Blog Widget by LinkWithin

Against my better judgement !

miercuri, 28 octombrie 2009

Ma apuca uneori niste initiative care nu prea cadreaza cu restul circumstantelor vietii si persoanei mele. Si ma apuca din motive total gresite: ca ma iau dupa altii, ca ma fortez sa fac schimbari sau sa incerc ceva nou. Cam cum ii apuca pe unii sa traga o betie strasnica, doar pentru a-si demonstra ca ii mai tine - si tot ce reusesc sa faca e sa se aleaga cu o mahmureala feroce. Ma rog, intelegeti ideea.
Nu sunt lucruri nebunesti sau foarte riscante. Deloc. Doar ca nu cadreaza, cum ziceam. Si in plus esueaza intr-un mod aproape spectaculos - si anticipat, de altfel. Adica stiu - STIU - ca nu are cum sa iasa bine, dintr-un milion de motive extrem de bine fundamentate.

Ultimul exemplu dateaza din chiar aceasta seara. Nu mai stiu de unde mi s-a nazarit ca trebuie sa refacem aranjamentul mobilierului in birou - ca sa fie mai eficient, mai mult spatiu, sa nu irosim energiile fizice si cosmice aiurea. Mi s-a nazarit de ceva vreme, de altfel - cred ca sa fie vreo 2 luni de-atunci. Milionul ala de motive bine fundamentate (timp, chef si mai ales instinctul ca n-o sa iasa bine) au amanat miscarea pana acuma.
In seara asta, fiindca am niste multe treburi si foarte putin chef si inca si mai putina inspiratie, ce mi-am zis: hai s-o facem si pe-asta ! (adica noi, Rita).

Zis si facut: da-i si trage de birouri, de monitoare, de imprimante, de cabluri, de rollere si in general de tot ce poate fi miscat din loc.
In proces se darama niste teacuri de hartii aflate in echilibru precar, imi cad cabina telefonica si autobuzul londonez de pe monitor si ma tarai pe jos sa le recuperez, ma umplu de praf pana in dinti, transpir ingrozitor, fac o dezordine cumplita printre hartiile de pe birou, dupa care le ordonez asa de bine ca nu mai stiu care unde e... si multe altele.

Rezultatul ? nu-mi place ce-a iesit ! Desi am reusit sa optimizez unele lucruri - cum ar fi accesul la imprimante, echilibrul cosmic al biroului e compromis pe vecie. I-am dat Laurei un sms spasit, cu scuze anticipate mai mult in ideea sa nu o loveasca apoplexia maine cand o intra in birou. Saraca, ce stie ea ce-a facut nebuna... Maine seara nu pot, dar probabil ca vineri o sa ma puna sa mut toate alea la loc, cum erau !

Ca doar surubul care mi-a cazut de la scaun, de sunt in pericol la orice miscare mai indrazneata sa cad cu roatele-n sus, la propriu si la figurat, surubul, zic, n-am fost in stare sa-l reglementez de aproape 2 saptamani...

Cine m-o fi pus ?! Stiam - STIAM - ca n-o sa iasa bine...

Read more...

Cum am ajuns... ?

marți, 27 octombrie 2009

Ma duceam intr-o vreme la un salon, undeva in Dristor - era o fata simpatica, Andreea, si era si priceputa. Dupa aia s-a mutat la alt salon si m-am dus dupa ea, si chiar si dupa ce m-am mutat eu, tot la ea ma duceam. Pe urma fetele mi-au facut cadou un tratament special la un salon fancy-shmancy si asa l-am gasit pe Felipe. M-am mai dus o vreme la Andreea si pe urma ma parasit-o definitiv pentru Felipe. Felipe e cat un chistoc, mic si slab si pricajit si cu un ciuf blond electrocutat - da' mare mester.

Ma rog, Felipe s-a desfiintat, ca sa zic asa, si o vreme am fost orfana. Pe urma m-a dus o prietena la Adina - scumpaaaaa, scumpa foc ! Si prima data mi-a si ratat frizura - aratam ca asistenta aia a lui Teo - Tanta, sau cum o mai chema.. Dar si-a revenit - vorba aia, am inteles fiecare ce vroia cealalta.
Dupa care s-a mutat si Adina - la un salon si mai scump si cu niste fite - vai, doamne ! Toate fetele obisnuite cu cliente vedete, numai una si una, si ca atare cu 'atentii' consistente. Probabil ca sunt doamne si domnite care merg cel putin saptamanal - pentru tuns, frezat, colorat, spalat, apretat si mai stiu eu ce altceva. Asa ca toata lumea arata scoasa din cutie, chiar si cand vin sa se aranjeze. Da, stiu, foarte contraproductiv si in general mai solicitant decat ar fi cazul.

Lasa ca oricum, spre disperarea majoritatii celor care ma cunosc si chiar si a mea, imi spal parul in fiecare dimineata, si in general inainte sa ies din casa. Si mai lasa si ca, in parte din ratiuni de costuri, dar mai ales fiindca nu suport vopselurile de salon, am ajuns sa imi colorez cositele de una singura.

Ce nu mi-e deloc clar e momentul in care am inceput sa imi vopsesc parul inainte sa ma duc la coafor ! Cand anume s-a intamplat de mersul la salon a devenit asa o proba de conformitate sociala, la care trebuie sa ma prezint impecabil ? (drept pentru care imi si dau atata silinta).

Nu mai ramane decat sa ma tund si sa ma coafez inainte sa ma duc la salon ca sa ma tund si sa ma coafez...

Read more...

In Directia asta

vineri, 23 octombrie 2009

Foto prin amabilitatea prietenului Peticel, care m-a scos din casa
Am comis-o din nou, am fost la concert. Dar fiindca roata trebuie sa se intoarca odata si-odata, de data asta a fost bine. Adica - bine ! Ma rog, am aplaudat, m-am ridicat in picioare si am cantat. Cum astea sunt maxim de manifestari de incantare de care sunt capabila in situatii de concert, trebuie sa va dati seama ca mi-a placut cam tare.
Ma rog, am o slabiciune de lunga durata pentru piesele lor - am primit vreo 2 albume, din care unul chiar anul trecut, cu autograf. Am si daruit unul sau doua, la radul meu. Acum niste ani am ascultat cele 2 casete pe care le aveam atat de mult, incat si acum stiu instinctiv ordinea pieselor. Si chiar daca nu mai am la ce sa le ascult, casetele inca le am :)

Stiu, au aproape numai piese amoroase si versuri kinda cheesy, si acorduri usor de retinut si reprodus, dar mie imi plac. In plus, mi se pare ca au reusit sa aiba succes in industria asta, fara sa se "prostitueze" si fara sa devieze.
Si inca un plus, cand il aud cum canta, l-as lua acasa pe Cristi Enache :D

Ladies and maybe gents, too, I give you Directia 5 !




In afara de faptul ca muzica a fost pe placul urechilor mele, nu am absolut nicio plangere de ordin organizatoric. N-am fost de prea multe ori acolo, dar intotdeauna mi-a placut Sala Palatului - sonorizare buna, vizibilitate la scena excelenta, multe usi :). Mai prost cu locurile de parcare in zona, dar nu cred ca-i asa un capat de tara.

Ce mi-a mai placut la concert sau mi s-a parut interesant: au avut spectatori pe scena, foarte aproape de muzicieni; trupa a fost completata de un percutionist si un flautist care si-au facut treba la modul excelent; l-au avut ca invitat pe Toni Seicarescu, solist pe vremea lui "Seductiei" si mi s-a parut foarte fain ca vocile s-au asortat asa bine (a facut backing vocals tot concertul); au cantat un bis destul de lung, aproape la fel de lung cu ce fusese concertul pana atunci, chiar daca anuntasera 3 piese.

Ce sa mai, am ajuns acasa incarcata cu energie pozitiva !

Read more...

Printesa Bob de mazare

luni, 19 octombrie 2009

Cand aveam vreo 4 ani ai mei au fost intr-un concediu pe la Poiana Brasov - fara mine, deh. Mi-au adus de-acolo un costumas de dansatoare unguroaica - o camasuta alba cu dantele si un fel de sarafan negru cu trandafirasi rosii, acelasi material ca si rochia superba pe care si-a cumparat-o mama. Mi-a placut costumasul ala la nebunie si sora-mea l-a purtat si ea, cand i s-a potrivit. Iar rochita mamei a devenit o rochie foarte apreciata pe care am purtat-o la o petrecere cand eram in clasa a 12-a.

Dar cat pe cat de tare mi-a placut costumasul si cat de incantata eram cand ma imbraca mama, pe atata ma ingrozea camasuta aia. Avea niste dantele, cum va zic, si la gat si la maneci, si se strangeau cu un snur. Iar mama, ca multe alte mame in vremea aia, avea obsesia cu apretatul, mai ales al dantelelor. Iar camasuta mea nu scapa niciodata nescrobita. Atata ce ma zgaria bucatica aia de material, ceva ce n-am mai pomenit !
De fapt, ca sa fim corecti, am mai pomenit. La vreo cativa ani dupa ce n-am mai putut purta costumul unguresc am avut o rochita alba cu vaporase si cu guler si volane rosii. Se incheia cu un nasturas la spate. Doamne, ce-am mai purtat rochita aia. Si dupa ce n-a mai fost buna de oras, am purtat-0 prin ograda bunicilor pana nu s-a mai putut. Ei, cu asta, aceeasi poveste - apret, apret, apret. Imi aduc aminte si acum odata asa de tare ma deranja nu stiu ce cusatura interioara probabil ingrosata de faimosul apret, ca m-am schimbat si am plecat "in oras, la plimbare" in tricou si pantaloni scurti. Sacrilegiu !

Cele mai chinuitoare chestii din anii de scoala generala n-au fost, cum ar putea crede cineva, matematicile sau fizica - pentru care, doamne, n-aveam nicio atractie sau vreo intelegere. Ci faimoasele gulerase dantelat de impodobit uniforma si niste funde pe care mi le monta mama pe degete. Tanjeam dupa trandafirii cuminti ai colegelor mele. Dar nu, eu aveam funde montate pe degete si apretate asa de tare de puteau sa reziste si 2 saptamani ! Bine, erau si un fel de signature mark, ca nu mai avea nicio alta fata in toata scoala :D

Cand am incetat sa mai port haine cumparate de mama - de fapt, cand am inceput sa mi le cumpar singura - au inceput sa am probleme cu materialele. Chestiile plasticoase de obicei se electrizeaza - unul dintre fenomenele cele mai nesuferite asupra pielii mele. Nu stiu daca ma credeti, dar cu cateva ocazii, chiar am reusit sa generez scantei luminoase. Nu mai spun de "electrocutarile" cu diferite persoane (nu stiu daca se manifesta la fel, dar eu asa le zic).
Si in general, am ramas pana in ziua de azi la fel de mofturoasa la materialele si texturile pe care le au hainele mele.

Toata aceasta lunga introducere e ca sa ma minunez inca o data. Mi-am cumparat un pulover de casmir cu agora - o poezie, genul de chestii despre care vaz in filme ca ar costa prea mult. Ceea ce probabil ca e adevarat - a costat prea mult. Si ce sa vezi: ma inteapa !!!

Read more...

Greva*

marți, 13 octombrie 2009

Later edit: Am citit despre anul sabatic la Loredana.

Este ingrozitor si antisocial din partea mea daca vreau doar sa stau in casa, la adapost de intemperii, cocotata in varful patului, cu ceva bun si cald de baut si sa ma uit la tv ? Tot timpul !

Si dimineata, destul de tarziu, cand reusesc sa ma trezesc si sa ma misc la serviciu. Si la pranz, cand dupa masa imi vine sa ies la plimbare, in loc sa ma apuc de mailuri din nou. Si seara, cand task-urile nu se mai termina. Si chiar noaptea, cand sunt acasa si mai am diverse treburi cu iz gospodaresc de infaptuit.

Imi vine sa intru intr-o greva fara termen. Si profesionala si sociala.

Era o vreme cand n-as fi conceput sa stau un moment degeaba. Imi aduc aminte ca i-am zis unui fost sef de-al meu ca eu ma plictisesc la job si ca sa faca bine sa-mi dea ceva de facut, sau sa ma lase sa ma duc in treaba mea. Si vorba reclamei, acum as da orice pentru un moment de ragaz. Unul mai lung, daca s-ar putea, asa cam la jumatate de an.

Zicea cineva zilele trecute de o idee a cuiva sa se instaureze anul sabatic si la munca. Sa muncim 7 ani, dupa care sa avem cate un an pauza. Pentru odihna si pentru invatare permanenta si pentru orice mai vrea sufletelul nostru chinuit.
Cum am sarit de 9 ani vechime, consider ca merit anul ala, cu prisosinta inca, fiindca ultimii 4 ani ar putea cu usurinta sa conteze ca 6 sau 7.

Dar de, e ora 3 dimineata, si la ora asta in afara de cantatul cocosilor se mai intampla si inflorirea utopiilor...


*Pacaleala - nu era despre situatia sociala nationala la ordinea zilei :P

Read more...

Apucaturi burgheze de sambata dimineata

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Cafea fiarta, cu zahar brun, praf de scortisoara si cuisoare, amestecata cu un plic de capuccino cu rom. Si gofre cu scortisoara si sirop de artar.

Read more...

Subiect vechi cu vehementa noua

Ma uit la Letterman - a nu stiu cata oara ! Mi se trage in primul rand de la faptul ca A3 n-a mai dat show-ul lui Jay Leno - de prin martie cred. Si pe urma de la lipsa cablului peste vara, care m-a lasat cu o varietate restransa de canale de receptionat prin iTV - AXN era unul din preferatele mele pentru diverse seriale, oricum.

Dar nu sunt multumita, deloc ! Dintr-o varietate de motive pe care iacata-le: in primul rand, omul tinde sa fie cam decrepit. Mdea, poarta si el niste costume mesterite de arata ca scos din cutie, doar ca are niste pantofi de toata jena (mocasini cu ciucuri ?! la costum clasic ??!) si ocazional si sosete albe (teama mi-e sa nu fie si flausate, cateodata...). Ma rog, sa zicem, nici Jay nu mai are chiar 40 de ani, dar frate, nici chiar asa !
Chiar si asa, s-au vazut lucruri mai stranii - prezentatori de tv cu inca si mai putin "fashion sense". Sa zicem, deci.

Pe urma, are un ciudat partener de dialog, similar cu Kevin Eubanks, care e antipatic cu onoruri, daca pot sa zic asa. Se simte cum isi citeste replicile, cateodata numai repeta ultimele cuvinte zise de Letterman. Prost, prost di tat !
Nu mai vorbesc de announcer - dar hai, sa zicem, ca ala trebuie doar sa aiba o voce buna, nu trebuie sa si fie simpatic - ceea ce nu e, oricum.
Dar fie, sa zicem, si asta.

Dar afurisitul de show pur si simplu nu e amuzant !!! Ma dispera de cat de putin amuzant e. Monologul lui Letterman cateodata are 3-4 glume pe care le repeta 2 sau 3 seri la rand ! Cat de putin creativi sunt scenaristii aia, cat sa rasneasca aceleasi subiecte la rand ? Bernie Madoff, maimuta stranutatoare, reforma sanatatii, Obama in vacanta la Martha's Vineyard, oamenii si legumele lor, Sarah Palin si multe altele - am auzit glumele alea de le stiam pe de rost. Plus ca una-doua, omul tot aminteste ca e batran, ca s-a insurat de curand cu o tinerica, ca si-a facut operatie pe cord si mai stiu eu ce alte aiureli !

Se simt rasetele false ale publicului - aproape ca vad cum le face cineva semn sau se aprind semnalele luminoase pentru aplauze si rasete.
Eu si asa nu ma hlizesc prea tare si de una singura la TV (Seinfeld este o exceptie notabila) - dar Jay ma face sa rad, uneori cu hohote. La asta nici nu-mi vine sa zambesc, atat e de "trist".

Si dialogul cu invitatii cateodata o ia razna rau de tot - discutia se lungeste un pic si intr-o directie poate neplanificata, si asta schimba subiectul din senin - zbang ! Am vazut o editie cu Tony Blair in care l-a intrebat pe asta cu ce se mai ocupa acuma si omul, de buna credinta, s-a apucat sa ii povesteasca. Cand colo Letterman se trezeste ca au luat-o pe aratura si audienta adoarme si il intrerupe pe Blair in mijlocul frazei - "Anyway, I was thinking, your son Leo..." - what ?! haide frate, te descurci cu discutia sau te pensionezi, ce naiba !
Efectul este cu atat mai devastator cu cat AXN da emisiunile cateodata si la 1 luna de la difuzarea in State, ba chiar le dau de mai multe ori, la distanta de 2 saptamani sau asa ceva. (Nu, nu doar mi se pare ca repeta glumele din cauza reluarilor.)

Am mai zis si mai zic, mai ales acuma ca Jay si-a reluat show-ul pe NBC : vreau sa vie Jay inapoi ! Poate A3 se milostiveste de nervii mei.

Read more...

Stepdown 2009

miercuri, 7 octombrie 2009

Later edit: Intr-un final glorios am reusit sa pun pozele aici.

Am fost in week-end la Sinaia. Ma rog, din cauza ca-s cam dusa cu creierii, am fost doar sambata la Sinaia, ceea ce inseamna ca n-am mai prins concursul care s-a amanat din motive meteo. Fiindca sambata, da, a plouat mult, continuu, mocaneste.

Traseul se cam mocirlise - stiu nu fiindca as fi umblat personal pe el, ci fiindca niste curajosi s-au dus sa verifice situatia la firul ierbii. Ce-a iesit din asta puteti vedea:
Cum ziceam, dupa o sedinta fulger cu raiderii, s-a stabilit ca se amana concursul pentru duminica, cand urma sa se tina in orice conditii. Din cate inteleg, n-a mai fost cazul de orice conditii, fiindca duminica n-a mai plouat - chiar daca terenul nu avea cum sa se usuce. Daca vreti sa stiti ce s-a mai intamplat, aici e un material care s-a dat la Stirile Pro

Uite si doi participanti foarte tineri - unul profesionist deja si altul care a participat doar din brate de la mami deocamdata :) Mai multe poze imediat ce reusesc sa le urc pe Picasa.
A, si mi-a placut casca asta foarte tare:

Read more...

Agora (fobie ?)

joi, 1 octombrie 2009

De ceva vreme, destul de lunga, nu prea mai circul nici cu mijloacele de transport in comun si nici pe jos - ceea ce se traduce cu "ma urc in taxi la scara blocului si cobor unde am nevoie". Da, stiu, sunt si sedentara si snoaba in aceeasi propozitie.
Din cauza asta am contact relativ restrans cu strada si cu oamenii, ceea ce nu e cel mai neplacut lucru din lume si adevarul e ca nici nu prea duc lipsa interactiunilor astora. In cursul procesului mi-am pierdut reflexele de "provinciala in capitala": mers cu nasul in jos ca sa vad pe unde calc, traversat strada aiurea (de fapt, reflexul asta nu cred ca l-am avut vreodata...), tinut geanta strans si cat mai aproape de corp, ca sa nu plece altcineva cu ea. In aceeasi idee, mi-am conservat spatiul personal relativ mare - total nepotrivit intr-un oras aglomerat.
Doar ca uneori n-am de ales si macar 20 de pasi tot trebuie sa fac - macar si ca sa ajung la cel mai apropiat taxi :) Si ma trezesc experimentand niste senzatii...

***
Piata Universitatii - per pedes, ocazional, in week-end-uri, cand esuez la o cafenea aproape cu fetele. In rest o traversez in taxi. Imi place atmosfera cand sunt pe jos.
Imi place mai ales partea cu statuile, pentru prestigiul lor si pentru ca drumul pe-acolo duce musai catre ceva placut, cum ar fi o quesadilla sau un cafffe latte. Si imi place si partea de la Teatrul National - treptele alea in stil amfiteatru sunt pline vara de tineri si ai impresia ca acolo se intampla ceva lucruri interesante.
Toata partea Universitatii arata pitoresc - cu buchinistii si cu dulapurile lor metalice pictate cu fete de oameni scoliti din alte vremuri; si cu panourile cu proverbe pe zidurile de la Mate si Istorie. In timpul anului universitar, bineinteles ca in statie sunt multi studenti, despre care imi place sa cred ca sunt mai "spalati" (nu doar in sensul curateniei) decat multi dintre trecatori. Asa ca aerul e un pic mai proaspat si mai citit :)
Dar cum nu prea petrec prea mult timp pe-acolo, nu prea am timp sa ma deranjeze ceva.
***
Piata Victoriei - aproape niciodata pe jos. Dar azi am avut ceva treaba in zona si in aia 20 de pasi pana la metrou (sacrilegiu !) aproape ca m-a convins ca imi place si imi e comod sa locuiesc si sa merg la serviciu in orasul asta. Ok, poate oamenii erau cam prea seriosi, fiindca probabil erau ultimii corporatisti care plecau de la birou la ora 7 si pareau la fel de scosi din cutie ca si dimineata, mergand totusi spre metrou, intr-un gen de tropaiala ocupata si in acelasi timp relaxata pe care am vazut-o in niste orase simpatice :) Pe unde am trecut eu azi mi s-a parut curat. Si spatiat. Si cu o zona de birouri aranjate si locuri unde poti sa mananci decent. Probabil ca nu toata lumea ar fi de acord cu mine, dar pentru mine a fost o schimbare in bine fata de ce experimentez zilnic.
***
Piata Unirii - pe jos foarte des pe la magazin, fireste, si prin zona Horoscop.
Coltul cu McDo mi se pare absolut infiorator. Ma gandeam ca e asa din cauza ca prea multi oameni isi fac de lucru pe-acolo. Majoritatea intalnirilor in Piata Unirii se intampla in fata la McDo, ceea ce inseamna ca sunt mereu acolo 15-20 de oameni care stationeaza, uitandu-se dezorientati in jur si uneori la ceas. Multi fumeaza - ceea ce inseamna numar mare de chistoace aruncate pe jos. E si o florarie acolo - mai multa mizerie, apa, si gunoaie. Ah, da, si mirosul inconfundabil de urina care te asalteaza in orice anotimp si la orice ora. Nu stiu ce se intampla noaptea acolo, dar am senzatia ca toate toaletele publice din oras se aduna la suete si la schimbat... intimitati. Faptul ca s-a tot lucrat la fatada magazinului si la refacerea scarilor de la metrou nu face portiunea aia deloc mai suportabila.
Totusi, e departe de a atinge senzatia de mahala insalubra pe care am experimentat-o de partea cealalta a parcului. Veneam pe Unirii dinspre Casa Poporului si cand am facut stanga, intrand practic in perimetrul pietei, am crezut ca am nimerit in bazarul din Istanbul. Slava cerului ca pe ala l-am vazut dupa inchidere, altfel pe-acolo imi ramaneau oasele; asa, doar m-am ingrozit de mizeria si mirosurile ramase la incheierea zilei...
Deci cum va spun, infiorator. Acelasi miros de urina, tare si persistent pe toata lungimea trotuarului unde sunt cateva sedii de banci cu prestanta si vreo 3-4 stabilimente cu mancare. Greu de imaginat ca poate cineva sa cumpere si inca sa mai si manance ceva de-acolo. Chioscuri de ziare, tonete cu carti, florarii, tarabe si chiar mese cu bluze, ciorapi, pijamale, papuci, gablonturi si in general tot ce n-ati visat vreodata. Plus nelipsitele masini parcate la mare arta.
Si bineinteles, un puhoi de lume - target perfect pentru marfurile groaznice expuse - intr-o miscare si mai dezordonata decat cea browniana. Majoritatea personajelor care isi fac veacul prin zona arata ca si cum ar fi gata sa te injunghie, chiar daca n-ai nimic ce-ar putea fura. Pipite si manelisti si suti cam asa ii pot caracteriza (si inca ma abtin, ca sa nu fiu acuzata de remarci rasiste).
In alea cateva minute cat am trecut ieri pe-acolo, mi-am regasit instinctele de provinciala - mi-am strans geanta langa mine, sa nu cumva sa gasesc mana altcuiva in ea, m-am holbat pe unde pun picioarele fiindca trotuarul e crapat si denivelat si orice pas gresit, incercand sa te feresti din calea unei matahale care nu se uita pe unde calca, poate sa se lase cu o glezna scrantita, daca nu si mai rau.
A, si da, mi-a venit sa o iau la goana si am traversat strada aiurea, printre masini, numai sa plec mai repede de-acolo !

Pai uite de aia e traficul aglomerat ! Ca oamenilor le e frica si scarba sa mearga pe strada si cu autopiciorul si cu autobuzul...

Read more...

  © Blogger template Leaving by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP