Blog Widget by LinkWithin

Obsesii noi de scoler cu state vechi

luni, 31 august 2009

Ultima zi de vara... ha ! mai degraba prima zi de toamna. Doar v-am zis. Stiam. Stiam fara sa stiu, de vreo 2 saptamani, candva dupa ce m-am intors de la mare.

Ma dusesem pentru a nu stiu cata oara intr-o librarie sa caut un Harry Potter si in drumul spre raionul de carti pentru copii m-am intalnit cu un metru cub de caiete. Erau din cele simple si subtirele de 48 de file, probabil cele mai multe de matematica. [Am vazut ca acuma se poarta mai mult astea; nu stiu de ce au disparut cele de dictando, poate copii din ziua de azi sunt mai practici si nici nu mai scriu atata - compuneri, notite, lucrari sau alte de-astea pentru care iti trebuia foaie de dictando.]

Metrul ala cub de caiete mi-a adus aminte de anii mei de scoala si de goana - da, chiar asa, goana dupa rechizite. Nici pe departe nu gaseai toate nastrusniciile colorate si personalizate si desenate care se gasesc azi. Cine avea noroc sa prinda caiete cu foaie velina dupa stat multe ore la coada se acoperea de glorie. Cred ca imi cumparam cu ocazia aia caietele necesare pentru aproape tot anul scolar fiindca altele nici nu prea mai apucam.

Candva dupa 20 august faceam zilnic vizite la Libraria Centrala (din Galati), care avea si depozitul de manuale pentru toate librariile din oras. Cateodata ma duceam si de 2 ori pe zi. O sa radeti, dar era ca la coada la lapte - mereu era un grup deja format la rand, cu o lista gata pregatita sa fie continuata de nevrednicii intarziati. Cateodata se intampla sa nimeresc cand se aduceau manualele - sau caietele, doar ca nu aveam bani la mine pentru toate grozavele cumparaturi. Asa ca imi lasam rand si plecam pe jos pana acasa cat puteam de repede - fiindca sa fi asteptat autobuzul pentru cele 2-3 statii ar fi insemnat sa pierd randul. Ei, cateodata tot il pierdeam - fiindca pana acasa si inapoi tot faceam cam o jumate de ora. Si atunci luam coada de la capat, in speranta ca vor fi destule caiete sau destule manuale.

Caietele cele bune erau liniate cu cerneala albastra si aveau foaia putin lucioasa. Nu prea lucioasa, ca altfel amaratele de stilouri cu cerneala mov alunecau prost si zgariau foaia, cerneala nu se usca si mai ales literele curbate si bondoace (a, e, c) deveneau pete de nerecunoscut.

Mai erau si unele liniate cu cerneala mov - poate ca avea prea mult rosu in ea, sau poate ca nu era destula cerneala albastra pe piata, dar alea erau clar dintr-o hartie prelucrata sau reciclata prost, cu fibre prin ea si cu consistenta si proprietati de sugativa. Aia deforma literele, mai ales daca penita se impiedica in vreo fibra iesita in relief pe suprafata colii.

Si mai erau si caietele cu foaie velina - sau ma rog asa le ziceam eu caietelor cu paginile albe neliniate, cand de fapt cele veline erau cele netede :) Alea imi placeau mie cel mai tare - cate unele aveau si 200 de file, nu ca anemicele alelalte - desi erau cel mai putin economice si deci cele mai putin practice. Pana in ziua de azi am pastrat un scris mare, spatiat - asa ca la vremea aia eram in stare sa acopar o pagina neliniata din 10 randuri. Asta s-a impacat foarte bine pana la urma cu foile A4 si cu colegii mei care intr-una imi cereau cursurile :)

Nu m-am vindecat de papetarie si de rechizite - imi cumpar caiete cu foi de calitate, cu coperti frumoase si colorate (de care n-am avut parte ca elev) si cu cat mai multe pagini, ca sa am pe ce mazgali suficient timp. Am gasit acuma o serie de caiete de la Agatha Ruiz - au niste coperte absolut mortale :D imaginati-va ca ma duc cu ele la sedintele de Board !

Dar nu ma opream la caiete. Lasand la o parte manualele - care imi placeau si versiunea noua, mirosind inca a tipografie si cu paginile inca netaiate, si versiunea uzata, a celor primite de la scoala de la generatiile anterioare - astea aveau felurite insemnari si desene din care "urla" personalitatea proprietarului anterior [humm, parca e ceva de genul asta si in Harry Potter, nu ? :D].

Cum ziceam - alaturi de caiete, la loc de cinste erau creioanele - HB4 cu mina moale, cerneala -aia albastra care nu se gasea, creioane colorate in truse uriase, ascutitori si gume de sters, truse de geometrie, si un pic mai tarziu, in anii cu liceul de arta - pensule flacara sau tesite, de diferite marimi, culori de apa si de ulei, palete, carbune si creioane cu mina moale, blocuri de desen si cate si mai cate. Mai incoace, pixuri - "j-demii" de pixuri - albastre, rosii, negre, cu varful subtire, sau gros, cu gel, cu tus, cu mina de creion, personalizate, de plastic, metalice, colorate sau transparente.

Ah, si stilourile - doamne, ce-mi mai doream un stilou chinezesc cand eram mica. La inceput, in clasa I, am avut un stilou mititel - aproape ca mana mea era mai mare decat el, cu o pompita amarata si care a cedat nervos la jumatatea trimestrului al doilea. Pe urma cred ca am capatat unul mai de doamne-ajuta, cu un sistem de umplere asemanator cu al siringilor. Ala cred ca m-a dus pana in clasa a II-a. Unele colege (clasa de fete, deh !) aveau stilouri chinezesti - negru, sau rosu, sau verde cu capac auriu si care stiau sa scrie frumos si subtire. Cel mai grozav stilou al meu - si cred ca unul din cele mai dragi a fost unul verde (verde-China :D) cu penita si capac argintiu. L-am pastrat ca pe ochii din cap si m-a tinut cativa ani buni, dupa care, stricat fiind, l-am mai pastrat o vreme prin dulapul meu cu rechizite, de care mama n-avea curaj sa se atinga...

Fiindca unele lucruri tind sa fie evidente, am mai primit de-a lungul timpului cadou diverse seturi de instrumente de scris, care, din pacate, nu au avut nici rezistenta si nici tratamentul pretuitului stilou chinezesc verde. De altfel, intre timp, au incetat sa-mi placa stilourile chinezesti si mi-ma dorit foarte tare un stilou cu penita mare, solida. Si care lunece bine pe hartie si sa scrie gros :)

Nu va ganditi insa ca am ramas "descoperita" - ultima "achizitie" este un cadou promotional cu staif, adica de marca, primit la serviciu de la niste parteneri, de un Craciun. Am fost asa de impresionata ca am scris un foarte complicat mesaj de multumire.

Toata aceasta incursiune in vremuri trecute si obsesii prezente a aparut fiindca ca azi am primit un fel de cadou - un gest foarte dragut din partea lui Radu, "coleg" de twitter, care mi-a cedat 2 agende primite de el ca premiu, 2 agende pe care mi le-am dorit suficient cat sa particip zilnic la concurs si dupa care am scancit o saptamana intreaga :)

Acesta este un alt complicat mesaj de multumire, pentru un moft facut unei scolarite care inca e innebunita dupa papetarie.

Read more...

Stiu ce-am visat asta-noapte

duminică, 30 august 2009

Nu stiu sa merg pe bicicleta - m-am oprit undeva la trecerea de la 3 la 2 roti. N-a avut cine sa ma invete/ supravegheze si nici pe ce, iar cand am avut pe ce intr-un final (tata i-a cumparat maica-mii un Pegas rosu de toata frumusetea), mi-a fost frica sa nu cad si sa-mi rup oarece. Ce zic eu, cred ca imi era mai frica sa capat julituri in genunchi si coate...

Cred ca are ceva de-a face si faptul ca ma lua taica-meu pe cadrul bicicletei si intr-o buna zi cand eram deja prea mare pentru asta, picioarele mi-au intrat in spite si am cazut destul de rau amandoi. N-am avut nimic capital niciunul, dar mi-am rupt dresul alb de scoala si da, m-am julit in genunchi, si ne-am intors pe jos vreun kilometru jumate pana acasa, de unde plecaseram sa ajungem la tara. A fost mai mult sperietura, eu - asa, de situatie si tata pentru ce-ar fi putut pati odorul. Plus perdaful pe care ni l-a tras mama acasa, cu urmarea ca nu tata nu m-a mai dus pe cadru de-atunci si nici eu nu m-am mai suit pe o bicicleta.

Ei bine, as'noapte - de fapt stiu sigur ca era de dimineata, chiar dupa 8:10 cand m-am trezit sa ma uit la ceas nu prea sigura daca azi e zi de mers la serviciu sau ba - as'noapte zic, am visat ca mergeam pe motor. Eu, singura. Si cu succes, in sensul ca nici n-am cazut si se pare ca si ajugeam unde trebuie. Si m-am si trezit cu senzatia ca as putea imediat sa ma sui pe motor si sa plec in lumea larga :D

Dar pe bicicleta tot nu m-as aventura. Poate doar daca ar avea 3 roti :D

Read more...

Summer's over

sâmbătă, 29 august 2009

Da, stiu ca nu e septembrie, inca. Si oricum vara nu se termina cand zice calendarul.

Daca nu te uiti atent, semnele lipsesc: temperaturile sunt tot sus pe scala si soarele inca arde, concediile parca nu s-au terminat, fiindca orasul pare sa nu fie prea aglomerat, bronzul nu s-a dus, tot n-am nevoie de pantofi si de bluze cu maneca lunga, frunzele nu-s galbene si nici nu incepe sa ploua, la serviciu telefoanele tot nu suna si nimeni nu raspunde la mailuri, care se intorc cu "out of office".

Dar dimineata e racoare - brrr !,norii trecatori sunt putin gri si parca fac a ploaie. Si zilele-s mai scurte. Iar lumina - lumina s-a schimbat. Acum 2 saptamani, in coltul asta de camera as fi fost inundata de soare toata dupa-amiaza, pana catre 8 si jumatate.

Azi soarele ma gadila doar la talpi, iar precis la 7 si 15 minute o sa se ascunda dupa blocurile din zare...

Read more...

Like a virgin

joi, 27 august 2009

Pai da, cam asa a fost - a durat prea mult, a fost dureros si nu am chef sa repet experienta prea curand, ca oricum nici inainte n-aveam :P

Sa explic: concertul Madonnei, la care am fost printr-un concurs de imprejurari, a fost primul la care am fost vreodata in viata mea. Primul organizat profesionist adica.

Daca ati citit postul anterior, ziceam acolo ca nu prea ma pasioneaza concertele, si asta din motive foarte bine definite: obosesc repede si crunt de la statul in picioare, chestiune care vine odata cu o durere teribila de spate, in mai mult de 99 de cazuri din 100 nu reusesc sa vad nimic de la fabuloasa inaltime la care m-a lasat mama natura si urasc aglomeratia, imbulzeala, senzatia ca toata lumea se sprijina cu cotul in capul meu si atingerile intamplatoare, dar constante cu gramezi de oameni (da, am un spatiu personal destul de bine definit si care se face simtit).

Si cel mai important dintre toate, tot cam in 99 de cazuri din 100 prefer muzica din studio (de pe CD, din clip, ati prins ideea) celei cantate cu chiu cu vai live.

Cum ziceam, s-a intamplat ca am putut merge. Dupa serioase ezitari, dupa ideea "mai bine regreti ce-ai facut decat ca n-ai facut", am zis ca n-o fi foc si m-am hotarat sa merg.

Ei bine, cred ca ar trebui sa am incredere in instinctele mele mai des. Exact ce anticipam ca n-o sa-mi placa aia a fost - eram obosita deja si statul in picioare m-a omorat de-a dreptul. In afara de mersul pe jos la care nu rezist, statul in picioare pe loc ma termina si de spate si de nervi.

Cineva din micul grup cu care eram a avut la un moment dat ideea creata de a se aventura in mijlocul multimii, undeva mai catre centru, chipurile ca sa putem vedea afurisita de scena si Diva :P Slava cerului ca s-au razgandit pe drum, altfel acuma imi scria cineva necrologul pe propriul blog. Ma rog, asta daca m-ar mai fi gasit cineva in zilele urmatoare. Dupa cum m-am exprimat, daca lesinam nici n-aveam unde sa cad !

Evident, intorcandu-ne, n-am mai apucat sa vedem nici sus-numita afurisita de scena, nici pe sus-numita Diva. Respectiv eu n-am mai vazut - doar pe maretul ecran in fata caruia am avut inspiratia sa ne pozitionam pana la urma. Ma rog, nici catre ecran n-am avut cea mai iscusita vizibilitate, dar a fost onorabil.

Da, bineinteles ca m-au inghiontit o gramada de oameni. Da, am ajuns acasa cu mansete gri de praf la pantalonii albastri; da, si cu nasul, gura si probabil si plamanii plini de praf; da, am ajuns si mirosind a tigara ca din club [cum naibii sa ramai cu miros de fum in haine dupa ce ai stat in aer liber ?!]. Si, neasteptat, dar da, m-a ars cineva cu tigara.

N-am dansat deloc - nu prea am "simtit", nu prea aveam loc si nu prea ma mai tineau picioarele.

Ce mi-a placut: momentul Michael, sosiile pentru "She's not me" si partea cu iz etnic/ tiganesc - fata aia de si-a aruncat 5 fuste de pe ea era cam meseriasa (desi mesajul social cu "toti suntem egali" mi s-a parut un pic off-topic).
Mentiune speciala pentru toata trupa de dansatori - mi-au placut, s-au miscat bine si sincron, au fost super-ok.

Diva herself: despre cantat si sunetul de live - ce sa zic, urechea mea a fost multumita - in sensul ca n-a fost diferenta substantiala fata de versiunile de clip pe care le stiam. Dar citesc de pe la alti oameni ca putina cantare efectiv live a fost cam falset... Ce sa zic, poate urechea mea era mai amortita sau poate nu e antrenata suficient.
De miscat s-a miscat chiar bine, ceea ce dupa mine ar fi facut aproape imposibila performanta vocii. Da' ma rog, cum ziceam, mie mi se pare ca i-a iesit onorabil si ca orice "ia" functioneaza, ii merg motoarele alea 2 ore.
Prietena mea zice ca arata super-bine - mie nu mi se pare. Are o musculatura impresionanta pentru o femeie de 51 de ani, dar tocmai ca e impresionanta - mi se pare ca s-au asezat aiurea muschii pe oasele ei. De la distanta nu vezi, si miscarea iti ia ochii oricum, dar... As vrea sa arat asa cand o sa am varsta ei ? nu, multumesc.

Show-ul: da, mi-a placut. Colorat, ritmat, dinamic - si ca muzica si ca imagine. Insa cum tocmai am cautat pe Youtube ca sa pun linkurile de mai sus, am vazut ca este fix acelasi spectacol peste tot - nicio mica modificare, nicio personalizare, "dialogul" cu publicul exact la fel. Sa zicem ca e dorinta de perfectiune, dar mi se pare si teama de a scapa lucrurile de sub control.

Organizarea: am trecut relativ repede de controale, chiar n-am stat la coada. A compensat insa cu varf si indesat aglomeratia din teren. Concertul a inceput cu 50 de minute intarziere (naaaasol !) - fiindca s-au facut repetitii pana tarziu, si am auzit ca s-a si anuntat la tv, dar oamenii care venisera deja, ce mai puteau sa faca ?!

Concluzii: imi pare rau ca m-am dus ? nu, nu chiar. Puteam sa traiesc la fel de bine si fara sa o vad in concert ? oh, da ! M-as mai duce inca o data la Madonna ? nu, sigur nu. O sa ma mai duc la vreun concert in viitorul apropiat ? Hmmm, ma mai gandesc...

Read more...

Muzica ! sa fie pentru toata lumea

luni, 24 august 2009

Stiti povestea cu "muzica e acel lucru care ne gadila urechile in mod placut". Ei, zilele astea mi-am dat seama ca gadilatul asta nu numai ca e in mod foarte diferit de la un om la altul, dar vine in cele mai suprinzatoare moduri pentru cele mai suprinzatoare... urechi, sa zicem.
Vreo doua zile la rand am nimerit dimineata taximetristi care ascultau pe Radio 21, parca, ceva concurs de DJ, cu oarecare legatura cu Akon si ceva cantece petru Africa. Nu stiu mai clar de-atat despre ce era vorba, fiindca din motive de gadilat neplacut la urechea mea, am incercat cat am putut sa ignor sonorul. Nimic anormal pana aici - emisiune de dimineata, radio, dj, concurs, cantari poc-poc, din astea. Ei partea interesanta vine cu "publicul tinta" - respectiv domnii taximetristi care l-ar fi lasat in urma ca ani si pe tata, care nici el nu e vreun flacau !

[Ajunsa in acest punct, vreau sa va impartsesc uimirea, cel putin, care m-a lovit cand l-am auzit candva nul trecut pe tata fredonand nu stiu ce "hit" de pe un canal de muzici romanesti, si intrebandu-ma pe mine "astia nu-s aia, cutare". La care eu am facut ochii cat cepele si mi-am marturisit ignoranta despre cine-s aia cutare si despre ce mama zmeului cantau...]

Ei, cum ziceam, domnii trecuti bine si de a 2-a tinerete ascultau cu ravna muzica poc-poc - sintagma potrivita in capul meu pentru ceva beat-uri disco/house/tehno sau ce-or mai fi ele. Repet, in conditiile in care pe mine ma zgariau rau la urechi si la nervii creti de nedormiti.

Dar asta nu e tot. In alta zi - sau intr-o seara, cine mai stie - merg cu un taximetrist la vreo 35 de ani - genul cu nevasta care gateste mancaruri grele, ipoteca, 2 copii la scoala, combina muzicala noua si aragaz de 10 ani. Ce crezi ca asculta - de pe CD, nici macar de la radio de data asta ? Muzici poc-poc, bang-bang ! Vai di capul mieu ! Si ce crezi, cand ajunge si el la un slow rock sau asa ceva, la jumate se plictiseste si da mai departe la poc-poc...

In aceeasi ordine de idei, azi imi zice o prietena ca merge la Madonna cu mama ei, o respectabila doamna la vreo 60 de ani, care a zis ca nu poate rata un asa eveniment. Ori eu, cum sa va spui, si va rog sa ma scuzati, nu ma duc, fiindca urasc aglomeratiile si sa ma calce lumea in picioare. [Va rog, nu aruncati cu rosii, se murdareste ecranul.]

Ultima pe lista, taxmetristul din seara asta, un domn linistit, poate putin sarit de 40 de ani, cu tinua corecta si unghiile taiate. Se plange de traficul prognozat cu ocazia sus-numitului faimos concert. Zice ca si maine si poimaine.
Eu zic sa fie doar poimaine, el imi zice sa vedeti ca or sa vina de maine, din tara, sa se cazeze si toate alea. Eu zic ca nu vin ei cu o zi inainte, mai dau si banii de cazare, vin direct miercuri, eventual cu trenul de noapte.
El zice ca ba da, vin. Si macar de-ar fi ceva frumos, zice, ma rog, dupa gusturi, ca mie nu-mi place. Ei, dac-ar fi Andre Rieu, zice...
Cine ? eu n-am auzit de el... Vedeti, de Madonna a auzit toata lumea. Dar cine e omul, totusi ?

Si incepe sa-mi explice: e violonist, si dirijor, si are orchestra mare, de 100 de oameni - interpretele poarta rochii frumoase, de bal, iar interpretii fracuri. Canta muzica clasica - dar nu din aia grea - Strauss, Vivaldi.. Tine concerte prin toata lumea si are o gramada de invitati. A cantat in America cu un cor din aia, Gospel, in Viena au venit cu calesti pe scena, la Maastricht tine concert in fiecare an, ca e orasul lui natal. Scena e intr-o piata, asa ca asta (treceam prin Piata Revolutiei) cu scaune si de jur imprejur sunt terase si oamenii stau, beau o bere si asculta concertele. E o catedrala veche acolo de sute de ani, cu o orga imensa, in care nu se canta cu degetele, ci cu pumnii - si intr-un concert unul dintre instrumentisti s-a urcat pe bicicleta si s-a dus in catedrala si a cantat el la orga din catedrala cu orchestra de pe scena, si dupa aia a tras clopotele si a tinut ritmul cu clopotele in loc de toba. [discursul e aproape exact]

Foarte frumos, imi zice, sa vedeti - sa dati o cautare pe YouTube (eu - ochii cat cepele !) - am vazut niste inregistrari acolo, sa va uitati numai.

Ei, fir-ar, imi zic, sa stii ca il caut cand ajung acasa, e prea de tot. Zis si facut. Dupa care am stat 3 ore pe YouTube sa ascult ce canta omul asta cu orchestrele si invitatii lui.

Tot, avea dreptate taximetristul, TOT : Strauss, Vanghelis, Verdi, Ravel, Riverdance, Edelweiss, Sirtaki, Schubert, Hava Nagila, Puccini, Amazing Grace, Mozart, Kalinka, Radetzky, Beethoven, Bizet, the Dubliners, Vivaldi.

Ei da, la un concert al lui m-as duce si maine. As lua un avion si m-as duce la un concert. Pana atunci, Rita is following AndreRieu, King of Waltz, on Twitter.

Si, daca sunteti curiosi, puteti cauta pe YouTube orice doreste sufletul vostru de meloman. Sau puteti sa va uitati la fragmentul asta din concertul de anul trecut de la Maastricht. Nu ma faceti sa pun si Bolero-ul...
Enjoy!


Conquest of Paradise, Andre Rieu & Orchestra, Maastricht, 2008

Read more...

Dilema consumatorului responsabil modern

sâmbătă, 22 august 2009

Ce sa fac, ce sa fac ? Sa iau o franzela alba, faramicioasa, ieftina si "rezistenta", sau sa iau o paine de secara, cu seminte, care-mi place foarte, dar pe care trebuie sa o arunc dupa 2 zile, desi am mancat doar vreo doua felii (sau chiar deloc), fiindca a prins mucegai ?
Ramane la fel de valabil si pentru alte alimente - niste branza si niste iaurt imi vin acum in cap.

Teoretic, stilul responsabil de viata si mai stiu eu ce alte curente moderne propavaduiesc sa cumparam si sa consumam alimente proaspete, cu cat mai putine componente sintetice, inclusiv conservanti. Da' ce te faci cand alimentele ne-"conservatizate" (conservate nu-mi suna suficient de explicativ in context) se strica inainte sa apuci sa le consumi ? Sigur ca o alternativa ar fi mersul la cumparaturi zilnic si respectiv cumparatul de cantitati mici din diverse produse.

D'apoi cred ca altceva nici n-as mai face la viata mea, doar sa ma duc zilnic sa iau un borcan de iaurt, 2 felii de paine si o nectarina si jumatate !

Read more...

Atelier modista in regie proprie

Una Rita, 2 rochii :)

-Rochie lunga, cu bretele, tip sac
-La plaja, sau prin oras, sau pe oriunde mai aveti curaj ;)


- Rochie sac, fara maneci, pana la genunchi
- Seara la cocktail si chiar ziua la serviciu :P

Read more...

Casa cu vise

joi, 20 august 2009

O bucatarie patrata maaare, mai mare decat toata garsoniera in care stau acum, cu pereti de caramida rosie. Nu-i deloc un decor luxos, doar functional si confortabil si tare primitor. Nu lipseste niciun aparat modern, pana si masina de spalat e tot aici - ce ciudatenie. Toate sunt asezate frumos si ordonat pe langa pe pereti, de jur imprejur, impreuna cu bufetul cu o gramada de farfurii colorate, cratite si oale minune, cescute burtoase, borcane cu mirodenii si cofeturi si alte ustensile si arome necesare pe la casa omului.
In mijloc e o masa mare, cu multe scaune - perfect pentru sprijinit coatele si nasul deasupra cestii de cafea fierbinte in diminetile friguroase de toamna, cand inca nu s-a luminat ziua.
Geamurile mari si luminoase dau catre gradina, iar fereastra frantuzeasca pe terasa inchisa cu geamuri, ca o sera. Pe terasa sunt fotolii de gradina cu perne moi, o masa pe picioare de fier forjat si un balansoar pentru intretinut lenea de dupa-amiaza. Avem si ghivece de lut, cu multe plante decorative, atarnatoare, cu flori colorate cu frunze rotunde si lucioase, sa adune prietenii si sporul in casa :)
As fi in stare sa-mi petrec acolo trei sferturi din viata: gatit, prajiturit, citit, lucrat, scris, croitorit, pictat - toate s-ar putea face aproape singure si cu siguranta de placere.

N-am idee de unde mi-a venit imaginea asta si senzatiile "inconjuratoare" - mai ales aia cu plantele, eu, care nu pot sa am grija nici de o samanta uscata. Trebuie sa fi fost doua vorbe schimbate cu o prietena zilele trecute si un mesaj pe Twitter despre lucruri la care tanjim, sau poate o amintire veche de 15 ani dintr-o casuta frantuzeasca de la marginea unui oras linistit de provincie...

Read more...

Nu se zice !

miercuri, 19 august 2009

Mi se intampla de multe ori sa ma exprim mai usor in engleza - respectiv sa mi se para ca exprimarile contrase sau prescurtate sa exprime ideile mai precis. Nu-mi place romgleza, dar asta e, scopul de a transmite ideile corect scuza mijloacele. Cred ca exercitiul prelungit si uneori fortat si gramatica muuuult mai simpla decat aceea a limbii romane au ceva de-a face cu chestiunea.
Ce urasc de-a dreptul insa sunt barbarismele - traduceri de-a dreptul nefericite, ca urmatoarele:

  • Nu se zice determinare, ci hotarare
  • Nu se zice a introduce, ci a prezenta
  • Nu se zice a face sens, ci a avea sens (similar - nu se zice a avea sex, ci a face...)

Sunt convinsa ca mai sunt - va poftesc cu exemple. Mie una mi-e si frica sa nu fie acceptate si introduse in vorbirea curenta. Cel putin al treilea exemplu e chiar frecvent. [Prietenii "nostri" cunosc chestiunea; credits to Calin pentru exemplul din paranteza - iaca, iar am comis-o :)]

PS: In mod evident se zice si determinare si a introduce, dar pentru alte sensuri decat cele presupuse de vorbitorii in culpa :P

Read more...

Insir-te, margarite...

marți, 18 august 2009

Unde se duc cuvintele cand lipsesc ? or fi avand un concediu, se duc in statiune, oare fac greva ? Vorbele mele au disparut, asa de vreo 2 luni. Pur si simplu n-au mai stat cu mine. Indolente, ametite si in general nesuferite.

[Hummm, oare sa aiba ceva de-a face cu televizorul care nu mai functioneste de 2 luni la mine in casa ? Nu scriam deloc, sau aproape deloc despre ce-i la tv, ce-i drept. Dar chestia e ca ma uitam si la tv in timp ce scriam la blog; acuma, dat fiind ca ma uit la tv online - pe computer, cum ar veni - uite ca nu mai pot sa scriu pe blog in acelasi timp. Hummm...]

Revenind: am fost si prea prinsa cu serviciul, da, mult prea mult. Si dupa aia, da, am fost in concediu, numai de stat de capul lui Ghita nu mi-a ars. Dar nu cred ca e numai de timp. Ca imi aduc aminte ca scriam si in creierii noptii si aveam ce povesti.
Oare sa nu mai fi avut ce sa povestesc ? Oh, am avut, pe cuvant - numai cati taximetristi am frecventat in perioada aia - si tot atatea conversatii spumoase. N-am dus lipsa de ganduri - da' stiti cum, deloc. Doar ca erau fara vorbe.
Fiindca da, vorbele mele de obicei sunt disciplinate si ordonate si se aseaza la locurile lor si spun exact ce trebuie sa spuna - nu intotdeauna adevarul :D, dar intotdeauna ce trebuie sa spuna si cam cand trebuie, nu 5 minute dupa, sau chiar inainte sa fie cazul. Am un ingrozitor - de altfel, chiar auto-cultivat - simt al limbajului; nu prea folosesc cuvintele cu sensuri gresite, nu prea fac greseli de gramatica - si am prostul obicei sa amendez abaterile la alti oameni (ceea ce cred ca ma face si mai nesuferita decat sunt, de fapt :D].
Stiu multi oameni care au o gramada de ganduri interesante, le si vad cum le inconjoara capul cand tac, parca ar avea baloane din alea, ca in comics. Dar cand vorbesc cuvintele lor parca-s asezate alandala si trebuie sa faci un efort ca sa intelegi ce spun - exercitiu de clasa I "asezati cuvintele in ordinea corecta, ca sa existe un inteles".
Ei cam asa cred ca am fost si eu in ultima perioada - aveam senzatia ca toata lumea poate si trebuie sa citeasca in balonul de deasupra capului meu. In context, mi-ar fi placut sa se scrie pe blog direct din capul meu. Oh, ce mi-ar mai fi placut asta ! Numai ganditi-va cum ar fi: sa gandesti niste cuvinte si ele sa se aseze frumos si ordonat pe blog, urzind toate povestile pe care le crosetam fiecare din noi, oricum, tot timpul. Utopii... [am citit eu ceva de genul asta intr-o carte, foarte faina, povestesc alta data].
Cred ca din cauza ca n-am avut vorbele cu mine mi-a fost si mai usor sa le ascult pe ale altora. Sa le ascult, vorba vine, ca de fapt le-am citit. Am citit o gramada in lunile astea. Mi-am luat vreo 2 teancuri de carti, de a trebuit sa fac loc pe inca un raft in biblioteca [nu le-am terminat inca, dar stiu ca nu pleaca nicaieri], am re-citit alte vreo 2 teancuri din cele pe care le aveam deja.

Azi, in taxi spre casa m-am intalnit cu vorbele mele. Cred ca asteptau pe la vreo intersectie, ametite de caldura si ramase in oras de la pranz, cand au iesit sa bea o cafea ca fetele. Cat am mers spre casa, am si crosetat la cateva posturi pentru blog si niste alte si alte intreprinderi mestesugite.
Asa ca...

Insir-te, margarite,
Pe lungi fire aurite
Si mai spune din poveste
Ca-nainte mult mai este...

Read more...

Si totusi...

luni, 10 august 2009

Mai, concediul asta se dovedeste a fi mai coplesitor decat ne-concediul. Am umblat saptamana trecuta de n-am mai stiut de mine.

Incepand cu luni, cand am plecat la pranz de-acasa sa beau o cafea cu niste prieteni si m-am intors la 2 jumate dimineata, dupa ce-am ajuns pe la Pitesti, si am sculat in creierii noptii pe Modelina din pat. Ce-i drept, nu cred ca vreunii dintre noi, cei care am facut deplasarea, vom uita ziua prea curand :D

Dupa aia marti am mai invartit niste chestiuni (inclusiv de serviciu), am facut cumparaturi, am croitorit - operatiune care s-a prelungit obsesiv si miercuri si inca dupa aia.

Miercuri am plecat la Galati. In drum spre gara mi-am cumparat o gentuta noua si un cadou pentru o prietena. Trenul a avut intarziere de vreo 20 de minute, recuperate de la cele 50 cat am stat pe undeva pe langa Mogosoaia.

Joi am fost in vizita s-o vaz pe vara-mea venita in vacanta din Italia - nu pot sa cred ca fetita are deja 6 ani ! Iar de David, ce sa mai zic - e blond cu ochi albastri, un strengar de copil :)

Vineri am vizitat mosia de la tara :P L-am vazut si pe tata pe anul asta - el fiind mosier, nu se deplaseaza la oras decat la ocazii festive ! Seara a venit unchi-meu sa ma ia si inainte sa ajung in oras inapoi, am dat o tura si pe la tara la bunici - de fapt la casa bunicilor...

Sambata m-am intors la Bucuresti si in restul zilei am reusit sa-mi termin faimoasele rochite - da, doua :) sunt o artista, desi pe-acasa nimeni n-a parut sa fie foarte impresionat...

Azi - adica ieri deja, am fost la pedichiura, m-am lovit foarte rau la un picior si m-am dus la petrecerea de 30 de ani a prietenei mele pentru care cumparasem cadoul.

Iar maine, azi cum ar veni, de fapt peste cateva ore, plec la mare. In Vama, pentru prima data in viata mea. Ce-i drept, am mai fost in vama de vreo 2 ori, dar cred ca nu-s 3 ore adunate, asa ca o sa fie o premiera. Modelina zice sus si tare ca acolo e de noi ! Ei, cum n-am contra-argumente, fie ca ea :D Sa-mi tineti pumnii ;;)

Cu aceasta ocazie, mai bifez o premiera - las pe Ghita acasa, deci nu am internet. Sper sa rezist atatea zile (4 !). O sa mai twitteresc de pe mobil, dar cum n-am si net pe mobil, nu pot sa raspund si nici sa citesc ce scriu altii. La intoarcere, poate, daca mai apuc.
Pe curand, deci.

PS. Oare aventura de care vorbeam in postul trecut incepe din nou ? :D

Read more...

Inapoi in viitor

joi, 6 august 2009

Am fost in seara asta la o plimbare pe malul Dunarii. M-am oprit cu mama la parcul de copii din capatul strazii noastre care ajunge la faleza si m-am dat in leagan.

Toata copilaria mi-am dorit un leagan in curte, acasa la oras sau la tara, iar tata, sau bunicul, sau unchii mei au avut nevoie de ceva argumente cand le ziceam sa scoata franghiile de rufe ca sa-mi cocoate mie un leagan... Nu mai eram copil de mult cand s-a facut parcul asta, dar sora-mea era, si profitam ca ai mei mi-o lasau pe cap la intalniri, ca sa merg in parc, la leagane. Nu stiu ce credea prietenul meu despre asta :D macar sor'mea era o copchila simpatica.
Dupa cate se pare, nici pana in ziua de azi nu mi-a trecut de leagane - trebuie doar sa gasesc pe cineva sa ma supravegheze :) Norocul meu ca in orasul asta nu e interzis adultilor sa se dea in leagan - sau eu nu stiu cel putin.

Malul de sus al falezei, ca jos n-am mai apucat sa ajungem, era plin de oameni, desi e joi seara si era trecut de 9 - ceea ce intr-un oras de provincie de obicei inseamna "am stat la masa cu familia, acuma ne uitam cu totii la televizor o jumate de ora, dupa care la 10 dam stingerea". Cateva doamne in varsta foarte cochete, familii cu copii, pustani galagiosi, indragostiti, joggeri, fete cochete, vreo doi biciclisti , cativa batranei in baston - o lume intreaga in plina verva. Mama zice ca dupa ce au stat toata ziua in casa, acuma au iesit inevitabil sa se racoreasca si sa respire putin. Eu cred ca au iesit sa traiasca putin.

E luna plina, fireste - si daca la voi in oras nu e furtuna cum am auzit c-a fost in Bucuresti - atunci o vedeti si voi. Ce straniu, totusi, ca aceeasi luna se vede de peste tot. Ma rog, nu chiar de peste tot, se intelege... Si cerul e destul de curat, cat sa se vada Luceafarul. Si peste Dunare se vad lumini - nicioadata n-am stiut daca acolo e vreun sat sau e doar debarcaderul - asa cum se vad pe malul asta la dreapta spre bac, si la stanga spre Ziduri si spre port. E ca intr-o pictura naiva si putin kitsch pe care as fi facut-o eu cu multi ani in urma la niste ore de desen speciale - cu luna tremurata pe apa si cerul de cerneala :)


Nu stiu ce-i cu mine si apele. Sunt fermecata de intinderile de apa si as sta sa ma uit intr-una la valuri. Azi as fi coborat pana la mal, sa vad cum clipoceste apa, dar eram obosite si deja ma dureau picioarele, iar pana jos - si bineinteles ca si inapoi - sunt multe trepte. Am stat pe o bancuta sus si m-am uitat la omul din luna si cum se oglindeste in Dunare si n-as mai fi plecat de-acolo. Doar ca m-au chinuit niste tantari si se facuse rece. Noroc ca n-am plecat in rochie, pana la urma...

Cand ne-am intors spre casa, am avut senzatia ca sunt 10-15 ani in urma, asa cum mi s-a intamplat ieri seara cand am intrat in casa parintilor. Am recunoscut senzatiile - casele sunt la fel, mirosul e acelasi, toti copacii si toate tufisurile sunt la locul lor parca netaiate de-atunci, continua sa nu treaca nimeni pe strada la ora asta intunecoasa si nici in case nu pare ca ar trai cineva, iar pasii mei s-au ferit de aceleasi hopuri si crapaturi in trotuar. Cred ca si vanzatoarele de la magazinul cu de toate sunt aceleasi ca in urma cu multi ani. De fapt, ele probabil ca nu sunt - dar nu e nimic in atitudinea sau aparenta lor care sa nu fie exact fel.

Ultima data cand am stat mai mult acasa a fost in vacanta dintre anul 2 si 3 de facultate. Chiar si aia a fost o vacanta plina, de fapt chiar memorabila prin intensitatea ei. Am fost vreo saptamana in nordul Moldovei, ceea ce a fost o aventura in sine, fara sa adaugam viitura si trecutul imbracati si legati intre noi cu franghii prin parau, in creierii noptii, plus dormitul in podul fierariei din sat si alte asemenea nazdravanii. Dupa o saptamana acasa, am plecat pe urma la mare intr-o tabara de 10 zile si aia plina de amintiri. Mi-am facut o gramada de prieteni, pentru toata viata, dupa cate credeam eu. Ca peste vacanta ne-am uitat unii pe altii, ca din toamna care a urmat abia daca ne-am mai vazut, si ca unii probabil ca abia daca ma recunosc azi - asta e alta poveste. Oricum ar fi, in vara aia nu prea am stat pe-acasa, si cat am stat numai cu gandurile in alta parte am fost, la alta viata care urma sa fie.

Trebuie sa fie vreo 10 ani de-atunci, iar intre timp mai mult 3 ori pe an, un week-end sau cel mult 3-4 zile de sarbatori sau in concedii, n-am fost. Asa ca probabil atunci am inregistrat senzatiile astea care imi revin acum. Si odata cu ele vise si sperante si o gramada de utopii, pe care le-am pierdut, din pacate, intr-un mod foarte putin gratios de-atunci incoace.

In vara aia cred ca m-am rupt de-acasa. Anul urmator am fost hotarata sa nu stau acasa peste vara, asa ca am facut singurul lucru decent - care mi se parea mie decent, adica - si m-am angajat. Ceea ce bineinteles ca a fost un fel de sfarsitul aventurii.

Read more...

Comunicat important... pentru mine !

luni, 3 august 2009

Ei da, de azi (ca doar e luni, 2 jumate dimineata) sunt in concediu. Pe durata mult mai scurta decat ar fi cazul si cu activitati de bifat mai multe decat ar fi cazul, de zici ca parca nici n-as fi in concediu...
Oricum ar fi, am la dispozitie 2 saptamani in care sa pun un pic de ordine in haosul care a devenit in ultimele luni existenta mea. Am inceput activitatile, corespunzator, de sambata - in sensul ca in loc sa bifez treburile gospodaresti si nu numai planificate, am citit toata ziua, fara sa pot - sau sa vreau - sa las cartea jos din mana.
Stiu ca in iulie am cam tras chiulul cu blogul - in mod total justificat, de - asa ca pentru linistea si echilibrul sufletului meu, am de gand sa ma redresez in luna asta.
Asa ca... pe curand !

Read more...

  © Blogger template Leaving by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP