos.
Imi place mai ales partea cu statuile, pentru prestigiul lor si pentru ca drumul pe-acolo duce musai catre ceva placut, cum ar fi o quesadilla sau un cafffe latte. Si imi place si partea de la Teatrul National - treptele alea in stil amfiteatru sunt pline vara de tineri si ai impresia ca acolo se intampla ceva lucruri interesante.
Toata partea Universitatii arata pitoresc - cu buchinistii si cu dulapurile lor metalice pictate cu fete de oameni scoliti din alte vremuri; si cu panourile cu proverbe pe zidurile de la Mate si Istorie. In timpul anului universitar, bineinteles ca in statie sunt multi studenti, despre care imi place sa cred ca sunt mai "spalati" (nu doar in sensul curateniei) decat multi dintre trecatori. Asa ca aerul e un pic mai proaspat si mai citit :)
Dar cum nu prea petrec prea mult timp pe-acolo, nu prea am timp sa ma deranjeze ceva.
***
Piata Victoriei - aproape niciodata pe jos. Dar azi am avut ceva treaba in zona si in aia 20 de pasi pana la metrou (sacrilegiu !) aproape ca m-a convins ca imi place si imi e comod sa locuiesc si sa merg la serviciu in orasul asta. Ok, poate oamenii erau cam prea seriosi, fiindca probabil erau ultimii corporatisti care plecau de la birou la ora 7 si pareau la fel de scosi din cutie ca si dimineata, mergand totusi spre metrou, intr-un gen de tropaiala ocupata si in acelasi timp relaxata pe care am vazut-o in niste orase simpatice :) Pe unde am trecut eu azi mi s-a parut curat. Si spatiat. Si cu o zona de birouri aranjate si locuri unde poti sa mananci decent. Probabil ca nu toata lumea ar fi de acord cu mine, dar pentru mine a fost o schimbare in bine fata de ce experimentez zilnic.
***
Piata Unirii - pe jos foarte des pe la magazin, fireste, si prin zona Horoscop.
Coltul cu McDo mi se pare absolut infiorator. Ma gandeam ca e asa din cauza ca prea multi oameni isi fac de lucru pe-acolo. Majoritatea intalnirilor in Piata Unirii se intampla in fata la McDo, ceea ce inseamna ca sunt mereu acolo 15-20 de oameni care stationeaza, uitandu-se dezorientati in jur si uneori la ceas. Multi fumeaza - ceea ce inseamna numar mare de chistoace aruncate pe jos. E si o florarie acolo - mai multa mizerie, apa, si gunoaie. Ah, da, si mirosul inconfundabil de urina care te asalteaza in orice anotimp si la orice ora. Nu stiu ce se intampla noaptea acolo, dar am senzatia ca toate toaletele publice din oras se aduna la suete si la schimbat... intimitati. Faptul ca s-a tot lucrat la fatada magazinului si la refacerea scarilor de la metrou nu face portiunea aia deloc mai suportabila.
Totusi, e departe de a atinge senzatia de mahala insalubra pe care am experimentat-o de partea cealalta a parcului. Veneam pe Unirii dinspre Casa Poporului si cand am facut stanga, intrand practic in perimetrul pietei, am crezut ca am nimerit in bazarul din Istanbul. Slava cerului ca pe ala l-am vazut dupa inchidere, altfel pe-acolo imi ramaneau oasele; asa, doar m-am ingrozit de mizeria si mirosurile ramase la incheierea zilei...
Deci cum va spun, infiorator. Acelasi miros de urina, tare si persistent pe toata lungimea trotuarului unde sunt cateva sedii de banci cu prestanta si vreo 3-4 stabilimente cu mancare. Greu de imaginat ca poate cineva sa cumpere si inca sa mai si manance ceva de-acolo. Chioscuri de ziare, tonete cu carti, florarii, tarabe si chiar mese cu bluze, ciorapi, pijamale, papuci, gablonturi si in general tot ce n-ati visat vreodata. Plus nelipsitele masini parcate la mare arta.
Si bineinteles, un puhoi de lume - target perfect pentru marfurile groaznice expuse - intr-o miscare si mai dezordonata decat cea browniana. Majoritatea personajelor care isi fac veacul prin zona arata ca si cum ar fi gata sa te injunghie, chiar daca n-ai nimic ce-ar putea fura. Pipite si manelisti si suti cam asa ii pot caracteriza (si inca ma abtin, ca sa nu fiu acuzata de remarci rasiste).
In alea cateva minute cat am trecut ieri pe-acolo, mi-am regasit instinctele de provinciala - mi-am strans geanta langa mine, sa nu cumva sa gasesc mana altcuiva in ea, m-am holbat pe unde pun picioarele fiindca trotuarul e crapat si denivelat si orice pas gresit, incercand sa te feresti din calea unei matahale care nu se uita pe unde calca, poate sa se lase cu o glezna scrantita, daca nu si mai rau.
A, si da, mi-a venit sa o iau la goana si am traversat strada aiurea, printre masini, numai sa plec mai repede de-acolo !

Pai uite de aia e traficul aglomerat ! Ca oamenilor le e frica si scarba sa mearga pe strada si cu autopiciorul si cu autobuzul...

Read more...

Let it fall, let it fall, let it fall

marți, 29 septembrie 2009

If it's gonna be a rainy day
There's nothing we can do to make it change
We can pray for sunny weather
But that won't stop the rain



O sa-mi caut albumul, se cheama 'Songs for you, truths for me' :)

Read more...

Cealalta femeie

luni, 28 septembrie 2009

Are cearcane fiindca doarme prost si tarziu. Zice ca se trezeste greu si n-are chef sa se mai dea jos din pat. Pierde oricum ore intregi la televizor...

A imbatranit aiurea, si are nevoie de un pumn de vopseluri ca sa nu sperie oamenii pe strada - asa ca de cele mai multe ori dimineata probabil ca nu se recunoaste in oglinda. Parul ii sta aiurea de obicei, cu toata stradania. Cand se imbraca aiurea, se imbraca tare aiurea - diversele chestii pe care da o caruta de bani pur si simplu nu se aseaza cum trebuie.

Nu te poti intelege cu ea pana nu bea prima cafea - si nici dupa aia, oricum. Mananca cum doarme - tarziu si prost. E mofturoasa, si chiar si din lucrurile care ii plac trei sferturi ii fac rau.
Daca ar putea, n-ar mai munci o singura zi in viata ei. S-a lenevit infiorator si orice face e exclusiv din obligatie. Poate sa fie foarte convingatoare, dar cine o cunoaste stie ca e lenesa.

Nu se mai entuziasmeaza de prea multe lucruri, ba chiar dimpotriva - e la fel de curioasa, pe cat e de pofticioasa, adica deloc. Se entuziasmeaza peste masura de iesirile cu prieteni si cunoscuti, dupa care incepe sa o oboseasca prezenta lor si sa nu mai aiba chef sa mearga nicaieri. Oricum, da mai mereu impresia - daca nu chiar si spune - ca ar prefera sa fie in alta parte. Si oricum, majoritatea oamenilor pe care ii cunoaste o enerveaza, fiindca ii considera lipsiti de inteligenta si de bun-simt.

Panicoasa, cateodata cu mania persecutiei - toate lucrurile i se intampla numai ei. Chinuieste oamenii din placere si e razbunatoare, asa ca majoritate se roaga sa o loveasca amnezia. Sau fulgerul. Sloboda la gura cand e plina de draci, dar plina de tabu-uri. Depresiva si cu atacuri de panica, totusi se infurie teribil si blestema oamenii...

Iar daca si-ar pune mintea si mai tare, probabil ca cineva si-ar rupe gatul de-a dreptul intr-o zi !

Read more...

Stepdown Challenge Sinaia '09 – Twice as nice!

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Ii stiti pe prietenii mei de la RaidExtrem ? Ei bine, ei organizeaza week-end-ul viitor la Sinaia smecheria asta de eveniment din titlu - Stepdown Challenge.

Joi sunt inscrierile si antrenamentele, vineri - calificari, sambata e chiar concursul, iar duminica program de voie. Organizatorii promit traseu si probe interesante pentru participantii la concurs si spectacol pentru asistenta. Asa ca daca sunteti amatori de senzatii tari, poate ne vedem pe-acolo ;)

Oricum, oamenii si-au facut treaba ca la carte, asa ca gasiti informatii prin tot internetul - urmariti-i pe Facebook si pe Twitter. Ca sa nu mai spun ca toate detaliile despre concurs, traseu si program, formularul de inscriere, toate sunt pe situl oficial: http://www.stepdown.ro/.

Deci, mai vine cineva ? :D

Read more...

Ce mai urmeaza ?!

joi, 24 septembrie 2009

Mai pe la inceputul lunii, asa, ma tot miram in sinea mea despre cum se mi aranjeaza toate lucrurile. Foarte frumos, mi-a placut la nebunie. M-am mirat putin, nu mult, ca sa nu fie de deochi, despre sortii prielnici.

Ei bine, cred ca m-a auzit cineva mirandu-ma, chiar si in sinea mea. Si s-a hotarat sa ma trezeasca la realitate. Rezultat ?
Luni: dimineata mi-am patat o camasa alba cu cafea - mie chestiunea asta de maxim 2 ori pe an; atelier de dulciuri s-a amanat, dar n-am aflat asta decat dupa ce m-am invoit de la serviciu, m-am enervat in trafic, am platit taxiul cu ultimii bani, am gasit un bancomat in ultimul moment.
Marti: aveam o sedinta la 2, la niste oameni cu fasoane. Fiindca n-am terminat o afurisita de prezentare, sun pe la 1 si ceva si intreb cat e de critic sa ma infiintez si daca o sa dureze mult. Foarte si, respectiv, da. Bine, vin mai tarziu, zic, va gasesc acolo. Ma duc la destinatie la 3, dupa slalom prin centrul supra-aglomerat si deci prea multi bani la taxi. Toata lumea plecase de jumate de ora. Slalom inapoi prin centrul supra-aglomerat. Si da, prea multi bani la taxi. La birou imi trebuie niste raspunsuri urgente pentru intalniri, strategii, prostii. Evident, nimeni nu raspunde la telefon, iar de mail ce sa mai zicem...
Miercuri: sedinta cu ifose. Mi-e rau de-mi vine sa vars. Seful intarzie, eu am o vaga idee despre ce se vorbeste, desi ieri cand l-am intrebat daca trebuie sa pregatesc ceva, sms-ul a zis ca nu. Ma intorc varza la birou, cu dorinta ascunsa, desi nu prea bine, de a duce rasa umana la extinctie. Ziua se taraste greu. Seara am o invitatie scortoasa la un cocktail relaxat. Cu 5 minute inainte sa ies pe usa, accident vestimentar major. Dupa regulile artei, ar trebui sa merg acasa, sa ma schimb. Adica sa fac slalom inainte si inapoi prin centrul supra-aglomerat. Rezolv situatia cum pot si sper sa nu ma fac de rusine. Seful a zis ca intarzie o jumate de ora. Prognozez ca nu va mai veni. Se adevereste.

Sunt intr-un rollercoaster emotional ingrozitor. Am intr-una senzatia ca merg pe sarma, pe un monociclu, si oricum n-am plasa de siguranta. Toata chestiunea este extrem de obositoare si in acelasi timp nu ma lasa sa dorm noptile. Tocmai m-am gandit ca saptamana asta, de cand au inceput calamitatile, s-a schimbat zodia...

Deci - ce mai urmeaza ?!

Read more...

Mobilizare generala !

joi, 17 septembrie 2009

Update: Ei, poftim ! There is no justice in the world...

Auziti, lasand la o parte ca fix cand a aparut stirea nu eram pe receptie fiindca porcul de Ghita a intrat in greva, va rog cu cerul si cu pamantul: cine imi faciliteaza si mie accesul la filmarea Top Gear ? ;;) [acesta este un clipicit ingenuu si fermecator]

Daca e nevoie de explicatii si motive, cititi aici, aici, aici si mai ales aici !

... Am zis ca vine ziua mea ? Bine, mai incolo, dar ce, primesc cadouri minunate de pe-acum. Deci, o invitatie, cineva, oricine ? Pliiiiizzzz ?
Acuma, daca ma gandesc mai bine, ar putea exista si o recompensa !

Read more...

Coana (Chi)Rita in careta motorizata catre Iesi (2)

miercuri, 16 septembrie 2009

Continuare de aici.

S-au urcat niste... tarani, da, fix asa, in ciuda vesmintelor cu staif. Ar fi vrut sa stea toti 3, pe scaunele din fata mea, asa ca au mutat sacosa de rafie a mosului spre mine, fara sa intrebe. Idiotii, or fi crezut ca-i a mea... Pana la urma s-au dus pe locurile tinerilor din spate, asa ca aia s-au asezat in alta parte cand s-au intors de la tigara. Faptul ca le-a atras cineva atentia ca locurile sunt ocupate nu i-a embetat cu nimic - pe mocofani, vreau sa zic.
Unul din mocofani vorbeste la telefon. Cel putin tot vagonul e astfel pus la curent cu situatia unui apartament din Iasi si cu mersul trenurilor dinspre Bucuresti. Mocofanul nr. 2 suna si el pe cineva - unde-i Tudorel, a venit la munca, ia da-l la telefon, ia ma, vorbeste si cu Petrica. Slava cerului ca a picat semnalul - altfel puteam si eu sa vorbesc cu numitul Tudorel.

Am mai zis ca mi-i cald ?

Mocofanii vorbesc doct despre inutilitatea diplomelor de la facultate. Chiar ca da !

Mocofanul nr. 1 si doamna mocofana (e o doamna...) vorbesc la mobile in acelasi timp - sper ca nu unul cu altul. Cica or sa coboare la prima - slava !

Iar vine o unda de duhoare - mosul adormit se intoarce in partea cealalta, sau poate rafia respira...

Doamna mocofana stie cuvinte destepte - au analizat cifrele, au trimis raportul prin imeil, şăfu o zis, li s-a spus clar. E buna de sefa de campanie electorala - vorbeste mult si fara rost si nu spune nimic.

WTF ?! Mocofanul nr. 2 a iesit pe jumate pe geam in goana trenului printr-o halta - RASPUNDI BA DRACULUI LA TIELIEFON ! Tot restul vagonului a sarit din scaun. Are ochelari "de aviator". Tampitul.
Ii trebuia numarul lui Nico (aka Neculai) - am aflat cand "ba" a sunat inapoi, ca sa nu-l iaie necuratul. De care numar al lui Nico nu mai era nevoie, fiindca fusese gasit; impreuna cu numarul nevesti-sii si cu numarul lui secret, pe care nu-l stie toata lumea - evident, ca doar e secret...
Doamneeee, multi oameni natarai ai lasat pe lume !

15:50, Tecuci, mocofanii au coborat !
Am deschis geamul - de ce nu l-oi fi deschis pana acuma nu stiu !

16:05, tot in Tecuci. Fata de peste coridor (in locul Libertatea pentru femei) asculta muzica la casti. Mult prea tare. Din nou precizez, 2m intre noi si il aud foarte clar pe Michael cum racneste in Earth Song. Undeva mult mai in spate, unuia din fratii mutati de la locurile lor ii urla si mai tare in urechi "They don't care about us". Daca pentru mine, la distantele astea, e enervant de tare - cum or fi suportand astia in propriile timpane ?! Sper sa li se termine bateriile mai repede tuturor. Mie de asta mi-e, altfel as asculta si eu. Dar trenul asta, in caz ca nu v-ati prins, nu are prize, asa ca risc sa imi moara telefonul cand mi-e lumea mai draga.

Mi-e foame. Visez la un restaurant bine garnisit si tanjesc dupa un capucino cu spuma de lapte. Am de gand sa caut in Iasi un restaurant la care am fost asta toamna. Am ratat celelalte vizite in Iasi pana acum - ei, pe asta am de gand sa nu. Mi-e foame.

Bine ca macar ne-am aerisit. Cum am inceput sa scriu asta, cum locomotiva de la trenul de-alaturi, foarte aproape, a inceput sa duduie si sa scoata fum, sau gaze de la motor, sau orice o fi mirosind asa.

Vreau sa plecam. Cum am scris asta, trenul a pornit. Oare sa mai vreau ceva ? :D
Hait, am schimbat directia de mers. Si cred ca am iesit de pe linia electrificata.

Whoaa. Mosuletele s-a mutat singur pe un scaun mai incolo. Poate curentul - sau aerul curat - l-a deranjat. Pai daca stiam...

Poate ar trebui sa inchid geamul. Dimineata m-am trezit cu o durere difuza de dinti. Nu vreau sa repet experienta. Nu chiar maine.

Hopa. Unul din oficialii cu cosuri vine sa doarma lungit pe cele 3 scaune din fata mea. In afara ca mi se pare groaznic sa vrei sa atingi cu mai mult decat e necesar din tine sau din hainele tale mizeriile astea de scaune, mi se pare foarte aiurea oricum - sta mult prea aproape de mine (da, am o problema cu distantele personale).

Am adormit. Greu, apasator, lenes -ca somnul de pe drum. De cand m-am trezit stam. Si se pare ca stam de mai mult timp - oamenii vorbesc suparati la telefon - cred ca de-asta m-am si trezit. O tanti a pierdut ultima masina spre casa; zice ca-s 30 de minute intarziere - what the hell ?!

Am visat greu, la fel cum am dormit, si inca nu m-am dezmeticit. Habar n-am ce-am visat, dar in paralel am auzit niste copchii chiraind aiurea, oamenii povestind la telefoane si toate celelalte zgomote dintr-o gara in the middle of nowhere.

Cred ca am asteptat alt tren intarziat - tocmai a trecut si noi tocmai am plecat !

Ma doare capul de la caldura si de la somnul chinuit. As bea o cafea. Mi-e foame.

Aerul miroase greu, a praf, a metal incins, a omul asta lungit pe 3 scaune in fata mea.

17:25, nush ce gara. Pe stanga, catre pustii, cam 100 de oi pasc printre liniile de tren. Poate facem de-o pastrama...

Am pierdut numarul paginilor mazgalite. M-am "intors" in agenda pana la 21 august. Probabil ca multe cuvinte sau randuri intregi de-a dreptul n-o sa le mai inteleg cand o sa transcriu diseara [ba am inteles tot, suprinzator :)]. Sau o sa-mi fie lene [nu mi-a fost]. Dar exercitiul e interesant [da, a fost, mai fac].

Nota: inca n-am plecat din Iasi, dar inca mai am "material" de ieri pentru inca vreo 2-3 posturi. O sa vad daca reusesc sa recuperez ceva din ele in tren. Sau daca scriu ceva nou :)

Read more...

Ce m-am mai gandit

Am negociat cu colega mea si am stabilit ca ar fi rezonabil sa ma pensionez. Da, chiar de pe-acuma, pe motiv de lehamite de munca. Sau, daca suna mai rezonabil, as putea sa ma pensionez pe durate limitate - cand e zi cu soare de exemplu. In restul zilelor sa muncesc ca de obicei. Dar in zilele cu soare - nu, sa pot sa stau pe banca la soare, sau sa citesc, sau sa ascult muzica sau orice altceva mai fac pensionarii.
Mai vrea cineva ?

Read more...

Coana (Chi)Rita in careta motorizata catre Iesi

Doamnele de langa mine vorbesc despre nunti, meniuri si cum nu trebuie sa irosesti mancarea (salamuri, chiftele, sarmale, peste - cat incape) si de cat de scumpa e bautura, ca la o adica acuma se cer mai multe nu ca pe vremuri cant se punea doar vin la masa. Acuma astia tineri si la apa fac mofturi - asa au vrut ei, Dorna, nu stiu de ce...

Vine controlul - si supra controlul, in sensul ca e o echipa de 3 oameni care vaneaza infractorii neplatitori de taxa de transport. Oamenii mint cu seninatate - e o doamna cu 2 baieti trecuti bine de varsta adolescentei care au vrajit un mosulete sa ii treaca pe biletul lui ca insotitori, sau asa ceva. Adica eu asa banuiesc din discutiile pe care le prind. Doamna ii zice controlorului care ii intreaba de ceva acte ca de, ce sa facem, asta e situatia. Cata seninatate, eu n-as putea. N-am mers in viata mea cu nasul - nici macar in studentie. Ca dupa ce ca mergeam rar acasa si n-aveam chef de senzatii tari, la noi era supra-control pe fiecare tren si erau si niste nasi ai naibii. Nu ca as sti, dar asta era impresia.

Doamnele cu discutia despre nunti sopotesc de zor, iar cea din colt e panicarda de-a dreptul. Cred ca n-are bilet si ca atare e lesinata de frica - sau mai are un pic si lensina de-a dreptul. Iaca, ce sa vezi, un om cu constiinta ! Inca se mai resimte si dupa ce a trecut controlul - cu bine - si se jura ca nu mai face asa ceva in viata ei..

Trenul miroase urat - URAT - intr-una, tot timpul, oriunde ai sta. Am schimbat vreo 4 locuri pana acuma - scaunul doamnei fara belet care a coborat in Ploiesti Sud.

E 1, dar mi se pare dupa lumina ca spre 4 dupa-amiaza. Poate timpul prea scurt de dormit - doar m-am culcat pe la 3 dimineata - are ceva de-a face cu asta.

O babuta de pe un scaun mai in spate se holbeaza la mine intr-una - ce-oi fi avand asa interesant ? S-a intors de tot in scaun, spre spate, ca sa ma vaza.

Uhhh, in fata mea, pe fostul meu loc se aseaza un mosnegut care vinde ciorapi in plastic nou si ochelari de vedere vechi. Miroase ingrozitor. Si stau la 2m de el. Uuuuh, vreau sa plece, sa plece, sa plece ca altfel imi vars stomacul aici. Si abia am mancat... Ah, doar am zis ca nu mai plec decat cu IC... doar am zis ! Ah, si cat mai e pana ajungem...

Deja 3 ambulanti cu nealimentare (mosneagul + 2 "surzi" - care nu sunt cu adevarat asa, sunt sigura) si inca 3 cu alimentare (2 "oficiali", cu ecusoane + 1 colorata cu un cos) - bere, aline, covrigei.

Il stiti pe Alain de Boton cu experimentul scriitoricesc din aeroport ? Ei this is no Heathrow, dar as scoate o colectie de nuvele, daca nu chiar un roman intreg dupa o saptamana de calatorit cu CFR-urile tarii. Cred ca am mai povestit ca visul meu e sa stau la cafenea si sa ma holbez la oameni si sa le scriu povestile. Doar ca n-ar fi cafenea, ci afurisitele de trenuri. Si doar ca nuvelele mele din tren nu si-ar gasi targetul in nefericitii de calatori care merg cu el, trenul. Nici n-are sens sa detaliez de ce.
Bine, dupa asta as deveni agorafoba si as primi cumparaturile pentru subzistenta printr-un cos atarnat cu scripeti la balcon... But I would make millions, asa ca mi-as permite :D

Am umplut deja cu scris marunt 4 paginute din agenda de la Radu. E un pic mai mare decat mana mea asa ca nu e de mirare ca randurile se umplu repede. Cred ca sunt sanse mari sa devina my little black book.

Cred ca natiei asteia i-ar fi de folos un sistem de tulumbe care sa aplice bai fortate cu clabuci, ceva si cu tot cu haine, evident. Alt nene sta pe scaunul unde am stat eu. Duhneste, nu exista alt cuvant mai bland. Ma intreb cat de urat ar fi din partea mea sa ii zic ca pute, de mi se face rau, deci sa se mute in alta parte. Bineinteles, are faimoasa sacosa de rafie. Sper doar ca o sa coboare in curand...

O tanti de peste culoar citeste o revista subtirica de femei - gen Libertatea pentru femei daca mai exista asa ceva. Titlu mare pe 2 pagini: Culoarea lacului de unghii spune totul despre tine (sau asa ceva). Oups. Oare ce-o fi spunand despre mine care am unghiile vopsite in rosu-sange ? Sa intreb, sa nu intreb ? (era pur retoric)

Langa nenea mirositor, deci langa fostul meu loc e un geam separator pe care se vad niste groaznice urme unsuroase. Nu cred ca sunt de la fata cuiva, dar sunt cu siguranta de la un par infiorator de murdar. Tulumba ? Please ? Sandvisul se revolta la mine in stomac - pacat, a fost gustos, in mod suprinzator.
Ah, as vrea sa ma teleportez la Iasi. N-ar mai fi amuzant, ca mie imi place sa calatoresc - cu tren, avion, masina - orice, numai sa fiu pasager. Dar macar nu m-as mai imbolnavi de scarba. Cred ca o sa incep sa respir exclusiv pe gura - si sa blochez respiratia nazala.
Sa ne intelegem: trenul e rapid, e din alea noi, nu ca jegurile alea de accelerate cu care m-am dus anul trecut la Sibiu. Desi si asta e fix un alt jeg - e absolut imputit. Parte fiindca sunt convinsa ca nu e curatat nici macar o data pe luna, parte fiindca oamenii din el sunt ingrozitor de ne-sanitati.
Cand ma gandesc ca ma gandeam sa ma imbrac cu o camasa alba. O salopeta maro spre negru ar fi mai potrivita.

Oi, nenea si-a tras geanta langa el si s-a pus la soamne. Imi vine sa plang de furie si neputinta. Mai mult de neputinta.

Ce va spuneam - 10 paginute scrise marunt. Pai nu e inca ora 2 - pana la 7 cad ajung la Iasi termine o nuvela intrega.

Am scapat capacul pixului pe jos. Il ridic cu scarba si ii dau drumul in geanta. O sa il arunc, nu mai are rost sa pun mana pe el din nou...

Iaca si presa: click, click, programe tv, prosport. Cineva intreaba pe altcineva daca a vazut pe nush cine la acces direct. OMFG ! o sa mor pan' la Iesi ! De unde rezulta ca sunt potential snoaba cu certificat - de fapt potential certificat, ca snoaba sunt cu siguranta.

Bleah, nenea s-a intors, ca tocma ce-am plecat dintr-o gara. Acuma duhneste si a tigara. Am sa mor, am sa mor, am sa mor ! Bine ca am bilet de intoarcere cu Intercity - of.

Peisaj fain: o campie galbena de porumb uscat, un cer de un albastru linistit, cu nori albiciosi pasnici, in zare dealuri verzi.

Nenea miroase in continuare, ca sa zic asa. Noroc cu flacaii din spate - vine un ceva de zahar vanilat dinspre ei - nu de la praji, ci de la un parfum simpatic.

[to be continued]

Read more...

Stiti ce m-am gandit ?

marți, 15 septembrie 2009

De fapt, m-am gandit la cateva chestii foarte istete din care ar putea sa iasa un post chiar inteligent - si inteligibil.
Din pacate, soarta e potrivnica; fiindca maine plec in voiaj (vorba vine) si pentru ca am cascat gura aiurea la tembelizor, intarziind nepermis si chiar indecent de mult facutul bagajelor, si fiindca e deja 2 jumate dimineata - ei, pentru ca toate acestea, vorba poetului, uite ca nu mai scriu nimica.
Am scris totusi randurile astea fiindca astept de cateva ore sa se incarce mailurile din ultimele 10 zile si pe amaratul de Ghita - ca de, vine si el cu mine in voiaj. Si ajunsese pe la 89%. Dar acuma gata.
Cat despre postul cel istet - well, poate maine in tren - daca nu cumva gasesc ceva mai interesant de relatat; sau daca nu citesc cu prea multa ravna din Harry Potter :D

Read more...

Mestereli, mesteritori

duminică, 13 septembrie 2009

Casa noastra - a parintilor mei, respectiv - e chiar intr-o casa, pe pamant cum ar veni. O casa veche imi imaginez - casa care pana acum vreo zece ani era la coltul strazii avea pe ea marcat anul 1906, iar pe alte case din cealalta jumatate de strada scrie inca 1926.

Casa veche deci, constructie la fel, facilitati si utilitati lipsa, tot tacamul. Cand zic utilitati lipsa, inseamna ca nu avea baie si unicul tribut adus modernitatii era o chiuveta in casa, care in fiecare iarna a copilariei mele ingheta bocna, ca incalzirea se face prin sobe de teracota - modernizate, ce-i drept, probabil cand s-au mutat parintii mei acolo, prin anii '80.

Toate astea au continuat sa existe pe durata copilariei mele; abia cand eram in liceu - si parintii mei pusesera ceva bani deoparte, numai ei stiu cum - s-au facut niste modificari si modernizari.

Cum ar fi ca toata fatada casei a fost stricata, ferestrele acoperite si gradinita de trandafiri distrusa - ca sa faca loc centralei termice si unei bai decente, cu cada. Faimoasele sobe de teracota au fost scoase, s-au pus calorifere in camere odata cu centrala termica pe baza de gaz, a fost instalat un boiler in baie, ca pe langa apa curenta sa avem chiar apa calda. In plus, toate camerele au fost zugravite din nou.

Spus in cuvinte suna putin, dar nu e asa, deloc. A durat cateva vacante de vara la rand. Toate resursele casei si familiei - financiare, umane si emotionale - au intrat in modificarile astea. Tata, fiind el lasat de mama natura cu pricepere la orice chestii de facut cu mainile (inca o trasatura in care l-am mostenit) s fost implicat in toate lucrarile si operatiunile, de la un capat la altul. Mortar, caramizi, zidarie, tevi de scurgere, tevi de centrala, tencuiala, varuit, montat ferestre, finisaje - la toate s-a bagat. Ceea ce nu ne-a scutit totusi de repetate echipe de muncitori, de care, daca mama nu era acasa eram eu responsabila: facut cafele, cumparat bere, pregatit gustari. Ah, si tot dezastrul care ramanea dupa ei si care trebuia inevitabil curatat...
Cred ca de la asta mi se trage aversiunea profunda pentru curateniile generale - si pentru alea particulare, for that matter. De la asta si de la operatiunile sezoniere in care mama se hotara sa schimbe locul mobilei prin casa.
De-asta la mine acasa lucrurile nu se misca din loc. Si imi si dau silinta sa nu fac prea multa mizerie, ca sa nu trebuiasca sa fac prea multa curatenie.

Ei, si ajungem la motivatia acestei postari. Din cauza unor accidente sau defectiuni pe la etajele superioare, am avut asta-iarna ceva infiltratii pe tavanul de la baie si din debara. Ei, a venit momentul sa rezolvam problema - si anume, fratele proprietarei sa rezolve problema. Doar ca aceasta calitate nu m-a scutit de celelalte probleme pentru care detest reparatiile si mesterii si curateniile.
I-am facut cafea, mi-a fumat in casa, a trebuit sa il ajut sa mute masa de la bucatarie prin toata casa, ca doar cred ca e de-o inaltime cu mine. Si la sfarsit aproape ca mi-a si zis ca si-a pierdut el ziua libera aiurea ! Macar nu a trebuit sa il platesc...

Cand o sa ma mut la casa mea, o sa il chem pe tata sa fie director de santier - chit ca o sa coste berea mai mult - si eu o sa dorm la hotel. Si o sa ma duc doar la inspectia finala.

Read more...

TV back

vineri, 11 septembrie 2009

Mda, am iarasi cablu, dupa fix 3 luni de zile.
Stau la fel de hipnotizata in fata telvizorului ca si inainte. Din pacate insa nu mi se pare ca mai e mare lucru de vazut... Nu vorbesc de chestiile la care nu ma uitam nici inainte - stiri peste stiri si talk-show-uri si analize etc etc
Nu prea mai sunt filme, serialele cred ca-s inca in pauza, muzica n-are niciun haz si nici nu prin Boomerang. Era mai amuzant iTV pana la urma - daca mi-ar fi mers si internetul corespunzator...

Pe scurt, iar pierd timpul aiurea - de data asta si fara gratie.

Read more...

What are friends for ?

marți, 8 septembrie 2009

Prietenii sunt ca sa vina in vizita si astfel sa te forteze sa faci curatenie :D ceea ce am facut, dar nu chiar de tot. Si-apoi las' ca ma iarta, ca doar casa luna nu e motivul pentru care suntem prieteni, nu ? ;;)

Later Edit: Prietenii sunt ca sa te asculte cand te plangi a suta oara despre job si despre viata ta mizerabila.
Prietenii sunt ca sa rada de tine cand esti indragostit lulea, de nu mai vezi pe unde calci pe strada.
Prietenii sunt ca sa iti cumpere o cafea cand esti chior de somn - sau mahmur - si sa iti faca un vin fiert cand esti racit cobza.
Prietenii sunt ca sa iti spuna la multi ani cand pana si tu ai uitat ca e ziua ta.

Prietenii sunt ca sa iti cumpere in dar cartile pe care tu vrei sa le citesti.
Prietenii sunt ca sa mergi cu ei in vacanta.
Prietenii sunt ca sa nu iasa in oras cand tu n-ai chef sa iesi la dans.
Prietenii sunt ca sa te minta frumos cand ai nevoie si sa iti spuna adevarul blajin tot cand ai nevoie.
Prietenii sunt ca sa iti scrie un mesaj simpatic si emotionant fix cand ziua te apasa mai tare.
Prietenii sunt ca sa vorbesti cu ei dupa ani de zile ca si cum nu v-ati fi vazut de ieri...

Read more...

In alta zi


Read more...

Ploua infernal

luni, 7 septembrie 2009

"De-atitea nopti aud plouand [...]
Si parca dorm pe scanduri ude,
In spate ma izbeste-un val
Tresar prin somn si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal."

Brrrrr...

LE: aceasta este o poezea studiata de-a lungul si de latul de elevi zelosi intr-o ora de literatura romana (si poate si pe-acasa, daca au avut ceva comentariu literar de... copiat). Mult mai putin celebra, totusi, ca mult-repetata "ploua ploua ploua vreme de betie" pe care baietii de la mine din clasa si de-aiurea o inganau tanjind dupa respectiva stare euforica.

Ce n-am putut sa inteleg nici la vremea respectiva si nici in ziua de azi e ce l-o fi chinuit atat de tare pe saracul om de a putut scoate senzatiile astea din el. Cum ma, cum sa dormi pe scanduri ude ? Si mai ales cum sa te izbeasca valul in spate. Pe ploaie. Cand e frig ?! Ca eu simt cum ma baga pneumonia in mormant numai cand citesc asa grozavii.

Nu mai zic de aia podul ne-tras. Cum ar veni sa tresar eu somn ca n-am inchis usa de la casa. Cum ar veni ca lui ii mai bine cu podul tras, izolat carevasazica, respectiv in lumea lui nemuritor si rece...

Haide draga, mai terminati cu ploaia asta ca uite ce scoate din oameni, zau asa !

Read more...

I ain't missing you at all...

vineri, 4 septembrie 2009


John Waite - I ain't missing you at all

Rita citeste carte castigata marti la concurs Tweetika - "A concise chinese-english dictionary for lovers". Pagina 41: "England is hopeless country, but people having everything here: Queen, Buckingham Palace, Loyal Family, oldest and slowest tube, BBC, Channel 4, W.H. Smith, Marks & Spencer, Tesco, Soho, millenium bridge, Tate Modern, Oxford Circus, London Tower, Cider and ale, even Chinatown."

Rita deschide Twitter - Promotie bilete avion Londra de la 89 Eur sau, la alegere, 30.000 de bilete de avion cu preţuri de la 13 Euro.

Pe Rita o apuca dorul de duca.

No, I ain't missing you, I can lie to myself...

Read more...

Cooperativa "Arta si precizie"

joi, 3 septembrie 2009

Atentie, urmeaza text cu continut frivol :)

Ii stiti pe oamenii aia care fac picturi sau scriu versuri pe boabe de orez ? Mie mi se par niste plasmuiri, gasesc ca e greu de acceptat ca s-au nascocit oameni cu asa rabdare, atentie, migala, acuitate si acuratete.

Tineti cont, nu ma consider deloc o persoana cu "2 maini stangi", ba dimpotriva, sunt considerata de oamenii care ma cunosc macar un pic ca o persoana cu rabdare, atentie, migala... ati prins ideea.

Fix din motivele de mai sus, pentru economie - mai ales de timp, si fiindca pur si simplu cred ca fac treaba mai buna, sunt genul care-si executa singura manichiura. Doar ca pentru asta platesc un pret foarte mare - si anume ca trebuie sa stau treaza pana in creierii noptii, cand termin absolut tot de facut si pot sa stau cu degetele raschirate ca sa se usuce opera de arta si sa continuie sa arate cum trebuie.

Bineinteles, "sa termin absolut tot de facut" e doar o insiruire de vorbe, nu e o expresie cu inteles si nici n-are vreo treaba cu realitatea. De exemplu, acuma, cand teoretic astept invoire de la unghiile mele sa ma duc la culcare, am in pat 2 carti, 3 reviste, un catalog, 2 sticlute de oja, un tub de crema, trusa de unghii, aparatul foto, o agenda, un token si bineinteles pe Ghita, ca doar la el scriu. Ca doar de, nu pot sa stau de-a dreptul cu degetele in aer, ca o cuconita razgaiata - it's just not me.

Provoc pe oricine crede ca e in stare ca, la aceste ore inaintate si dupa ce a avut o atentie exagerata pentru pictura minutioasa a 10 unghii cu rosu (rosu e important in discutie, fiindca greselile se vad din avion), sa deplaseze toate obiectele mentionate in afara suprafetei de dormit fara afecteze integritatea picturii de unghii.

Si partea proasta e ca si daca reusesc, printr-un miracol, tot nu inseamna nimic, fiindca am prostul obicei sa dorm cu mana sub cap, sau sub perna. Asa ca dimineata ma trezezc cu modele de tesaturi pe unghii, de zici ca au fost facute cu schepsis, la salon ! Ceea ce ma enerveaza teribil, mai ales fiindca seara trebuie sa reiau operatiunile.

Oh, well... Doar am zis ca e frivol, sa n-avem vorbe !

Read more...

  © Blogger template Leaving by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP