Blog Widget by LinkWithin

We'll always have Paris...

miercuri, 25 februarie 2009

Later edit: Am senzatia ca nu prea mi-a iesit ce-am vrut sa zic - eram obosita si imi cam cadeau ochii in gura. Ca si-acuma.
Cred ca Parisul meu e pana la urma mai romantic decat al altora - eram indragostita la vremea aia, in modulul "fluturasi in stomac" si "ma iubeste/ nu ma iubeste". 16 ani, deh ! :D
Totusi, nu la partea asta ma gandesc, cand zic ca m-as intoarce la Paris. Cum ziceam intr-un raspuns la comentarii, imi place rolul, senzatia de turist in oras. Sa simt atmosfera, sa ma uit la oameni cu alti ochi decat aia de "ma duc la munca, am treaba, nu vad nimic in jurul meu". Sa nu ma grabesc spre nicaieri, sa n-am program strict, sa cotesc pe strada la dreapta, daca vad ceva interesant, sa merg pana la capat sau sau cobor la prima daca am chef, sa ma uit la cladiri, sa intru in muzee, sa fac poze in parcuri - that kind of stuff :)

Apropiatele calatorii, vreo doua vorbe schimbate in week-end cu fetele, dar si lista Mariei mi-au trezit dorul de duca si de Paris. Nu prea ma pricep sa explic; n-am fost in vreo calatorie de fite, si nici nu ma gandesc la Paris ca la un loc super-romantic.

Am mai degraba in cap niste imagini scurte din cele 2 zile "furate" din excursia de 2 saptamani, cu autocarul, cu colegi din liceu si profi, pe undeva prin Franta.

Calatoria cu vaporasul pe Sena, Luvrul si Monalisa - frantuzoaica mea i-a si facut o poza - si piramida de sticla mult dispretuita, mersul pe stradute cu toata trupa, urmarind umbrela semnalizatoare a profei de romana, niste mimi in piateta de langa Pompidou, magazinele de suveniruri cu cele mai incantatoare nimicuri si cele mai frumoase carti postale vazute vreodata, Notre Dame in care n-am putut intra ca era mesa, cred ca era chiar mesa de Paste, ca asa s-a nimerit sa prindem Pastele acolo, dormitul in paturi suprapuse dintr-un hostel in camera cu barfitoarele mele colege de clasa, pe care le-am ignorat datorita unui walkman imprumutat caruia ii murisera bateriile, dar am continuat sa tin castile pe urechi si sa ma fac ca nu le aud, quiche lorraine si croissante puse la pachet de mama lui Jennifer si popasul la MacDo, buchinistii si portretistii de pe malul Senei...

Nu mai tin minte prea multe, dar oricum destule pentru cei 15 ani care au trecut de-atunci, si pe astea le vad in minte de parca ar fi fost ieri, cu toate senzatiile primei iesiri din tara si ale aerului respirat in cel mai romantic si boem si artistic oras european.

Ah, maine as pleca...

Read more...

Office space*

marți, 24 februarie 2009

Update: La cererea publicului spectator, va prezentam si ilustratiile.

Momentan ma ocup cu traducerea in engleza a unui text tradus in romana din germana, facut dupa un text in engleza...
Cine nu intelege, sa-i fie de bine, scheme n-am sa fac :P

* Office Space e un film despre cum se intampla lucrurile la.... office, din ciclul filmul bate viata, in care intr-o vreme tare ma regaseam impreuna cu colegii mei. Eu una inca sunt acolo :D

Read more...

Taxi nazi*

luni, 23 februarie 2009

Eu sunt un client foarte dragut si foarte prietenos, daca ma tratezi cu un minim de bun-simt. Primul meu job a fost in relatii cu clientii si am facut o scoala la oamenii aia de imi aduc aminte fragmente si in ziua de azi... Asa ca, desi nu pot sa zic ca am avut situatii neplacute din care sa ies, stiu ce e aia sa fii "prestatorul".
Deci nu sunt nesuferita, daca n-am motiv, ba chiar sunt simpatica si daca serviciul e ok, las bacsis. Nu la supermarket, unde tantile alea abia daca se invrednicesc sa arunce o privire, dar la aprozar da, unde doamna care lucreaza si sambata pana la 9 seara si duminica pana la 4 tot e draguta si amabila si imi zice sa nu iau pere din alea verzi ca nu-s asa grozave. Si la coafor si la restaurant si prin alte asemenea locuri. Si la taxi, da. Dupa principiul ca daca ti se ofera ceva in plus e rezonabil sa platesti ceva in plus. Chiar daca uneori "facatorii" de servicii presupun ca bacsisul e de la sine inteles, nu o recompensa. Sau presupun ca vorbitul frumos si atitudinea ok sunt niste servicii "extra" pe care pot sau nu sa le ofere dupa cum au chef sau ba.

Ei, e nenea asta de la taxi, cu care am avut mai multe interactiuni. L-am luat odata pe timp de zi, si aveam nevoie sa merg in vreo 2-3 locuri, in care as fi stat cate maxim 10 minute. Nu prea avea rost sa ii dau drumul si sa sun dupa alta masina in 10 minute, ca sa merg undeva relativ aproape si sa fac acelasi lucru. De-aia l-am si intrebat daca e ok sa stea sa ma astepte. Intotdeauna intreb chestia asta. Sunt taximetristi care prefera sa ia comenzi multe si repede ca sa-si faca banii, nu sa stea dupa clienti pe loc. De-aia intreb. Si fara suparare unii imi zic ca sigur, stau, altii ca nu pot sa stationeze sau ca nu stau mai mult de 10 minute sau ca mai stiu eu ce. Deci ne intelegem.
Ei cand l-am intrebat, nenea mi-a zis ca el nu sta, ca el nu face din astea, ca poate eu stau o ora, sau poate ca nu mai vin deloc si ca el ce face, cum isi recupereaza banii. Am incercat sa ii zic ca nu, n-o sa stau o ora, si ca imi las si geanta in masina, ca oricum e greu de carat, ca sa fie sigur ca ma intorc. La care imi zice ca doar n-o sa stea el sa umble pe la politie, sau sa imi vanda geanta ca sa isi recupereze banii. M-am blocat, va zic. (Mi s-a mai intamplat chestia asta intr-un magazin de haine, cu o vanzatoare tuta si nesimtita, da' rau ! (rar zic eu de oameni ca-s nesimtiti, dar asta chiar era...)
M-am gandit ca n-are sens sa imi fierb nervii in clocote, ca oricum mai aveam o gramada de alte probleme pe ordinea de zi. Asa ca l-am lasat sa se duca in plata domnului, si eu mi-am vazut de viata.

A doua oara l-am prins noaptea de la serviciu. Am avut un sentiment neplacut de cand m-am urcat in masina, doar ca nu mai tineam minte de unde sa il iau - trecusera niste luni de la prima cursa. Stiam ca nu prea am cash, si ca trebuia musai sa ajung la un bancomat, dar eram cam cu emotii, ca facusem transferul pe card la o ora cam tarzie, si mi-era ca nu se procesase prin banca. Dar m-am gandit ca oricum trebuie sa mai fi ramas ceva pe card, mi-o ajunge sa platesc un taxi, ce naiba ! Si ii zic, stiti, trebuie sa gasim un bancomat, sa scot niste bani ca sa platesc cursa, daca oi mai avea bani si pe card. Era tarziu, eram obosita si am incercat s-o dau pe gluma, mai ales ca aveam senzatia aia neplacuta.. Ei ce credeti ca imi zice omul, cu aerul cel mai calm si serios din lume "ei, daca n-aveti, nicio problema, mergem la politie si acolo poate faceti rost". Mamaaaa, m-am enervat instant ! Nici nu mai stiu ce i-am zis, stiu doar ca incercam ca tampita sa ii explic si sa ii argumentez stimabilului ca 1. am bani sa ii platesc, 2. nu sunt hoata, sau escroaca si 3. asa, in general, daca ii arde cuiva de dat tzepe nu se coboara la nivelul lui de taximetrist. Bineinteles ca omul o tinea una si buna - ca legea, ca justitia, ca daca vreau sa il tai cu cutitul, ca poate il omor, ca s-au vazut cazuri de taximetristi atacati etc etc. Pana mi-a venit mintea la cap, si pur si simplu i-am zis ca nu mai am chef sa discut si nu i-am mai raspuns, l-am lasat sa vorbeasca in dodii. A, si gasisem niste bani in buzunar, i-am zis sa ma duca direct acasa, ca nu-mi mai trebuie compania lui pretioasa...

A treia oara a fost tot noaptea, tot de la serviciu. Cred ca a fost la scurt timp, sau mi-a ramas mie in cap, ca l-am recunoscut dupa indicativ, cand mi-a zis dispecerita. Zic, hait, iar am circ la ore tarzii. Asa ca m-am suit in masina, i-am zis adresa cat am putut de sec, si n-am mai scos un cuvant toata cursa. I-am lasat bacsis cand am coborat, desi se tot chinuia sa imi dea restul, vezi doamne sa numere banii atent, si mai ca nu i-am trantit portiera.

Cum merg des cu taxiul, si firma cu care merg ma are in baza de date, cateodata mai sun pentru colegii mei, dar chem tot pe numele meu, ca e mai simplu. Ei, nu va spun ca s-au dus odata si l-au nimerit pe asta, si a intrebat ca unde-i doamna, ca dumneaei a facut comanda. Le povestisem colegilor ambele patanii si cumva s-au prins ca asta e si mi-au zis pe urma ca si lor li s-a parut nebun.
Nu exagerez, are o forma ciudata a capului si are si o fizionomie de zici ca-si reprima toate furiile, pana cand o sa dea pe dinafara - dupa modelul bag masina in viteza cand e bariera de tren lasata si ma opresc fix pe sine, sa astept trenul care nu se mai poate opri...

Nu stiu cum se face ca pe anul asta l-am nimerit de mai multe ori cand am plecat tarziu de la birou. O fi stand pe-aproape si tocmai atunci incepe tura cand trebe eu sa plec acasa. Ori poate ma asteapta, special... Brrrrr ! Ma rog, ideea e ca n-am mai avut nicio discutie in afara de buna seara, adresa, si poftim banii, dati-mi bonul.
In seara asta l-am nimerit iara. Ca un facut, nu stiu ce am invartit tot week-endul de n-am ajuns pe la supermarket, asa ca n-am mai nimic in frigider si nici altceva de rontait disponibil. Stiu supermarketul asta de pe Maria Rosetti, care e deschis non-stop - tot un taximetrist m-a dus odata acolo, si uneori ma mai opresc in situatii din astea sa mai cumpar cate ceva. Ceea ce vroiam sa fac si in seara asta, dar cand am auzit indicativul m-am blocat.
Ma si gandeam, incepe asta iara cu prostiile lui de n-o mai scot la capat, si niciun chef n-am de discutii ca oricum ma doare deja capul. Sa il mai intreb, sa nu-l mai intreb ?! Groaza mi-era de omul nebun - adica de discutia potentiala. Am tot dezbatut problema in cap pana catre Sala Palatului, pana cand m-am hotarat ca totusi mi-e foame si ca n-am chef sa rezist doar cu apa si paine pana maine dimineata din cauza tampitului. Si ii zic.
Ei, ce credeti ca imi spune ?!
Da, daca stati cateva minute si nu stati ore... Mi-a venit sa il omor ! Cata rea-vointa sa ai sa zici asa ceva ?! Cam cum se gandea idiotul ca as putea sa stau ore in supermarket ?! Ori poate s-a gandit iar ca poate vreau sa ma ascund si sa nu-i platesc cursa lui amarata (vorba vine, ajunge la vreo 170 vechi pana acasa...). Scopul meu in aceasta intreprindere fiind economisirea celor 100 de mii numarati pana la supermarket si ori sa dorm in magazin in noaptea respectiva, ori sa ma duc dupa aia pe jos acasa !
I-am zis ca daca se poate bine, daca nu, asta e ne descurca, si n-am mai scos un cuvant, asteptand sa nu opreasca si sa am de ce sa ma infurii maxim.
Dar s-a oprit si eu m-am fortat sa fac cumparaturile rapid, nu cumva sa plece idiotul si sa ma lase in strada...

Bineinteles ca la sfarsit s-a facut a numara foarte scrupulos banii si restul de avea sa mi-l dea, si eu ca o fraiera i-am lasat si bacsis, ca vezi doamne, ii dadeam peste nas.
Cand va spun ca-s un client dragut... Si prost. Da, prost.

*N-o luati literal :) v. si "soup nazi", by Seinfeld.

Read more...

Speed shopping

joi, 19 februarie 2009

Exista un sistem - si uneori acesta functioneaza. Incepe de obicei cu cineva care imi place - sau al carui stil imi place - tinute, piese, culori, materiale. Dupa care incerc sa imi imaginez cum mi-ar sta mie cu diversele. Cateodata se potriveste, altadata, chiar daca imi place teribil, combinatia nu e buna, sau nu e suficient de practica. De exemplu haine largi si lungi, fuste scurte, pantofi cu toc de 10, bluze galbene, pantaloni albi, materiale cu prea mult plastic sau prea multa lycra, bijuterii de aur, posete plic etc etc etc
Dupa aia incep variatiile ca sa ajung mai aproape de ce-mi place mie sau de ce mi se potriveste - alte culori, alte materiale, alte marimi, alte croieli. Si asa prind contur niste imagini. Se intampla, banuiesc, ca si cu designerii care pregatesc colectii - adica banuiesc ca procesul e similar...

Ei, dupa asta, incepe cautarea - mai mult sau mai putin constienta sau aplicata. De exemplu, daca am nevoie de o tinuta pentru un eveniment, cautarea e constienta si aplicata - vreo 2 saptamani. Dupa care, daca rezultatul e negativ, sunt 2 optiuni - ori cumpar ceva in ultimul ceas, care e mai degraba pe langa ce-mi propusesem, ori, daca mai am suficient timp la dispozitie ma apuc sa manufacturez singura ceva. [Am mai povestit, pur si simplu imi place sa ma ocup cu chestiile astea. Dar o fac numai pentru mine, n-as putea sa "lucrez"pentru altcineva :D]
Ei, daca n-am constrangeri de evenimente, "schitele" raman la pastrare si fiecare sesiune de cumparaturi e de fapt o vanatoare dupa piesele alea ideale. Ca trebuie sa se potriveasca unele cu altele si toate cu mine, ceea ce inseamna ca ma gandesc bine cu ce asortez si cu ce accesorizez. Din care cauza ma si trezesc atat de des ca sfarsesc prin a cumpara aceleasi lucruri sau unele asemanatoare. Mai sunt si constanta :)

Cautarile astea fara scop aparent pot dura de la cateva zile, pana la cativa ani, in cazurile "grave". Partea faina e ca in ultima vreme mi se intampla tot mai des sa gasesc "acele" lucruri, asa cum mi le doresc, sau oricum pe-aproape - culori, materiale, modele - tot.

Introducerea asta lunga a fost doar ca sa zic ca azi mi-am luat o jacheta draguta, stil militar, la 2 randuri de nasturi, pe care o caut de multa vreme.

10 minute a durat de cand am intrat in mall si pana am platit, cu tot cu 2 probe. Super-repede, trebuie sa recunoasteti, dar asta doar fiindca exista un proces bine pus la punct in spate.
Ca sa vezi ce va sa zica sistemul :D

Read more...

AMR

marți, 17 februarie 2009

2 saptamani. De azi in 2 saptamani o sa ma tarasc spre un somn chinuit intr-un pat mititel de undeva din Hanovra. Ma duc la cel mai mare targ european de... ceva. Cu tot cu ziua de dinaintea inceperii, inseamna 7 zile.
Am sa stau mai mult sau mai putin in picioare toata ziulica, de la 9 la 6, sa vorbesc cu (sper, pentru binele comun) o gramada de oameni. Am sa incerc sa rezolv de la distanta si probleme urgente si importantissime de la birou. Am sa stau si peste program in targ pentru treaba asta, ca sa mai prind un fir de net. Am sa primesc plangeri de la diversi oameni pentru lucruri care nu se intampla cum trebuie, deloc din vina mea, dar ce conteaza, sunt si tap ispasitor.
Am sa ies in oras in fiecare seara - networking, de ! - si am sa beau o gramada de bere nemteasca nefiltrata - eu, care aici nu pun gura pe bere, vreodata. O sa mananc ciolan cu varza si pretzels.
O sa fac cumparaturi fulger, in 20 de minute - cu oprirea obligatorie la Esprit :). Anul asta vreau un tricou bleumarin dragut si inca o pereche de pantaloni sport... O sa imi mai cumpar si anul asta, ca si in ceilalti 5 ani de cand ma duc, o pereche noua de pantofi comozi, care sa imi menajeze picioarele chinuite in zilele de targ. Tot pentru asta o sa imi cumpar inca niste crema ostoitoare.
O sa ma stresez ca nu vine lumea in vizita, ca oamenii mei nu sunt multumiti, ca mai vor sa mai facem si alte chestii prin alte tari, ca n-a ajuns mancarea pentru petrecere, ca n-avem bani sa mai cumparam si niste bere in plus, ca nu e toata lumea la post, ca eu imi racesc gura de pomana toata ziua si ca pe mine nu ma ajuta nimeni, deloc, niciodata.
Si am sa ma culc la 2 dimineata si am sa ma scol la 7 - ca sa fac naveta cu trenul (10 minute, doar, dar tot naveta) si sa umblu cu autobuzul prin complexul expozitional si la 9 sa fiu in pozitie de drepti, cu mana la chipiu.

Si dupa ultima zi de targ, mai suferinda ca un pulover de mohair in programul de stoarcere agresiva, probabil ca o sa ma urc intr-un tren, si nu intr-un avion, si o sa ma duc cu ditamai geamantanul dupa mine la Bruxelles.
Unde, fresh ca o portocala in stare lichida, trebuie sa particip la un trainig despre chestii europene. O distractie intreaga...

Si partea cea mai tare, ca tot ziceam de geamantan, e ca o sa trebuiasca sa impachetez jumate din existenta mea pentru deplasarea asta - costume, pantaloni si sacouri separate, camasi, pentru zilele de stat drepti, vreo 2 tricouri, vreo 2 jachete si blugi pentru after hours, ciorapi, dresuri, alte alea, 1 kil de diverse cosmetice, trusa de unghii, fierul de calcat, uscator si perie, pantofi, ghete, vreo 2-3 carti. Plus Ghita si niste materiale pentru targ, suficient de intarziate incat sa nu mai poata fi trimise altfel.
Si sunt sigura ca am uitat cate ceva...

Read more...

Ah, les petites cellules grises !

duminică, 15 februarie 2009

Cititorii nostri mai vechi stiu ca sunt un mare fan Agatha Christie. Nu stiu mare lucru despre viata ei - doar ca a fost casatorita cu un arheolog, ca a calatorit impreuna cu el in Egipt - de unde si cateva dintre romane care au actiunea acolo, ca a fost probabil cel mai cunoscut si urmat reprezentant al curentului "whodunnit". Ah, da, si ca ura sa spele vasele, zicand ca activitatea ii genereaza ideile criminale pentru romane. Aversitate pe care o impatasesc intru totul, desi in cazul meu nu e asa de productiva, cel putin nu inca...

Dupa cum poate stiti, Agatha este creatoarea a cel putin 2 personaje memorabile - incantatoarea Miss Marple, la care poate ca voi reveni cu o viitoare ocazie, si fabulosul Hercule Poirot, micutul detectiv belgian cu multele sale manierisme...

Dintre multele adaptari pentru televiziune, cred ca unele dintre cele mai cunoscute sunt cele dintr-o serie veche, de prin anii '80, in care Poirot era jucat de Peter Ustinov. N-am mai vazut de mult vreunul din filmele alea.

Imi cultiv insa hobby-ul - preferinta, sa-i zicem - cumparand de unde si oricand apuc cartile (de exemplu, cele 9 carti cu care m-am intors de la Bruxelles). Am o colectie extensiva, in romana, din mai multe editii si in franceza - cumparate si primite, ba chiar una recuperata dintr-o cutie cu carti ude dupa inundatie din camera unui vecin din camin. Un total de 53 de carti - numarate de 2 ori, ca nici mie nu mi-a venit sa cred.

Mare mi-a fost bucuria deci, cand am regasit in programul ProCinema de week-end, la 4 dupa-amiaza, reluarea unei serii (mai) noi produse de BBC, cred, cu David Suchet si Hugh Fraser in rolurile lui Poirot si respectiv al Capitanului Hastings. A mai rulat seria asta, cred ca ultima data chiar in toamna trecuta, dar era de la 2 dupa-amiaza joia si de la 11 vinerea - deci cred n-am prins decat un episod, cand am ramas acasa intr-o vineri, nu mai stiu din ce motiv. Hai, gata, ca incepe episodul ! :D


PS. In martie am drum pe la Bruxelles - ting-ting !

Read more...

Zbuf si poc !

sâmbătă, 14 februarie 2009

Din ciclul "ce mai lucruri neintamplate se intampla pe la casa omului", in seara asta jetul de apa de la chiuveta, retinut probabil peste zi de vreo inchidere de robinet pe teava, a rabufnit cu asa o personalitate ca mi-a spart una din farfuriile colorate aflata in chiuveta.

Pfff, si era una din preferatele mele, aia albastra mica, din setul de 3 primit cadou, din care am spart deja bolul... :(

Read more...

Pesimistul de (la) serviciu

miercuri, 11 februarie 2009

Fosti sefi. Actuali sefi. Colegi de mai de mult si de acu'. Prieteni de cursa lunga sau de-o vara, simple cunostinte, familie. Toti au zis, si-apoi daca au zis toti, vorba aia, ma duc sa ma culc. Carevasazica a fost declarar semi-oficial: sunt pesimista.
Ma rog, au declarat ei, acestia, eu tot nu sunt de acord.

Am avut eveniment. Nu e ca si cum e "the evenimentul", unic, irepetabil sau mai stiu eu cum. Dar in orice caz - vreo 10 prezentari, speakeri romani si straini, program pe 2 zile, traducatori, materiale sosite cu curierul de la Budapesta [prea complicat sa le tiparim aici :P], catering, cina cu invitatii straini - pe scurt tot tacamul.

Lasa ca am muncit toata trupa de trei oameni de ne-au sarit capacele, lasa ca audienta - adica marimea ei - a lasat de dorit. Oamenii au fost intelegatori, aia de au venit chiar erau interesati, au pus intrebari, au discutat, s-au lamurit - ca la eveniment, deh !

Cu unele chestii ne-am lamurit din mers, ca ne-am priceput sau ca le-am lasat asa, fiindca oricum nu contau prea mult, pentru altele ne pregatiseram, deci tot ne-am descurcat.

M-au invatat pe mine pe la niste scoli ca trebuie sa te pregatesti cu scenarii de criza - adica de reactionat la criza. [La alt gen de criza decat asta despre care se vorbeste zilele astea peste tot, ce-i drept, dar pentru asta cu atat mai mult ar fi fost bune niste scenarii facute din vreme...]
Si alte experiente, de cand is in campul muncii au arata ca "the not-so-honorable Mr. Murphy" e mai usor de combatut daca te astepti sa dea buzna peste tine, si inca si mai si daca te dai la o parte din calea lui cand il vezi ca se napusteste. Tocmai fiindca zice el, Mr. Murphy, ca "daca ceva rau se poate intampla, atunci se va intampla".

Ce-i drept ca mai zice si ca "daca ceva rau pare ca n-are nicio sansa sa se intample, atunci se va intampla". Ei bine, vezi, pentru asta nu ma pregatisem.

Ce te faci cand un speaker de 1 ora iti anuleaza in dimineata prezentarii din motive personale, si trimite pe cineva in loc care vorbeste 10 minute ?!
Si ce te faci cand in aceeasi zi, un speaker care e important, si care oricum ti-a dat 1 data programul peste cap ca sa il potrivesti cu orele lui, iti zice ca e chemat la Cotroceni si ca are nevoie sa mai modifici odata programul. Ceea ce n-ai incotro, trebe sa faci, dar te lasa cu prima ora de program, de dimineata, descoperita, libera de tot. Cand oricum, pierdusesi ceva din audienta cand cu prezentarea de 10 minute in loc de aia de o ora...

Asa pesimista cum imi zice toata lumea ca-s, nu mi-a trecut prin cap ca s-ar putea intampla asa ceva - desi este foarte evident ca niciuna din situatii nu e cu probabilitate matematica "zero" sa se intample. Dar nu m-am gandit si pace, asa ziua de marti si-a meritat renumele cu prisosinta...

Read more...

It's been a hard day's night

marți, 10 februarie 2009

... and I've been working like a dog ! M-am trezit cantand in lift la 2 jumate noaptea, desi de obicei sunt destul de self conscious cat sa nu emit sunete nearticulate si deloc armonioase fara acompaniament.
A fost o zi lunga- lunga. Ca niciodata m-am trezit la 7 jumate - din proprie initiativa si fara sa fiu obligata, ca maine - ca azi, adica. Bine, nu ca m-am si dat jos din pat tot atunci, si nu ca as fi ajuns la serviciu inainte de 10, cum imi propusesem.
Am avut un catralion de lucruri de facut si in prima parte a zilei m-am achitat destul de bine de ele, ca in vremurile bune, cand nu ma duceam la serviciu ca la taiere, sau ma rog, reuseam sa uit de partea cu taierea pana sa ajung in birou. Au mers lucrurile ca unse. Am luat si pauza de pranz, ca oamenii care muncesc, dar au si grija de viata lor :P
Cred ca dau randament foarte bun sub presiune, cum le ziceam colegilor, nu chiar cu pistolul la tampla, dar asa, la un metru distanta :) ceea ce nu e neaparat de bine.
M-am intins pe sfarsitul de zi tare mult, mai ales din cauza ca ma prinsese oboseala si fiindca sfarsitul nu se mai sfarsea odata. Si mi-am si dat seama ca am uitat de cateva lucruri importante, dar asta e, n-a murit nimeni pana azi, n-o sa moara nici pana maine.
Cand am iesit, cu gulerul ridicat deja, era genul ala de noapte rece de-ti intra in oase, de nici cainii din fostul santier nu se aratau pe nicaieri. Ce-i drept ca si era o ora tarzie chiar si pentru cainii de santier. Si incepuse sa si picure. Si cand s-a apropiat taxiul, ce sa vezi, s-au trezit si cainii. Cred ca il simtisera de la distanta. Nu stiu ce au cainii astia (toti cainii?) cu taxiurile (cu masinile ?) de latra ca apucatii cand zaresc vreunul si apoi fugaresc masina pana iese de pe teritoriul lor mai-mai sa intre sub roti.
"va cunosc cainii astia ?" "da, nu pe mine ma latra, pe dvs." "hehe, is banditi"
unde mergeti, ce traseu preferati, intoarcem pe splai sau o luam pe plevnei, hai ca e semaforul pe rosu si o luam pe plevnei
Pe Plevnei - o hurducaiala teribila, din cauza lucrarilor la podul Basarab, nu-mi place drumul asta deloc, macar s-o fi luat prin carfur, o mai scurtam, dar mai ales nu era asa o batzaiala. Ma simt ca o papusa cu capul rupt si balanganitor.
Noroc ca ma iau cu muzicile de la radio - cred ca Boyzone era, desi mi-a placut ca mi-a adus aminte de tinereti :) mi-a zburat din cap cu totul - si nici nu stiu cand am trecut de centru. Mi-e teibil de frig de oboseala, m-am zbarlit toata si m-as baga imbracata sub o plapuma pe care sa mi-o trag peste cap si sa dorm asa pana poimaine...
Doar ca omul se apuca sa vorbeasca la telefon si cu statia pe care colegii ramasi de tura se tin de bancuri si cu muzica de la radio si cu capul meu cu volumul dublat, iese o chisalita de mare arta. Bine ca drumul e gol si ajungem repede...
Cand ma dau jos din masina am senzatia ca am uitat sa merg. Imi tarai picioarele - niciodata, niciodata, il aud pe tata cum le tine morala celor 10 ani ai mei, mergem sa luam un tort Krantz pentru mine si sor'mea si nu trebuie sa tarai picioarele - si bretelele rucsacului atarna pe strada si mi-e greu sa cred ca mai ajung la interfon, si in scara si in lift. Dar uite ca-s in casa, unde e frig, ca azi din toate zilele m-am gasit sa fac economie si sa inchid caloriferul. Si abia imi dau haina jos, dar nu si cizmele, si ma duc sa dau drumul la apa in cada, poate sa pice lumea, daca nu fac baie am sa mor. Si in timp ce oglinda de la baie se abureste, vrafuiesc umerasele prin sifonier si probez niste rochite - ce m-o fi apucat ?! - pentru maine. Adica azi. Alta zi lunga.
Am facut baie. Am mancat (ete na, mai lasati-ma !). Am asezat hainele pentru maine, mi-am facut ghiozdanul care azi e geanta de doamna, am scris trei vorbe incalcite lui Ghita si voua de n-aveti ce face si le cititi. Si acuma ma duc sa dorm putin. Foarte putin.

Read more...

Avion cu motor...

sâmbătă, 7 februarie 2009

Azi am vazut un avion la Izvor. Un zmeu in forma de avion, dar unul mai solid, asa. Sau poate sa fi fost o macheta, sau o jucarie. Dar zbura, parca in valuri. Si se vedea cerul asa de albastru, ca azi a fost senin, si soare, iar in parc a mai ramas iarba verde-cafenie de asta vara.
Mi-ar fi placut sa cobor din taxi si sa stau pe banca la soare, cu ochii inchisi, poate si sa adorm acolo :)

Read more...

Lest

vineri, 6 februarie 2009

Cred ca am ramas cu obiceiul din copilarie: imi fac ghiozdanul de seara. Ma rog, in zilele noastre nici nu mai am de facut ghiozdanul in fiecare seara, cu multele si diversele carti si caiete pentru tot atatea ore de a doua zi, si nici nu mai e chiar ghiozdan.

Acuma ca-s o doamna - o distinsa doamna chiar, vorba cuiva :)) - port si eu, ca doamnele, posete - adica genti. Sau asa ar trebui, fiindca tocmai o doamna fiind, pe unde ma duc am nevoie de tot soiul de lucruri pe care se presupune ca le car dupa mine. De unde nevoia de a cara dupa mine, adesea, ghiozdanul din prima propozitie. Pe care il "fac" sau nu de cu seara, in functie de cate mai am de carat dupa mine sau ba. Sau cateodata il mai si "des-fac", urmand ca a doua zi sa fiu o doamna cu geanta.

Ma rog, azi nu e chiar una din zilele "doamna cu geanta" - ba chiar nu e deloc. Dar m-am saturat de rucsac, pe care il car de vreo 2 saptamani, si in plus ma si doare umarul pe care il cocot cand am de parcurs distante scurte - cum ar fi din casa pana la taxi...
Dar de carat diverse dupa mine - printre care si Ghita - tot am nevoie, ceea ce inseamna ca imi trebuie un bagaj corespunzator.

Asa ca imi pregatesc totusi "ghiozdanul" si cu constiinciozitate imi mut hangaralele in gentuta de laptop procurata intr-un moment de inspiratie maxima de la M&S. Si pastrez loc si pentru Ghita - care evident ca nu e inca in geanta, din moment ce butonez la el. Si iata, reusesc sa pun toate lucrurile si lucrusoarele esentiale din rucsac in geanta si ele sa incapa corespunzator, desi capacitatea lui, a rucsacului e cam de 3 ori mai mare decat a gentutii, si nu parea sa ramana excesiv de mult spatiu liber.

Si viu si ma intreb: cat spatiu pot sa ocupe o bereta si niste manusi si niste multe pastile - pe care nu le-am mai transbordat ?! Si cat de mare nevoie aveam si de alea in rucsac, din moment ce la o triere nu foarte atenta am renuntat la ele rapid?

Si cate alte lucruri car dupa mine inutil, fiind absolut convinsa ca imi trebuie, desi cumva stiu ca nu e chiar asa.

Pai numai daca fac ordine in portofel - am un portofel incapator, unele doamne l-ar putea folosi drept poseta - as scapa cam de 100 de grame...

Read more...

Breaking News

marți, 3 februarie 2009

Hehe, ce sa vezi: am lumina in baie ! Da, dupa mai bine de-o luna, s-a rezolvat problema. Desi nu de la sine.
Ah, si daca ati sti ca doar trebuia schimbat neonul... Dar, vorba colegei mele, mai bine sa chemam un profesionist, just in case :D
Problema e acuma ca ma cam obisnuisem cu semi-intunericul si lumina asta noua si lucioasa imi cam zgarie retina. Hmmm, cum o dai, tot nu e bine !

Read more...

La semafor

E mic de statura si faptul ca are o haina lunga nu-l ajuta cu nimic. Barba deasa, prea lunga, deloc fashionable si pleata blonzie intinsa, pana la umeri il fac sa arate tare neingrijit, ba chiar putin rufos.

Paltonul negru pana la genunchi ii da un aer boem, de poet visator. Dar poarta blugi, negri, asa ca arata cam prea slab si fara vlaga. Adidasii negri il fac sa arate de-a dreptul ca un copil, fiindca oricum poarta o masura mica. Dar nu vrea deloc sa para asa necopt, asa ca si-a luat o servieta subtirica de plastic, neagra, cu pretentii de-al pune in randul lumii. Slabe sanse...

Read more...

Dilema

luni, 2 februarie 2009

Ce sa fac ?! Ce sa faaaaaac ??!!

Sa ii zic sa mearga mai incet ? ca simt toate toate minusculele crapaturi din asfalt si am senzatia ca stomacul meu o sa dea pe dinafara si capul mi se balangane pe umeri, amenintand sa se desprinda sub influenta hurducaturilor si pe fondul pozitiei incorecte de peste zi de a birou.

Sau sa nu-i mai zic nimic, sperand sa ajung mult mai repede acasa si sa ma cobor din masina inundata de fum mai rau ca un pub cu specific pufaitor ? As prefera sa nu mai respir deloc decat sa simt cum efectiv imi intra in plamani praful de tutun (sau ce-o mai rezulta din arderea lui) care pluteste in straturi groase in masina zanganitoare.

Nici nu stiu de la ce mi-e mai greata - de la miscarea browniana pe care capul si stomacul meu o executa deloc la unison cu masina, sau de la fumul greu, al carui miros imi apropie stomacul de cap. Brrrr ! Beurk !

Am ajuns acasa de jumate de ora - dar capul inca ma doare si chiar daca am exilat haina in balcon, sa-si reconsidere aroma, inca simt in nari mirosul de fum - probabil de la par, fiindca acum astept sa se umple cada ca inec miasmele.

Read more...

  © Blogger template Leaving by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP