Blog Widget by LinkWithin

Insir-te, margarite...

marți, 18 august 2009

Unde se duc cuvintele cand lipsesc ? or fi avand un concediu, se duc in statiune, oare fac greva ? Vorbele mele au disparut, asa de vreo 2 luni. Pur si simplu n-au mai stat cu mine. Indolente, ametite si in general nesuferite.

[Hummm, oare sa aiba ceva de-a face cu televizorul care nu mai functioneste de 2 luni la mine in casa ? Nu scriam deloc, sau aproape deloc despre ce-i la tv, ce-i drept. Dar chestia e ca ma uitam si la tv in timp ce scriam la blog; acuma, dat fiind ca ma uit la tv online - pe computer, cum ar veni - uite ca nu mai pot sa scriu pe blog in acelasi timp. Hummm...]

Revenind: am fost si prea prinsa cu serviciul, da, mult prea mult. Si dupa aia, da, am fost in concediu, numai de stat de capul lui Ghita nu mi-a ars. Dar nu cred ca e numai de timp. Ca imi aduc aminte ca scriam si in creierii noptii si aveam ce povesti.
Oare sa nu mai fi avut ce sa povestesc ? Oh, am avut, pe cuvant - numai cati taximetristi am frecventat in perioada aia - si tot atatea conversatii spumoase. N-am dus lipsa de ganduri - da' stiti cum, deloc. Doar ca erau fara vorbe.
Fiindca da, vorbele mele de obicei sunt disciplinate si ordonate si se aseaza la locurile lor si spun exact ce trebuie sa spuna - nu intotdeauna adevarul :D, dar intotdeauna ce trebuie sa spuna si cam cand trebuie, nu 5 minute dupa, sau chiar inainte sa fie cazul. Am un ingrozitor - de altfel, chiar auto-cultivat - simt al limbajului; nu prea folosesc cuvintele cu sensuri gresite, nu prea fac greseli de gramatica - si am prostul obicei sa amendez abaterile la alti oameni (ceea ce cred ca ma face si mai nesuferita decat sunt, de fapt :D].
Stiu multi oameni care au o gramada de ganduri interesante, le si vad cum le inconjoara capul cand tac, parca ar avea baloane din alea, ca in comics. Dar cand vorbesc cuvintele lor parca-s asezate alandala si trebuie sa faci un efort ca sa intelegi ce spun - exercitiu de clasa I "asezati cuvintele in ordinea corecta, ca sa existe un inteles".
Ei cam asa cred ca am fost si eu in ultima perioada - aveam senzatia ca toata lumea poate si trebuie sa citeasca in balonul de deasupra capului meu. In context, mi-ar fi placut sa se scrie pe blog direct din capul meu. Oh, ce mi-ar mai fi placut asta ! Numai ganditi-va cum ar fi: sa gandesti niste cuvinte si ele sa se aseze frumos si ordonat pe blog, urzind toate povestile pe care le crosetam fiecare din noi, oricum, tot timpul. Utopii... [am citit eu ceva de genul asta intr-o carte, foarte faina, povestesc alta data].
Cred ca din cauza ca n-am avut vorbele cu mine mi-a fost si mai usor sa le ascult pe ale altora. Sa le ascult, vorba vine, ca de fapt le-am citit. Am citit o gramada in lunile astea. Mi-am luat vreo 2 teancuri de carti, de a trebuit sa fac loc pe inca un raft in biblioteca [nu le-am terminat inca, dar stiu ca nu pleaca nicaieri], am re-citit alte vreo 2 teancuri din cele pe care le aveam deja.

Azi, in taxi spre casa m-am intalnit cu vorbele mele. Cred ca asteptau pe la vreo intersectie, ametite de caldura si ramase in oras de la pranz, cand au iesit sa bea o cafea ca fetele. Cat am mers spre casa, am si crosetat la cateva posturi pentru blog si niste alte si alte intreprinderi mestesugite.
Asa ca...

Insir-te, margarite,
Pe lungi fire aurite
Si mai spune din poveste
Ca-nainte mult mai este...

0 comentarii:

  © Blogger template Leaving by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP