Blog Widget by LinkWithin

Cutiuta cu mancare

marți, 31 august 2010

Nu cred ca am fost mare fan al pachetelului cu mancare nici pe vremea cand imi pregatea mama batoane cu unt si cu gem de prune (bleah) - si asta era acu' hat... 25 de ani !
Mai aproape de era noastra, nu stiu exact de cand, insa urasc sa car papornite dupa mine. Orice sacosa fancy sau doar punga de plastic care-mi atarna de maini risca sa se transforme in proiectil. De-a lungul anilor, diversele genti de serviciu pe care mi le-am luat au tot crescut in dimensiuni si implicit volum - doar ca sa ma asigur ca incape in ele tot si nu trebuie sa mai car vreo plasa.
Totusi, nici asa nu reusesc sa ma conving sa-mi iau mancare la pachet. Din milioane de motive: dimineata sunt prea adormita si uit, sau trebuie sa ma duc la vreo intalnire si nu pot sa ma duc cu cutiuta cu mancare dupa mine, sau prefer sa-mi iau cumpar de mancare in drum spre birou, sau si mai bine sa vina ea, mancarea, direct in birou. Mai ales ca n-avem sala de mese, sau bucatarie sau macar un cuptor cu microunde - asa ca de obicei mananc pe birou, mancarea rece sau cel mult incalzita cu apa calda (nu intrebati).
Mancarea chinezeasca sau pizza insa nu sunt nici cele mai sanatoase preparate si in plus, te si saturi de ele repejor. Asa ca uneori, cand ma mai apuca entuziasmul culinar si imi fac de lucru in bucatarie - si preparatele se preteaza la asa ceva, imi iau mancare de-acasa.
Dar vezi cum e universul, subtil, de incearca sa-ti vare pe gat concluziile de care trebuia sa te prinzi de mult. Asa ca nu e data cand imi iau ceva mancare gatita la mine cand sa nu se intample vreun accident - sa se rastoarne ceva, sa curga ceva - in ambalaj sau din ambalaj sau pe langa ambalaj.
Cum ar fi azi cand cei 3 stropi de sos dintr-o cutie pe care o credeam ermetica s-au intins prin geanta mea.
Noroc de un dosar cu sina si de un marker care s-au pus in calea dezastrului complet.
Nu cred ca o sa-mi mai iau mancare de-acasa prea curand...

PS Daca are cineva vreo idee despre cum as putea rezolva in mod constant si consistent problema pranzului zilnic, patria ii va fi vesnic recunoscatoare !

Read more...

Transport public, vorbe straine si o pisica neagra (Riga 2)

duminică, 29 august 2010

In prima seara in Riga, plecata in recunoastere, am mers pe jos pana in centru. A fost ok, ca nu eram asa obosita si am si putut vedea orasul un pic. Apropo, descrierile hotelurilor care se declara aproape de centru sau de un punct anume, trebuie luate aproximativ. In afara de asta, cand mie imi zice receptionera ca am de mers 15 minute pana in centru, inseamna ca o sa-mi ia de fapt jumate de ora sa ajung...

A doua zi, data fiind tropaiala din seara de dinainte si durerea de picioare care i-a urmat, mi-a mai venit mintea la cap si am intrebat la receptie de un autobuz sau asa ceva. Trebuia sa ajung la gara centrala, peste care s-a asezat un centru comercial, in incercarea de a da un aer mai modern cladirii si imprejurimilor. De fapt cu centrul comercial aveam treaba - ca sa rezolv o problema cu aparatul foto. Asa am descoperit ca pana la gara aveam autobuz direct, care mai si trecea pe langa centrul vechi. Cum mai mult pe acolo mi-am facut veacul, bucuria mea. Am mers cu troleul in Riga cat n-am mers intr-un an in Bucuresti, fara exagerare. Si pe jos la fel, dar despre asta in alt post.

Simplu cu troleul in Riga - se cumpara bilete de la sofer, care sunt un pic mai scumpe decat cele cumparate la chiosc; am citit ca se pot cumpara si cartele (autobuzele sunt dotate cu cititoare), dar nici ca am vazut vreun chiosc. Nici nu l-am cautat prea tare, ce-i drept. Daca vreti sa faceti ca mine, e de preferat sa aveti marunt - pe mine o tanti soferita m-a boscorodit in toata legea, minute bune, daca nu cumva m-a si injurat, profitand ca nu intelegeam. Pana la urma i-am dat doar ce aveam marunt in buzunar.

Sambata am experimentat si controlul biletelor in autobuz - ca doar ce ma gandisem ce se intampla oare daca omul nu-si ia bilet. Controlul se intampla asa: autobuzul opreste in statie, controlorii se urca, se inchid usile inainte sa coboare cineva, se controleaza biletele/ cartelele calatorilor (controlorii au si ei cititoare) si abia pe urma poti sa cobori. In troleul meu n-a fost nimeni fara bilet, deci n-am aflat cursul actiunii in cazul asta.

Sambata a fost o zi ciudata totusi. Ma pregatisem mental sa ma duc la Jurmala (zona de plaja, de la Marea Baltica), dar cu norii de dimineata si ploaia neprietenoasa pe care au adus-o, m-am gandit ca mai bine stau cuminte la o terasa cu o cafea buna. Doar ca de, socotelile se mai si schimba - a iesit soarele si m-am hotarat sa fac pana la urma plimbarea pana la Jurmala.

La Jurmala poti sa ajungi cu un vaporas - care are o singura cursa pe zi, cu microbuz care pleaca de undeva de la gara centrala sau chiar cu trenul. Din motive de comoditate, fiindca eram chiar acolo, m-am hotarat sa merg cu trenul.

Trenul de Jurmala e un fel de personal de-al nostru care merge, nu stiu, intre Constanta si Mangalia si opreste des, in fiecare halta. Din pacate, nu m-am inteles cu doamna care ne-a controlat biletele. (Si vreau sa zic controlat, in sensul ca a facut turul vagonului dupa fiecare halta, adica la 7-10 minute). Desi nu vorbea engleza, cred ca a inteles ce vroiam fiindca mi-a cautat in dosarul ei diagrama cu traseul si mi-a aratat la ce ora ajungem. Dar, ori eu n-am inteles exact ce mi-a aratat, ori trenul a avut pur si simplu intarziere - ideea e ca am coborat in alta parte decat era cazul.

M-am gandit eu ca e ceva gresit, fiindca totul era cam prea pustiu - n-am vazut mai mult de 30 de persoane pana sa ajung catre plaja, cu tot cu mosulica vanzator de zmeura si coarne. Si oricum, peisajul arata mai mult a Sinaia, decat a Mangalia...

Dar am ajuns la plaja, mi-am cumparat o sticla de apa pe care am baut-o rapid, fiindca deja soarele iesise de tot din nori si era fierbinte - ora 4 dupa-amiaza, ce vreti. Dupa vreo jumate de ora de copt pe o banca la soare, mi-am dat seama dupa un panou la vreo 200 de m distanta ca nu sunt chiar unde credeam eu. Ceea ce mi-a si confirmat fata de la chioscul de pe plaja de unde mi-am luat urgent a 2-a sticla de apa.

Aveam 2 optiuni - sa ma intorc pe unde venisem, sa astept trenul si sa ma intorc in ora sau sa ma duc pana in... echivalentul Mangaliei, sa dau o tura pe-acolo si dupa aia sa iau trenul si sa ma intorc in oras. Am intrebat-o fata de distanta pana in Mangalia locala si mi-a zis ca 15-20 de minute de mers ar trebui sa fie suficient. Cum spuneam si la inceput, deja ma asteptam sa dureze peste o jumatate de ora. Ma rog, era cald, aveam o geanta cam grea si eu oricum merg incet si cu pasi mici - dar nu ma asteptam sa fac chiar o ora pe plaja !

Dupa inca o plimbare pe aleea comerciala (cam jalnica, dupa parerea mea) si un pahar mare de mure, m-am intors pana la urma in oras pe la 7 jumate - am prins un tren chiar cand ajungeam la gara. Asta arata mult mai bine decat celalat si era si cam plin, dar am stat jos - ce mai conta restul dupa plimbarile indelungate.

Eram franta, se terminase si a doua sticla de apa, nu mancasem de vreo 6-7 ore decat un pahar de mure, bateria telefonului era aproape moarta si nu mai avusesem acces la wireless din gara si soarele ma cam parlise in lipsa unei lotiuni de protectie. In plus, nu mai ajungeam cu siguranta la vaporasul care mergea pana la Marea Baltica (da, tocmai ce fusesem, dar vroiam si pe vaporas).

Vroiam doar sa mai ajung sa-mi iau un tricou cu volane pe care-l ochisem cu o zi inainte si sa caut macar o parte din suvenirurile de pe lista. Si neaparat, neaparat sa ma duc sa mananc in sfarsit ca lumea. Pentru toate astea insa trebuia si sa ajung sa mai schimb niste bani.

Fiindca nu-mi ajunsese mersul pe jos din ziua aia, am pornit la picior de la gara spre centrul vechi. Ma rog, a contat mult ca distanta nu era prea mare si nici nu stiam cum altcumva sa ajung cu troleul.

Undeva langa o catedrala insa m-am oprit cu ciuda in mijlocul unei stradute cu piatra cubica, dupa care m-a bufnit rasul - ceea ce mi-a atras o privire ciudata de la doamna la 3 pasi de mine. Motivul ? O pisica neagra mi-a trecut tacticos prin fata - si poate ca mi s-a parut, dar cred ca s-a si uitat dispretuitoare la mine.

Sunt convisa ca ghinionul a functionat si retroactiv - de-aia plouase dimineata, de-aia nu m-am inteles cu controloarea, de-aia am coborat aiurea din tren si am mers prea mult pe plaja, de-aia murise bateria telefonului si eu nu apucasem sa mananc nimic. Si m-am convins pe loc ca planurile mele marete - schimb valutar, cumparaturile de suveniruri, chiar si planurile de cina - toate aveau sa se duca pe apa sambetei !
Glumesc, fireste, dar... bancile erau inchise si am schimbat banii intr-un fel de cazino, magazinul de tricouri era inchis, terasa unde vroiam sa mananc era plina si pentru suveniruri a trebuit sa ma duc pana hat, in Piata mare a orasului.

Iar intr-un final glorios, pe la 11 jumate noaptea cand ma duceam spre statia de troleu, ma si gandeam ca, sambata noaptea fiind, s-ar putea sa fi ratat ultimul transport. Nu il ratasem, a venit un troleu la 3 minute dupa ce am ajuns in statie - dar cum pe el scria, banuiesc, ca se retrage la parcul auto, ceea ce eu n-am inteles, nu m-am urcat. Cand a plecat din statie, am vazut si numarul, la spate - il pierdusem.
Vestea buna e ca a mai venit unul - dupa 20 de minute, insa, timp in care am stat singura intr-o statie de troleu intunecata pe o strada cam pustie.

Am zis "amin" cand am inchis usa camerei de hotel.

Read more...

Antropologie la micul dejun (Riga 1)

vineri, 13 august 2010

Doua lucruri sunt de stiut despre mine: nu rezist la plimbari lungi, fiindca ma dor picioarele si obosesc imediat si respectiv sunt tare greu de trezit de dimineata.
Inca de pe vremea taberelor scolare m-a scos din sarite programul de mic dejun: de la ora cutare la ora cutare. Una mai rau decat alta in interiorul programului meu de somn, la naiba !

N-aveam un feeling prea bun sau asteptari prea mari de la mic-dejunul din hotelul asta, dar mi-am pus totusi ceasul sa sune. Data fiind dinamica mea de dimineata, m-am trezit speriata trei sferturi de ora mai tarziu decat planificasem si dupa ce m-am dezmeticit cu greu, m- hotarat sa ma duc la masa, asa nemachiata si fara par spalat. Machiajul ca machiajul, dar spalatul parului zilnic e o adevarata religie pentru mine.
Cand ieseam pe usa mi-a trecut princap ca cine stie ce fat frumos oi rata, asa, cu parul nespalat, dar am lasat-o balta. Mi era si prea foame si prea somn ca sa mi mai pese.
Si am avut dreptate: cateva familii cu copilasi blonzi si cuminciori, trei doamne, impreuna, rusoaice dupa grai si care vorbesc intr-una, vreo doi neni bosumflati si un individ dubios, cu freza in mare dezordine si nebarbierit de doua zile, care pare cazut din pat de-a dreptul.

Trebuie sa vi se fi parut ca si mie ca natia unui om i se citeste pe fata. Exceptie fac americanii, la care genele s-au amestecat prea tare. In ce ma priveste ii deosebesc greu spre deloc pe asiatici, si uneori si pe negri - nu am vazut suficient de multe tipologii, probabil. Deci mai degraba ma limitez la europeni.
Dupa fata. dupa gestica si comportament, chiar si dupa accentul cu care vorbesc engleza, ii pot deosebi cu usurinta macar pe grupe mari de natii.
Fara sa stiu mare lucru despre oamenii astia decat ca au fost sub ocupatie sovietica, ceea ce nu e putin totusi, mi s a parut de la inceput ca au trasaturi de suedezi, mai rafinat si de germanici mai general. Da, chiar asa, mai putin de rusi, desi exista o populatie semnificativa de etnie rusa - in toata tara sunt cam 30%, iar in Riga chiar mai multi.
Sunt multi turisti - si culmea, cred ca tot din zonele vorbitoare de rusa si de limbi germanice. Bine, am dat si peste cateva grupuri mici de italieni si spanioli. Dar pe astia ii deosebesc inainte sa ii aud vorbind - toti sunt mai bruneti si mai bronzati :)
Letonii in schimb sunt blonzi sau sateni - barbatii mai mult decat femeile (care probabil isi accentueaza cosmetic culoarea parului), pielea alba sau putin smeada ori bronzata si in general cu ochi deschisi la culoare. Au pometi mai degraba inalti, ca germanicii, si buzele pline, ca rusii. Tinerii sunt frumosi si cei mai in varsta sunt mai degraba distinsi, supli, nu greoi, cum sunt rusii adesea.

Micul dejun e prost si am o senzatie nelinistitoare fata de majoritatea preparatelor; imi iau niste felii de cascaval si de sunca, care n-arata grozav dar e mai buna decat salamul plin de grasime de alaturi. Macar cafeaua, slaba rau si botezata de mine cu suficient lapte, nu-mi agreseaza ficatul. Nu-i nimic, centrul vechi e plin de cafenele - gasesc eu ceva mai acatarii ;)

Read more...

Vacanta solo - o nebunie ? (Riga 0)

joi, 12 august 2010

Pai da, m-am reapucat de scris - am zis aici ce si cum. Pana una-alta insa, sunt la Riga (Letonia) pentru cateva zile si vreau sa povestesc pe blog unele si altele. Pentru ca prietenii mei (unii) si alte cateva persoane au zis ca ar vrea sa povestesc despre asta, pentru ca ma gandesc ca poate o sa ii fie de folos si altcuiva, dar mai ales fiindca asta calatorie o fac singura si fiindca am eu nevoie sa impartasesc cate ceva.
Daca ma urmariti sau suntem prieteni pe alte situri, ati aflat ca am plecat: am postat deja o gramada de statusuri si poze. Am si primit reactii la ele - ceea ce m-a foarte incantat, fiindca asta si vroiam.
Asa ca daca mai citeste cineva si aici, lasati-mi un semn :) M-am descurcat sa am internet - cel putin la hotel, si sper sa prind si wireless prin oras si pe unde mai umblu, asa ca promit sa raspund de indata ce pot.
O sa fie un mic maraton - fiindca am planuri ambitioase de vazut si vizitat, si in acelasi va trebui sa gasesc ragaz si de scris, dar sper sa ma descurc. Chiar daca noptile mele sunt oricum scurte si somnul scump (ceea ce imi propusesem sa remediez in concediul asta), iar saptamana viitoare ma intorc la serviciu. Sa vedem care pe care :)

Vacanta de una singura deci. Am exercitiul plecarilor de capul meu pe alte meleaguri - am avut cateva deplasari de serviciu, din care vreo doua s-au lasat cu peripetii, in ciuda pregatirilor si planificarilor corespunzatoare. Dar tocmai aia e, ca erau lucrurile planificate si foarte putine lasate la voia intamplarii, acolo ma asteptau niste oameni, aveam program facut etc.

Am plecat si prin tara de una singura - mai putin planificat, insa acasa fiind, putine lucruri ar fi fost fara rezolvare - inclusiv intoarcere de urgenta acasa. Imi aduc aminte ca prietena mea de la Bruxelles mi-a zis, cand am fost acum 2 ani la Sibiu, ca am curaj sa plec asa, de una singura. Discutia era la intoarcere si intre timp Lucian fusese o gazda buna, ceea ce a usurat mult lucrurile - dar tot mi s-a parut mult spus "curaj".

Si cum istoria se repeta, o alta prietena de-a mea era mai sa cada de pe scaun, virtual desigur, cand i-am spus ca plec singura in vacanta asta. Ce-i drept ca o strangere de inima am avut si eu, dar nici chiar asa. Cred ca a fost mai mult din cauza complicatiilor organizatorice - camera single & stuff.
Practic, am plecat cu ochii inchisi. Am citit fix 2 pagini pe internet - una de pe Wikipedia si alta de pe blogul lui Razvan Pascu. Ideea a pornit de la o oferta gasita pe net, avantajoasa si cu camera single, iar ce-am citit pe blog m-a convins. Nu m-am interesat de istoria orasului sau a tarii, nu am citit despre monumentele de vizitat, si cu exceptia blogului deja mentionat, nu am citit experiente ale altor calatori. De pe Twitter, Radu mi-a atras atentia asupra cursului de schimb cu euro (vazusem deja pe Wiki) si asupra centrului vechi.
Dar asta a fost dupa ce stabilisem deja totul. Am sunat la agentie, am facut rezervarea si am platit - totul vineri dupa-amiaza. M-am gandit asa, pret de cateva minute, ca nu cunosc pe nimeni aici, ca nu m-am informat cum trebuie despre calatorie, ca nu ma pot intoarce oricand si oricum acasa (azi am aflat si ca zborurile directe nu sunt zilnice), dar mi-a trecut. Am sarit, cum s-ar zice.
Si azi am plecat - ma rog, ieri. Continuarea in episodul urmator ;)

Dar voi - plecati singuri in calatorii ? si cat de mult va pregatiti ?

Read more...

Rita - Madam (prea) multe (social) media

Asa, unde ramasesem.
... a, asta era demult. De cand n-am mai scris, Blogger a venit cu nush ce schimbari prin interfata, computerul a si uitat adresa blogului - de fapt, am computer nou, care nici nu stia adresa. Ma rog, chiul in toata regula si dupa regulile artei. Si s-au intamplat si multe alte lucruri, mai mult sau mai putin importante.
Dar sa lasam potcoavele la locul lor. Ideea e ca dupa multe chinuri mi-a revenit dispozitia de scris. Poate trebuia sa plec la 1300 de km pentru asta. Poate trebuia doar sa fortez un pic limita - si nota.
Sau poate ca e doar temporar. Nu stiu daca o sa reiau scrisul ca "in vremurile bune" si daca il reiau aici. De fapt asta a fost una din cauzele pauzei de scris - "aveam" de scris in prea multe parti, asa ca m-am oprit din cele care cereau cel mai mare efort: intre timp Twitter, cu ale lui maxim 140 de caractere, e prietenul meu cel mai bun. Doar ca acolo rulajul e foarte mare, cantitatea de informatie e foarte mare - si chiar si densitatea/ calitatea, asa ca a inceput sa devina solicitant, obositor si uneori chiar enervant si din cauza asta irelevant.
Ma rog, ideea e ca trebuie sa ma adun un pic. Ca pentru orice activitate sustinuta, antrenamentele sunt esentiale. Asa ca am inceput sa folosesc timpii "morti", cum ar fi drumurile cu taxiul, ca sa imi mai exersez muschii astia de scris. N-am inceput de mult, asa ca nu pot sa ma laud cu vreun progres - dar tot e mai bun decat nimic.
Asta a fost asa, un post de tranzitie si un preambul. Poftiti de cititi de fapt obiectul discutiei, in postul urmator - sau anterior, depinde de unde ati luat-o cu cititul :)

Read more...

  © Blogger template Leaving by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP